Vă povesteam zilele trecute despre niște cotlete de porc rumenite mai întâi ușor în tigaie, după ce au fost tratate cu ceva sos Worcester și niscaiva muștar de Dijon (o minunată colaborare franco-britanică), apoi date la cuptor în compania unor felii de Mozzarella și de ciuperci Champignon.
Cum combinație mai nesănătoasă decât carnea de porc cu cartofii nu cred că există decât în localurile de tip fastfood care servesc preponderent hamburgeri cu cartofi prăjiți, m-am gândit că nu pot să ratez o astfel de alăturare, așa că am stabilit garnitura pentru antemenționatele cotlete.
Se iau niște cartofi. Nu mulți, doar vreo zece. Nici prea mari, dar nici prea mici. Dacă sunt cartofi noi, e și mai bine. Dacă nu, se curăță de coajă. Obicei barbar, pe care nu prea l-am observat la civilizațiile vestice (Jamie, Gordon & co.; mai mult, în Statele Unite, până și fulgii de cartofi erau obținuți din cartofi necurățați de coajă).
Se taie în felii groase, pe lungime. Minim patru, maxim opt. Felii, că despre ele vorbeam.
Scurși bine de apă, eventual tamponați cu șervete absorbante, se pun într-un bol încăpător și se asezonează cu:
- sare marină;
- piper negru cu lămâie;
- praf de chilli sau boia iute;
- oregano uscat;
- usturoi granulat;
- ulei de măsline sau din sâmburi de struguri (în lipsa lor se poate utiliza și clasicul ulei de floarea-soarelui).
N-am specificat cantitățile, le las la latitudinea voastră. Ca totuși să obțineți ceva comestibil, cam o linguriță de usturoi granulat, ½ linguriță de oregano, un vârf de cuțit de praf de chilli și 2 – 3 linguri de ulei sunt suficiente. Sarea și piperul – după gustul fiecăruia.
Se masează bine cartofii cu amestecul de ingrediente mai sus pomenite.
Mi-a mai rămas niște sos de roșii cu busuioc (să fi tot fost 1 – 2 lingurițe) care n-a mai încăput pe cotlete, așa că l-am pus și pe acesta la cartofi. De aici și culoarea.
Acum nu mai trebuie decât să puneți cartofii într-o tavă antiaderentă și să-i împrăștiați ca să nu stea feliile una peste alta.
Băgați tava în cuptorul încins în prealabil la circa 190 ˚C (±5%) și lăsați-o acolo vreme de un ceas (tot așa, ± 10 minute). Mai verificați din când în când cum se prezintă conținutul (cam la 20 de minute), mai dați cu lingura prin ei (ca să nu se ardă doar pe o singură parte) și când vedeți că au devenit crocanți și aurii la exterior (bine, culoarea e mai greu de apreciat datorită interferențelor date de boia și de sosul de roșii) se cheamă că sunt gata și buni de mâncat.
Merg ca garnitură la cotletele făcute ca aici, merg ca garnitură și la pui, merg chiar și neînsoțiți de cărnuri (mâncare de post sau vegană), eventual cu o salată de sezon alături. Salata de sezon se face nu din sezon cu sare, ulei și oțet, ci din verdețuri și legume locale proaspete: salată verde, spanac, ceapă verde, leurdă, ridichi, roșii, castraveți etc.
În extrasezon puteți face o “salată de sezon” cu ce găsiți în hypermarket. Bine, gustul n-o să fie chiar același, dar pe Instagram sau pe FB o să arate bine.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!