Aici ar trebui să vă spun o poveste despre cât de mult pierd cei care care fac nazuri când aud de cotlet de porc – ba că-i prea uscat, ba că n-are niciun gust, ba ca nimic nu se compară cu o ceafă de porc. Nu v-o spun, că deja m-am plictisit repetând-o, cu siguranță o s-o găsiți dacă frunzăriți puțin paginile astea.
În caz că nu v-ați prins, cantitățile sunt pentru două porții.
Ce vă trebuie?
- 2 felii de cotlet de porc, groase cam de 1,5 – 2 cm (pot fi și cu os);
- 2 lingurițe de sos Worcester;
- 4 lingurițe de muștar de Dijon;
- Sare marină și piper mixt proaspăt râșnit – câte o pișcătură (din fiecare) pentru fiecare față a fiecărui cotlet;
- 1 lingură de ulei vegetal (floarea-soarelui, sâmburi de struguri);
- 30 g unt cu minim 80% grăsime;
- 100 g brânză Mozzarella;
- 1 – 2 pălării de ciuperci champignon;
Pentru sos:
- 1 cutie mică (75 g) pastă de tomate cu 24 – 28% s.u. (substanță uscată);
- 4 – 5 frunze de busuioc proaspăt;
- Sare, piper – după gust.
Cum procedați?
Prepararea acestor minunate cotlete implică două etape de gătire: prima în tigaie, pe flacără și a doua, în cuptor. Așa că puneți mâna și preîncălziți cuptorul, undeva la 180 – 200 ˚C.
După ce ați tamponat carnea cu șervete umede, puneți-o între două bucăți de folie alimentară și bateți-o bine cu ciocanul de șnițele, până îi dublați suprafața și îi reduceți corespunzător grosimea la circa 5 mm.
Asezonati bucățile de cotlet cu sare, piper, sos Worcester, apoi ungeți-le pe ambele părți cu muștar dijonez (sau măcar tecucean, dar să fie din cel mai picant, nu dulce sau “fin”).
Puneți untul la încins în tigaie. Nu de unul singur, că face urât, ci împreună cu uleiul.
În grăsimea încinsă, rumeniti cotletele pregătite ca mai sus, la foc mediu, câte 2 minute pe fiecare parte.
Scoateți cotletele bine scurse de grăsime din tigaie și puneți-le la îndemână până când pregătiți sosul de roșii.
Luați un castron, răsturnați în el conținutul conservei de pastă de tomate, adăugați-i busuiocul rupt în bucăți mici, asezonați cu sare și piper și turnați deasupra grăsimea care v-a rămas în tigaie de la prăjirea cotletelor. Amestecați viguros, chinuindu-vă să obțineți o emulsie cât de cât stabilă. Dacă nu vă iese, nu-i mare nenorocire, se ocupă cuptorul de omogenizare.
Așezați cotletele într-o tavă și acoperiți-le generos cu un strat gros din sosul pe care tocmai l-ați încropit.
Peste sos puneți felii de Mozzarella, cât să acopere cotletele. Feliile de Mozzarella nu trebuie să fie prea groase. Dacă au vreo 0,5 cm, e în regulă.
Peste stratul de brânză presărați feliile de ciuperci, tăiate cam la 3 – 4 mm grosime. Dacă rămâne un excedent de ciuperci, puneți-le în tavă printre cotlete.
Băgați tava în cuptorul preîncălzit și țineți-o acolo cam 30 – 35 de minute. La jumătatea timpului puteți să întoarceți tava.
Se împacă bine cotletele astea cu un piure de legume sau cu niște cartofi la tavă făcuți după o rețetă mai specială. Am să v-o zic și pe asta, dar nu chiar în acest moment.
Și mai merge pe lângă ele și un pahar de Pinot Noir. Încă oscilez dacă să fie sec sau doar demisec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!