Aș fi putut să pun și eu un titlu mai atrăgător, gen “Cum să faci cea mai bună salată de cartofi cu maioneză” ori “N-ați mâncat în viața voastră așa ceva; nici voi, nici neam de neamul vostru!!!” (aici cele trei semne ale mirării sunt un must). Cu siguranță că articolul ar fi fost accesat chiar și de cei care au cel puțin un doctorat (neplagiat) în cartofi cu maioneză.
Cum nu mi-am propus ca Google Search (Căutare Google ar fi sunat cam cacofonic) să mă facă premiant, am optat pentru această denumire, Cartofi cu maioneză, la fel de banală ca și preparatul pe care îl denumește. Deja am zis de trei ori cartofi cu maioneză; se cheamă că am făcut SEO la greu.
Ceea ce am încropit aici reprezintă ceva mai mult decât rețeta de bază, pe lângă cartofi și maioneză am mai introdus – în afară de propriu-zisele sare și piper – câteva ingrediente suplimentare, ingrediente care dau “sarea și piperul” (la modul figurat vorbind) acestei salate gătibile și mâncabile în orice sezon. Respectivele ingrediente suplimentare le puteți afla dacă vă osteniți să citiți (chiar și în diagonală) și paragraful următor.
Ce vă trebuie?
- 4 – 5 cartofi albi, nefăinoși (ziși și “pentru salate”) – cam ½ kg cu totul;
- 1 – 2 castraveți murați în saramură;
- 2 căței de usturoi;
- 1 ceapă galbenă/albă/roșie, medie;
- 1 bucată mică (2 – 4 cm) de praz verde (pentru decor);
- Sare, piper – după gust.
Pentru maioneză:
- 1 gălbenuș de ou crud;
- 1 gălbenuș de ou fiert tare;
- 2 linguri de muștar;
- 1 linguriță de zeamă de lămâie;
- 400 mL ulei de floarea-soarelui;
- 1 praf de sare.
Cum procedați?
Cartofii se fierb în coajă, în apă cu sare, circa 15 – 20 de minute. Se lasă să se răcească, se decojesc și se taie în cuburi cam de 2 cm.
Oul se fierbe cam 4 – 5 minute (se pune direct în apă rece, iar timpul de fierbere se calculează de când începe să clocotească apa), se mai lasă apoi 1 minut în apa în care a fiert, se răcește sub jet de apă rece, se curăță de coajă, se taie în două pe lungime. Gălbenușul se sfarmă și se pune la maioneză, albușul fiert se păstrează.
Se prepară maioneza ca aici.
Usturoiul se curăță și se trece prin presă.
Ceapa se curăță și se taie julien.
Castraveții se spală, se scurg bine și se taie în cuburi mici.
Prazul se taie în rondele cât mai subțiri. Se folosește doar partea verde.
În vasul cu maioneză se încorporează pe rând usturoiul, ceapa, cartofii și castraveții. Se asezonează cu sare și piper. Se lasă la rece minim 30 de minute înainte de servire.
Se decorează cu rondele de praz. Jumătățile de albuș (cele fierte, evident) se pot umple cu minunata salată.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
Alte preparate similare, mai mult sau mai puțin elaborate decât cel prezentat, găsiți aici:
- Salată de toamnă (cartofi, castraveți murați, jambon) – aici
- Salată de ton cu legume – aici
- Salată de cartofi cu maioneză ușoară – aici
- Salată de cartofi cu păstrăv afumat – aici
- Salată de cartofi cu ghebe – aici
- Salată a la Russe – aici
- Salată de cartofi cu ton și măsline – aici
- Salată de cartofi cu ton și castraveți murați – aici
- Salată de cartofi cu castraveți murați – aici