Spre deosebire de “ochiurile neromânești”, care sunt prăjite în grăsime, ochiurile mioritice se pregătesc în apă. Se pare că alte nații, invidioase pe acest preparat autohton, n-au vrut cu nici un chip să le zică Oeufs Roumains sau Romanian eggs. Francezii le-au botezat “œufs pochés”, iar englezii, luându-se după ei, le zic “poached eggs”. Ouă poșate, adicătelea.
Ca să poșați ouăle, luați o oală mare în care puneți la fiert 1 – 1,5 L de apă cu o lingură de sare și 3 – 4 linguri de oțet. Spargeți ouăle separat, cu grijă să nu amestecați albușul cu gălbenușul. Când apa dă semne că vrea să fiarbă (apar niște bule mici de abur pe fundul oalei), răsturnați cu grijă ouăle (nu prea multe odată, ca să aibă loc să înoate) în apa clocotită. Cu o spumieră puteți aduna albușul peste gălbenuș. Acuma ori reduceți focul la minimum posibil, ori luați oala de pe foc și așteptați între 3 și 5 minute, în funcție de cât de moale vreți să fie gălbenușul. După ce expiră timpul pe care vi l-ați propus, tot cu spumiera scoateți pe rând ouăle din oală. Unii zic că ar fi bine să le scufundați în apă cu gheață, ca să opriți procesul de coagulare a proteinelor din ou, dar se poate și fără.
Separat, într-o crăticioară, topiți niște unt, pe care îl turnați apoi în farfurie, peste ouă. Asezonați cu sare și piper, ori chiar cu muștar (eu pun muștar și pe ouăle fierte, uneori și pe cele prăjite). Merg bine cu (sau pe) pâine prăjită.
Ouăle preparate în acest mod sunt mai sănătoase decât cele prăjite în ulei. În anii ’80 ai secolului trecut mâncam mai sănătos, întrucât ouăle se găseau destul de rar (exista însă din belșug “praf de ouă integral”), iar uleiul era raționalizat: 0,5 L pe lună, de persoană. Și erai fericit când prindeai ulei de floarea-soarelui, că de obicei se distribuia ulei de rapița vrac, direct din butoi. Acuma ne uităm ca uleiul extravirgin de măsline să fie neapărat produs în Italia. Alte vremuri.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
P.S. Niște ochiuri românești ceva mai elaborate, găsiți aici:
