Ca orice blogger (fie el și culinar) care se respectă, astăzi ar fi trebuit să scriu despre faptul că iubitul meu blog a făcut cinci anișori, că în jurul său s-a format o comunitate de peste x mii de fani, a căror unică dorință din viață este de a-mi sorbi cu nesaț cugetările în materie de gastronomie, artă culinară ori alimentație – mai mult sau mai puțin sănătoasă.
Aș fi putut să vă povestesc că acest jurnal online s-a născut în preajma și în spiritul Crăciunului, pentru a vă împărtăși o minunată și inegalabilă colecție de rețete (peste 800) născute din dragoste pentru voi. N-am s-o fac, întrucât adevărul, ca de obicei, este mult mai prozaic.
Sunt multe motive pentru care oamenii aleg să publice un jurnal online (web-log = blog). Nu sunt psiholog, psihiatru, nici măcar “social media expert” ca să le explic ori măcar să le enumăr pe toate. Fără pretenția de generalizare, sunt momente în viață când simți nevoia unor schimbări, mai mult sau mai puțin profunde. Unii încep să-și mute mobila prin casă, alții își schimbă locul de muncă, mașina, locuința sau chiar nevasta. Iar alții se apucă de ceva nou. Cum ar fi gătitul ori scrisul pe blog. Sau chiar amândouă.
În timpul eliberat după o serie de modificări majore în rutina profesională creată în aproape trei decenii de formare a viitorilor ingineri, am avut capacitatea să dezvolt altceva. Acel “violon d’Ingres” care te ajută să mergi mai departe. Pentru mine a fost bucătăria. Nu arta culinară, nu gastronomia, nu platingul – pur și simplu, plăcerea de a găti. Iar pentru simplul fapt că nici măcar nu-s în stare să reproduc identic aceeași rețetă de două ori (fapt care nu i s-ar putea reproșa unui blogger culinar, darmite unui bucătar profesionist), s-a născut acest jurnal. Mi-am notat aici atât reușitele, cât și nereușitele. Așa cum le-am trăit și așa cum le-am văzut. Fără fasoane, fără pretenții. De vă plac, de bine! De nu, iară de bine!
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!