Unii zic că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Alții, se agață de proverbul conform căruia “excepția întărește regula”. În materie de preferințe culinare, ambele enunțuri stau cam pe același nivel. Nu vreau acum să iau partea nici unei, sau poate “niciunei”, tabere, vreau doar să relatez fapte. Am sau n-am dreptate, asta am făcut și îmi asum faptele.
După superba saramură de crap descrisă aici, am zis că pot să dezvolt subiectul și să mă aventurez într-o altă aserțiune culinară, de data asta bazată pe somon. Și nu orice fel de somon, ci somon fumée. Dacă somonul afumat nu a fost niciodată apanajul bucătăriei de pe plaiurile mioritice, nici saramura de pește n-o întâlnim în prea multe bucătării naționale (etnice, cum ar zice prețioșii). Drept pentru care am purces întru pregătirea unui preparat care să îmbine străineza afumătură de somon cu neaoșa saramură – adică am realizat un preparat fusion, după definiția acelorași specialiști în ale gastronomiei mondiale.
Dar să vă zic ce, cum și de ce am făcut ceea ce am făcut.
Mai întâi și mai întâi, am găsit la Selgros o ofertă de nerefuzat: două bucăți de somon norvegian (cam 100 g bucata) afumat la rece, la preț de una (drept îi că expirau în două zile). Fără să mă gândesc prea mult, le-am luat. Una a devenit guacamole cu somon, ceallată s-a transformat, a doua zi, în minunăția prezentată acum.
Aveam încă în encefal tradiționala de saramură de crap reprodusă, mai mult sau mai puțin exact, după poza de la pensiunea Rechinul din Costișa (vezi întreaga poveste aici).
Pe urmă, în casă nu aveam decât vin roșu (știu, n-am să mai greșesc și întotdeauna voi avea rezerve de vin alb, vin rosé, vin roșu și vin spumant), dar vorba unei bune prietene: ”Dacă peștele este deja defunct, îl mai interesează culoarea vinului în care va înota?”.
Și uite-așa, pornind de la aceste condiții inițiale, s-a născut saramura de somon.
Felia de somon afumat am stropit-o cu puțin ulei de măsline și am rumenit-o (câte 2 minute pe fiecare parte), la foc maxim, în tigaia grill – blasfemia #1.
Am scos-o și am împărțit-o în două porții egale (pentru mine și consoartă), cărora le-am adăugat, drept garnitură, cartofi copți în coajă (60 de minute la 220 ˚C, în cuptor) asezonați cu sare, piper și unt (cu 82% grăsime) – blasfemia #2.
Peste bucățile de pește am turnat o saramură preparată ca aici – blasfemia #3.
Nu m-am putut abține și am adăugat saramurii o felie de lămâie (dacă puneam un număr par de felii ar fi fost o dublă blasfemie, dar am ratat ocazia) – blasfemia #4.
Am acompaniat peștele astfel încropit cu un pahar de Merlot de Vânju Mare, din recolta 2011 (pentru cei care au intrat mai târziu în bucătărie, Merlot-ul – prin definiție – este un vin roșu) – blasfemia # 5.
Și așa, din blasfemie în blasfemie, am ajuns să am un prânz agreabil într-o minunată zi de Duminică, ceea ce vă doresc și vouă.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!