O modalitate simplă de a pregăti păstrăvul. Special gândită pentru oameni leneși comozi. Fără prea multe vase de spălat (mai ales dacă cereți la pescărie să vă curețe peștele, interior-exterior), fără afumat toată casa, fără stropi pe aragaz, faianță ș.a.m.d., fără multă manoperă, puteți pregăti acest minunat păstrăv la cuptor. În 30 de minute sau chiar mai puțin. Despre gust n-am să vă povestesc. Vă las să-l descoperiți singuri.

Iar dacă simțiți că este prea dificil acest demers, adică aveți o lene comoditate peste medie, vă recomand o vizită la Păstrăvăria din Slănic-Moldova, ori la Păstrăvăria Cheița, la ieșirea din Bicaz spre Lacu Roșu.

Ce vă trebuie?

• 2 păstrăvi la 250 – 300 g bucata (câte unul de persoană);
• 1 lămâie;
• 4 – 6 căței de usturoi;
• 2 crenguțe de cimbru;
• 1 lingură de ulei (sâmburi de struguri sau măsline);
• 75 mL vin alb, sec;
• 1 linguriță piper roșu (decor);
• Sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Păstrăvii se eviscerează (dacă nu cumva i-ați achiziționat gata curățați) și se desolzează, apoi se spală bine și se șterg cu șervete absorbante. Se asezonează cu sare și piper (interior, exterior).

Preîncălziți cuptorul la 190 – 200 ˚C și tapetați o tavă încăpătoare cu hârtie de copt. Stropiți hârtia de copt cu ulei și așezați pe ea păstrăvii.

În cavitatea abdominală a păstrăvilor îndesați niște cimbru, usturoi (căței întregi, necurățați, zdrobiți cu latul lamei cuțitului), felii de lămâie. Ce nu vă încape în păstrăvi puneți lângă ei, sau chiar pe ei.

Dați tava pentru 12 – 15 minute la cuptor, apoi adăugați vinul și mai lăsați-i la cuptor (pe păstrăvi) încă alte 10 – 12 minute, ultimele 4 – 5 minute cu flacără din bolta cuptorului.

Garnitură specială nu necesită, însă la modul acesta de pregătire este exclusă varianta clasică de mămăliguță și mujdei. Merg bine niște legume (vinete, dovlecei, ardei grași) sau ciuperci la grătar (grill). Eu am pus pe lângă păstrăv niște ciuperci umplute cu brânză de burduf. Puteți încerca și alte feluri de ciuperci umplute, găsiți aici o sumedenie de idei.

Nu uitați de vin. Dacă n-aveți un Chablis la 30 – 35 Euro butelia (sau mai mult), vă puteți limita la un produs autohton mai ieftin: Chardonnay de Sâmburești.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Ciupercile Shimeji, originare din estul Asiei, în mod natural cresc pe fag, de unde și denumirea de ciuperci de fag (beech mushrooms). Cele de cultură, pe care le găsiți în hypermarketuri, sunt fie brune (buna-shimeji), fie albe (bunapi-shimeji). Deși cultivarea lor a fost patentată de companii japoneze, la ora actuală se cultivă nu numai în Asia, ci și în Europa și în America de Nord. Eu am găsit unele de proveniență coreeană, la Carrefour Market. Inițial costau 7,99 Lei / caserola de 150 g. După vreo săptămână, aceleași ciuperci (nu știu dacă au mai avut și alți cumpărători în afară de mine ), costau doar 3,99 Lei. Pentru preparatul următor, aștept să le mai ieftinească. Am aflat din surse sigure (adică de pe un blog culinar ) că, păstrate la rece, în ambalajul original, rezistă cam șase săptămâni de la data recoltării.

Am luat o caserolă de bunapi-shimeji, pe care mai întâi le-am gătit și abia apoi m-am documentat să văd cum le prepară alții (legile lui Murphy sunt aplicabile și în bucătărie). Cam toată lumea zice că aceste ciuperci nu sunt bune crude, ci trebuie gătite. În stare crudă sunt amărui, însă gustul amar dispare prin gătire, ușurându-se totodată și digerarea lor.

Ce vă trebuie?

• 150 g (1 caserolă) ciuperci Shimeji albe, proaspete;
• 1 fir de ceapă verde;
• 1 fir de usturoi verde;
• 1 morcov mic;
• 20 g unt;
• 1 lingură de ulei de măsline;
• 50 – 75 mL vin alb, sec sau demisec;
• 1 linguriță boabe de piper roșu;
• 2 – 3 fire de pătrunjel creț;
• Sare marină și piper negru (ambele proaspăt râșnite) – după gust.

Cum procedați?

Tăiați baza ușor lemnoasă pe care sunt crescute ciupercile, astfel încât să le individualizați. Treceți-le rapid printr-un jet de apă rece, apoi lăsați-le să se scurgă bine.

Curățați ceapa și usturoiul și tăiați-le în rondele subțiri. Curățați morcovul și tăiați-l în rondele de 3 – 4 mm grosime.

Într-o tigaie antiaderentă topiți untul în uleiul de măsline. Căliți în acest amestec, la foc mediu spre mare, rondelele de morcov – nu mai mult de 2 minute.

Adăugați ceapa și usturoiul și mai căliți preț de 1 minut.

Acum adăugați ciupercuțele individualizate, amestecați și căliți totul încă 2 – 3 minute.

Asezonați cu sare și piper.

Când ciupercile încep să se înmoaie și să-și lase lichidul în tigaie, reduceți flacăra la mediu spre mic și adăugați vinul.

Lăsați amestecul să fiarbă încetișor, amestecând sporadic, până când se evaporă alcoolul și, parțial, apa. Asta se întâmplă în vreo 3 – 4 minute.

Adăugați acum boabele de piper roșu și mențineți focul la minim 6 – 8 minute, până când în tigaie rămâneți doar cu grăsimea lichidă, iar ciupercile încep să sfârâie.

Luați tigaia de pe foc, adăugați pătrunjelul creț și cam asta-i toată tărășenia.

Ciupercuțele astfel sotate și-au găsit locul pe lângă niște bucățele de pește spadă trase rapid la tigaie. Am mai pus pe lângă și niște cartofi “naturi” (nu râdeți, am văzut bucătari cu pretenții de “chef” exprimându-se astfel), ceva extra pătrunjel ondulat.

Faza lichidă asociată a fost un rosé bine frapat: Grenache-Cinsault de Pays d’Oc. Este vinul acela care costă între 18 și 35 Lei sticla cu gât strâmb (750 mL), funcție de magazinul din care-l cumperi.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Pentru alte rețete de ciuperci sotate, click aici.

După mai bine de 5 (cinci) ani de utilizare, mi-am amintit brusc că, printre altele, cuptorul meu este echipat și cu rotisor. Cred că este abia a doua oară când îl folosesc. Prima utilizare, pentru un pui întreg rotisat, a fost un fiasco total. Nu intru acum în amănunte, dar puiul, insuficient priponit, s-a învârtit de capul lui (pe care oricum nu-l mai avea) și a năclăit cu grăsime arsă tot ce putea fi năclăit din interiorul cuptorului, și mai mult decât atât. Până la urmă, puiul s-a dovedit a fi comestibil, dar efortul a fost disproporționat, comparativ cu rezultatul obținut. Mi-am amintit de vremurile în care, cu 20 de franci (echivalentul a circa 3 Euro – dar francezii încă nu adoptaseră moneda unică), cumpăram din piața volantă din Dunkerque un pui întreg rotisat și vreo jumătate de kilogram de cartofi rumeniți la baza rotisorului.

Odată învățată lecția, am ales o bucată de carne mai cuminte (cotlet de porc), pe care am ancorat-o corespunzător.

În cazul în care vreți să reproduceți experimentul, procurați-vă din timp niște sfoară alimentară și un termometru pentru carne. Ambele articole se găsesc în raioanele cu ustensile pentru bucătăreală din hypermarketuri. Chinezăria asta de termometru cu bimetal am luat-o cu mai puțin de 10 Lei din Selgros. Găsiți, la prețuri ceva mai mari (40 – 60 Lei) și scule cu afișaj digital, în cazul în care vreți să vă uimiți invitații la masă.

Ce vă trebuie?

• O bucată întreagă de cotlet de porc fasonat (cam 1,2 – 1,3 kg): fără os, fără șoric, fără grăsime;
• 2 felii (~100 g) slănină de porc;
• 1 – 2 lingurițe sare afumată;
• 1 – 2 lingurițe boia dulce afumată;
• 1 linguriță piper mixt proaspăt râșnit;
• 1 linguriță pudră de ghimbir;
• 1 linguriță pudră de usturoi (sau usturoi granulat);
• 2 – 3 linguri de ulei de măsline.

Cum procedați?

Spălați bine carnea, apoi ștergeți-o cu șervete absorbante ca să eliminați apa în exces.

Legați apoi bucata de carne strâns, folosind sfoară alimentară (o găsiți în orice hypermarket, la raionul cu “chestii” pentru bucătăriile mai mult sau mai puțin profesionale).

Cu vârful unui cuțit bine ascuțit faceți câteva “buzunare” în cotlet, buzunare în care  îndesați bine bucățele de slănină.

Frecați bine bucata de cotlet cu sare, piper, ghimbir, usturoi și boia, apoi ungeți-o cu ulei.

Fixați-o ferm în tija rotisorului și puneți-o în cuptor. Sub rotisor puneți o tavă încăpătoare în care turnați o cană de apă. În tavă se va aduna toată grăsimea scursă din carne.

Porniți rotisorul și flacăra din bolta cuptorului și puneți-vă pe așteptat. Cam după vreo oră, este aproape gata (temperatura în centrul bucății de carne a ajuns la 63 ˚C). Dacă o vreți “medium”, o puteți scoate din cuptor când temperatura ajunge la 65 ˚C. Este bine să faceți asta în cazul în care carnea a trecut în prealabil pe la veterinar și a ieșit negativ testul pentru trichinela.

Dacă aveți dubii, mai lăsați-o (cam 15 – 25 de minute, depinde de cuptor) până când termometrul vă indică 72 – 75 ˚C, iar carnea este “bine făcută”. În felul acesta vă feriți de surprizele neplăcute, pe care vi le pot face diverși paraziți (mai mari ori mai mititei) cuibăriți în bucata de carne.
Acum puteți scoate carnea de pe țepușă, îi scoateți sforile și o înveliți bine în folie de aluminiu.

O lăsați așa, învelită în folie, 10 – 15 minute, timp în care sucurile din carne revin la locul or firesc. Nu vă speriați că se răcește prea tare – nici vorbă. În plus, devine și mult mai ușor de tăiat.

Ce mai merge pus pe lângă el? Păi puteți pune niște cartofi, pregătiți în varii moduri. Eu am făcut, de exemplu, cartofi noi, copți în cuptor cu puțin rozmarin și niște jumări de porc:

Sau puteți asorta cotletele cu un risotto:

Ori chiar cu niște ciuperci în sos de smântână:

La vinuri, nu face mofturi: un pahar de rosé sec sau un cupaj alb demisec (ambele bine frapate), îl evidențiază de minune. Dar nu zice nu nici unui Merlot sau Pinot Noir.

Merge mâncat și a doua zi, fie reîncălzit, fie rece, sub formă de sandviș, la fel ca și acesta.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Este genul de preparat pe care îmi place să-l construiesc atunci când, la întrebarea “Ce mâncăm azi la prânz?”, mi se răspunde cu: “Facem o salată”

N.B.: Acesta NU este un articol publicitar pentru Carrefour Market, eu chiar cumpăr de acolo o grămadă de chestii legate de mâncare, și nu numai. Au un stil ciudat de a stabili zilnic prețurile, dar, per global, e OK (atât ca ofertă de produse, cât și ca proximitate).

O salată de crudități cu piept de curcan este ușor de încropit. În plus, are multă verdeață și puțin colesterol – funcție și de câte gălbenușuri de ou aruncați în ea.

Ce vă trebuie?

• 200 – 250 g piept de curcan;
• 1 linguriță de ulei de măsline – pentru rumenit carnea;
• 150 mL vin alb, sec (Chardonnay sau Sauvignon Blanc) – pentru aromatizat/frăgezit carnea;
• Sare, piper mixt proaspăt râșnit – pentru asezonat carnea;
• 2 – 3 ouă fierte, tari sau cu gălbenușul puțin cleios;
• 4 – 6 roșii Cherry;
• ½ castravete Fabio;
• 10 – 15 măsline Kalamata uscate;
• 2 – 3 fire de ceapă verde;
• 75 g (½ pungă) salată fantezie (amestec de salate endivia, radicchio, frisee) – găsiți gata spălată, scursă și preambalată la Carrefour;
• 4 – 5 linguri de ulei de măsline;
• 1 linguriță piper roșu boabe;
• Sare – după gust.

Cum procedați?

Tăiați pieptul de curcan în felii groase de circa 5 – 6 mm, ștergeți-le cu șervete absorbante și asezonați-le cu sare și piper.

Ungeți cu puțin ulei de măsline o tigaie antiaderentă (teramică sau teflonată) și încingeți-o la foc mediu spre mare. În tigaia astfel încinsă, rumeniți bucățile de piept de curcan, câte 3 minute pe fiecare parte.

Stingeți cu 75 mL de vin, reduceți focul la mic, acoperiți tigaia cu un capac și lăsați să fiarbă carnea încetișor în vin, cam 5 – 6 minute. La jumătatea timpului, întoarceți carnea.

Adăugați restul de vin și lăsați tigaia descoperită, la același foc mic, încă alte 3 – 4 minute, până când se evaporă tot lichidul și carnea începe să devină arămie, iar sosul se caramelizează.

Scoateți carnea pe o farfurie, lăsați-o să se răcească, apoi tăiați-o în fâșii de 4 – 6 mm lățime.

Între timp, într-un bol încăpător, amestecați frunzele de salată cu roșiile cherry (spălae în prealabil) tăiate în jumătate, ceapa verde (curățată și spălată) tăiată inele mici, castravetele (spălat, curățat de coajă, apoi tăiat în rondele fine) și măslinele Kalamata.

Stropiți din belșug salata cu ulei de măsline (merge și o picătură de zeamă de lămâie sau de oțet balsamic) și, la sfârșit, chiar înainte de servire asezonați cu sare.

În farfuriile de servire puneți salata, pe care o decorați cu sferturi de ou și fâșii de piept de curcan. Adăugați și câteva boabe de piper roșu, pentru cromatică. Acompaniați cu același tip de vin (Chardonnay sau Sauvignon Blanc) în care ați pregătit pieptul de curcan.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

De relativ puțină vreme, a apărut și prin hypermarketuri un soi de cartofi mov. Nu sunt exagerat de scumpi; o sacoșă de 1,5 kg costă doar 6,99 Lei. Acceptabil, atâta timp cât cartofii noi autohtoni sar lejer de 8 Lei kilogramul. La gust nu e mare diferență față de cartofii clasici, fierb doar puțin mai greu. Prin fierbere se mai decolorează (în special dacă sunt curățați și tăiați în cuburi – ca pentru piure), însă culoarea lor se revigorează rapid dacă sunt stropiți cu zeamă de lămâie. I-am testat și sub formă de cartofi natur (fierți la abur), sub formă de piure, ori fierți în coajă și transformați în salată, cum ar fi această salată cu cartofi mov și macrou afumat. Încă n-am încercat să-i prăjesc, dar urmează.

Ce vă trebuie?

• 250 – 300 g cartofi mov;
• 250 – 300 g cartofi noi, albi;
• 140 g filé de macrou afumat;
• 1 ceapă roșie;
• 2 – 3 fire de ceapă verde;
• 4 – 6 castraveți Cornichon mici (4 cm), în oțet;
• zeama de la ½ lămâie;
• 1 – 2 lingurițe boabe de piper roșu.

Pentru sosul – vinegretă:

• 2 lingurițe muștar clasic, fin;
• 4 lingurițe muștar de Dijon;
• 4 linguri ulei de măsline;
• 1 linguriță de oțet balsamic;
• 1 linguriță zeamă de lămâie.

Cum procedați?

Cartofii se fierb în coajă, în apă cu puțină sare (½ linguriță). Cam în 10 – 15 minute fierb cartofii noi. Ceilalți, cei mov fierb în vreo 15 – 20 de minute (timpul este calculat de când începe să fiarbă apa, nu de când ați pus oala pe foc). Dacă nu vreți să-i fierbeți separat, îi încercați înțepându-i cu furculița și-i scoateți din oală pe măsură ce s-au pătruns. Îi lăsați să se răcească bine, îi decojiți și apoi îi tăiați în rondele subțiri, de 3 – 4 mm grosime.

Pregătiți un bol mare în care puneți rondelele de cartofi. Dacă vreți să mai înviorați culoarea cartofilor mov (care se decolorează la fierbere), adăugați peste ei niște zeamă de lămâie.

Cât timp fierb cartofii, îngrijiți-vă de celelalte ingrediente:

• spălați, curățați și tăiați julienne ceapa roșie;
• curățați, spălați și tocați în rondele fine ceapa verde;
• clătiți și tăiați în rondele castraveciorii murați;
• tăiați fileul de macrou în bucăți mici.

Pregătiți sosul vinegretă, turnând peste amestecul de muștar fin și dijonez mai întâi uleiul, apoi oțetul balsamic și zeama de lămâie. Amestecați continuu, cât turnați lichidele în muștar.

Peste rondelelel de cartofi adăugați ceapa roșie, ceapa verde, peștele afumat, castraveții murați, piperul roșu.

La sfârșit adăugați sosul vinegretă și amestecați totul cu grijă, pentru a nu sfărâma cartofii. Sare suplimentară nu cred că este nevoie să mai adăugați – cartofii au fost deja fierți în apă sărată, iar peștele afumat este suficient de sărat.

Deși cartofii n-au nevoie de pâine alături, de dragul pozei am prăjit o felie de pâine integrală, peste care am aruncat o lingură din minunata salată cu puțin mov.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Am întâlnit multe persoane care nu mănâncă miel dintr-un motiv care mie mi se pare cel puțin bizar: are gust de (sau miroase a) oaie. Celor care le repugnă gustul ori mirosul de oaie, le recomand această pulpă de miel, făcută pe îndelete, în bere brună, la cuptor. În prealabil, pulpa trebuie curățată, respectiv îndepărtate pielițele și excesul de grăsime (seu). O marinare îndelungată, cu zeamă de lămâie, usturoi și oareșce ierburi aromate o frăgezește și îi îndepărtează toate mirosurile dezagreabile. Un preparat ideal pentru o masă de sărbătoare, în familie, cum ar fi, de pildă, masa de Paște.

Ce vă trebuie?

Pentru marinadă:

• 2 căpățâni de usturoi;
• 1 linguriță de sare marină grunjoasă;
• 2 – 3 linguri de ulei de floarea-soarelui;
• 1 linguriță de frunze de cimbru uscat;
• 1 linguriță de frunze de rozmarin;
• 1 linguriță de amestec de condimente pentru stifado;
• 2 lingurițe de oțet balsamic;
• 1 – 2 lămâi.

Pentru friptura propriu-zisă:

• 1 pulpă posterioară de miel (cam 2 kg);
• 4 căpățâni de usturoi;
• 2 crenguțe de rozmarin verde;
• 1 lămâie;
• ½ limetă;
• 350 – 500 mL bere brună;
• 2 – 3 morcovi potriviți;
• 5 – 6 cartofi albi, nefăinoși;
• 1 linguriță de boia dulce;
• 2 lingurițe de muștar cu semințe;
• 2 – 3 lingurițe de miere;
• ½ legătură mărar verde.

Cum procedați?

Mai întâi va trebui să pregătiți marinada în care va sta carnea, la rece, cam 24 de ore.

Curățați și pisați usturoiul (ori treceți-l printr-o presă), apoi frecați-l pastă cu sarea și adăugând treptat uleiul (ca atunci când faceți mujdei).

În pasta de usturoi încorporați apoi cimbrul mărunțit, rozmarinul mărunțit și amestecul de condimente pentru stifado. La sfârșit adăugați oțetul balsamic și amestecați cu simț de răspundere până când obțineți o pastă omogenă.

Carnea (de pe care ați îndepărtat în prealabil grăsimea în exces) bine spălată și uscată cu șervete absorbante se freacă pe toate părțile cu zeamă de lămâie.

Apoi se unge bine carnea cu pasta de marinare pregătită anterior, se introduce într-o pungă resigilabilă și se dă la rece pentru 24 de ore.

Pentru friptură pregătiți o tavă încăpătoare, cu pereți ceva mai înalți, pe fundul căreia așezați căpățânile de usturoi tăiate în jumătate, care vor forma un “pat” pentru carne, astfel încât aceasta să nu stea direct pe fundul tăvii.

Așezați bucata de carne pe patul de usturoi, stropiți-o cu zeamă de lămâie și limetă. Puteți să-i mai puneți vreo două fire de rozmarin verde, dar nu-i neapărat necesar.

Turnați restul de marinadă în tavă și adăugați berea brună, apoi acoperiți tava cu o folie de aluminiu și introduceți-o în cuptorul preîncălzit la 160 ˚C, unde o lăsați cam 1 oră, fără să umblați la ea.

Între timp pregătiți legumele precum și sosul cu care veți glazura, mai către sfârșit, carnea:

• morcovii se curăță și se taie în rondele groase, cam de 1 – 1,5 cm;
• cartofii se curăță și se taie în cuburi mari (dacă sunt cartofi noi, mici, se pot tăia în sferturi);
• se amestecă mierea cu muștarul, până se obține o pastă groasă, omogenă.

Se adaugă în tavă, pe lângă carne, rondelele de morcov, se acoperă din nou tava și se mai dă la cuptor pentru încă 90 de minute (dacă este cazul, se mai completează cu bere).

Se adaugă cartofii, se asezonează cu sare și boia, se acoperă din nou tava și se dă la cuptor pentru încă 80 – 90 de minute.

Se scoate folia, se unge carnea cu pasta de miere și muștar, se dă din nou la cuptor (180 – 200 ˚C, 10 – 15 minute) ca să se rumenească frumos crusta. Ultimele 5 minute se poate găti cu flacăra din bolta cuptorului.

La final, când carnea este bine rumenită și crocantă la exterior (o să vedeți că interiorul rămâne fraged și suculent) se presară totul din belșug cu mărar tocat.

Înainte de servire scoateți bucata întreagă de friptură pe un platou și țineți-o la odihnă vreo 8 – 12 minute.

Apoi puteți felia carnea, pe care o serviți împreună cu legumele din tavă și niscaiva salată de sezon. Dacă mă-ntrebați de vin, v-aș recomanda un Carménère de Chile.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Creveții (sau crevetele, cum se numeau înainte ca forma incorectă “creveți” să devină normă acceptată de Academia Română), mai mari sau mai mici, cruzi sau prefierți, proaspeți ori congelați, sunt din ce în ce mai prezenți în meniul nostru zilnic. Îi regăsim în tocănițele de sorginte catalană, grecească ori braziliană, în risottourile ori pastele italienești, pe grătar, ori chiar rumeniți ușor în tigaie. Dar să știți că merg chiar și în salate. Despre salata de creveți de mai jos am citit undeva, dar nu mai rețin unde (vârsta, deh), însă mi-amintesc principalele ingrediente (poate și unele în plus). O puteți prepara ca alternativă la clasica “salată de boeuf”, că aveți mult mai puțin de muncit.

Ce vă trebuie?

• 100 g creveți decorticați prefierți (proaspeți sau congelați);
• 1 conservă (150 g) de boabe de porumb dulce;
• 1 conservă (180 g) de mazăre și morcovi baby;
• 4 – 6 linguri de maioneză light cu usturoi (1 gălbenuș crud, 1 gălbenuș fiert, 2 – 3 lingurițe de muștar fin, 2 căței de usturoi, 1 linguriță de zeamă de lămâie, 150 mL ulei de floarea soarelui, 150 g iaurt grecesc gras);
• Sare, piper, zeamă de lămâie – după gust;
• 2 – 3 fire de ceapă verde sau cepșoară (chives) – pentru decor.

Cum procedați?

Asigurați-vă mai întâi că creveții sunt prefierți. De obicei scrie pe ambalaj, dar dacă nu scrie (sau nu-s ambalați), trebuie să fie rozalii, nu cenușii. Dacă folosiți creveți congelați, lăsați-i să se decongeleze lent, peste noapte, în frigider. Clațiți-i bine sub jet de apă, apoi lăsați-i la scurs.

Procedați la fel și cu conserva de mazăre și morcovi, precum și cu cea de boabe de porumb: scurgeți lichidul din conservă, clătiți sub jet de apă, lăsați la scurs. Dacă morcovii vi se par prea mari, puteți să-i tăiați în rondele.

Curățați usturoiul și zdrobiți-l (cel mai bine într-o presă de usturoi).

Pentru maioneză amestecați gălbenușul fiert zdrobit cu gălbenușul crud, zeama de lămâie și muștarul fin. Adăugați în fir subțire uleiul, sub amestecare continuă. Încorporați apoi usturoiul zdrobit, apoi iaurtul grecesc (vedeți să fie din acela cu 10% grăsime).

Mai multe detalii privitoare la obținerea maionezei light găsiți aici.

Amestecați creveții cu mazărea, morcovii și porumbul (toate bine scurse), apoi adăugați maioneza (mai multă, mai puțină – cum vă place) și omogenizați.

Asezonați cu sare, piper, zeamă de lămâie și, în final, decorați cu inele subțiri de ceapă verde ori cepșoară.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Dacă pe eticheta unui produs alimentar ați găsi astfel de ingrediente chimicale, l-ați cumpăra? L-ați mânca? I-ați lăsa pe copii voștri să mănânce așa ceva?

Dacă răspunsul este NU, n-are rost să citiți mai departe.

Dacă treceți peste prejudecăți, lista din imaginea de mai sus reprezintă compoziția unui ou de găină (găinile crescute la țară, ciugulind fericite ierburi, râme, gândaci și alte chestii naturale sunt incluse și ele în această categorie). Să vedem ce putem face din aceste chimicale puse laolaltă…

Ce vă trebuie?

• O duzină de ouă (pentru cei născuți mai târziu, o duzină = 12 bucăți);
• 3 – 4 linguri de maioneză light (a cărei modalitate de preparare o găsiți cu siguranță aici);
• ½ legătură de pătrunjel verde;
• Piper mixt proaspăt râșnit – după gust;
• Pudră de chilli – opțional.

Umplutura 1:

În afara celor 6 gălbenușuri obținute din ouăle fierte, mai aveți nevoie de:

• 1 conservă mică (165 g) pate de ficat (porc, pui, curcan, gâscă, ce aveți prin casă);
• 20 g unt;
• Sare și piper – după gust.

Umplutura 2:

• Tot așa, celelalte 6 gălbenușuri recuperate din ouă fierte;
• 1 conservă (180 g) ton mărunțit (în ulei sau în suc propriu);
• 2 – 3 linguri de muștar de Dijon;
• 20 g unt;
• Sare și piper – după gust.

Cum procedați?

Într-un vas încăpător puneți ouăle la fiert. În prealabil le acoperiți cu apă, evident (prietenii știu de ce ).

Le fierbeți tari – asta înseamnă că le lăsați la fiert cam 8 minute măsurate după ce a început să clocotească apa.

Le răciți apoi sub jet de apă rece.

Dacă aveți ouă vopsite rămase de la Paște, săriți direct la etapa următoare.

Decojiți ouăle, apoi tăiați-le în jumătate pe lungime.

Extrageți gălbenușurile și împărțiți-le, în mod egal, în două vase separate.

Jumătățile de albușuri le așezați, cu scobitura în sus, neapărat, pe un platou încăpător.

Pentru prima umplutură, mixați bine gălbenușurile cu unt și pate, asezonați cu sare și piper (după gust), iar umplutura omogenă o treceți într-un poș.

Pentru ce-a de-a doua umplutură, mixați gălbenușurile cu unt, muștar și conținutul conservei de ton, din care, în prealabil, ați îndepărtat faza lichidă (adică scurgeți conserva). Potriviți gustul de sare și piper (puteți adăuga și câteva picături de zeamă de lămâie) și treceți umplutura omogenă într-un poș (altul decât cel în care ați pus umplutura pe bază de pate).

Umpleți jumătățile de ou cu pastele omogene preparate anterior, apoi decorați-le cu maioneză light și cu pătrunjel verde tocat mărunt.

Presărați peste ouăle umplute astfel decorate piper râșnit proaspăt și/sau pudră de chilli.

Dați platoul la rece pentru cel puțin 30 de minute înainte de servire. Merg bine ca aperitive, însoțite de un păhărel mititel de tărie: palincă, vodkă, tequila (ce găsiți la îndemână, dar nu afinată, vișinată, cireșată sau alte –ate).

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

De câte ori n-ați citit pe varii saituri culinare, ori pe paginile unor bloggeri (respectabili, de altfel) despre cum să preparați dulcețuri ori gemuri fără conservanți? Chestia asta cu “fără conservanți”, în cazul în care nu este decât o găselniță de marketing (trafic mai mare, implicit venituri mai mari din reclame), este doar o imensă minciună. Una mare cât Casa Poporului, dacă nu cât clădirea Pentagonului. Pentru că, pur și simplu, nu putem prepara, și mai ales păstra pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel de produse “fără conservanți”. Materia primă din care obținem aceste gemuri și dulcețuri (indiferent dacă vorbim despre prune, mere, pere, gutui, căpșune, caise, …. – și completați voi lista) este biodegradabilă. Adică nu ține, nu rezistă în timp, doar dacă: a) oprim (sau încetinim) activitatea enzimatică, b) inactivăm (temporar sau definitiv) microorganismele din aceasta.

Deschideți orice pagină în care se descrie o rețetă de gem sau dulceață “fără conservanți”. Uitați-vă la lista de ingrediente. Scrie “zahăr” în ea? Dacă da, ignorați-o și treceți mai departe. ZAHĂRUL ESTE UN CONSERVANT.

Substantivul “dulceață” face parte din aceeași familie de cuvinte cu adjectivul “dulce”. Cu ce asociază rapid creierul vostru acest adjectv? Cumva cu “natural”, cu “fără conservanți”, cu “fără chimicale”? Nu. Cu “zahăr”! De cel puțin 4 generații (străbunicile mele, care au trăit undeva pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX foloseau zaharoză la dulcețuri) se pune zahăr (și nu puțin) în gemuri și dulcețuri. Mai recent, se adaugă și zeamă de lămâie (acea soluție extrasă din lămâi, care conține cantitați importante de E330). Un acidifiant care are același rol, de conservant.

Orice tratat de tehnologii alimentare arată că avem nevoie între 100 g (pentru caise, căpșune, zmeură) și ½ kg (pentru cireșe) de acid citric la 100 kg de gem. Aceleași tratate ne învață că sunt necesare între 0,86 (caise) și 1,04 (căpșune) kg de zahăr la fiecare kilogram de fructe, astfel încât să obținem un gem care să nu se strice de azi pe mâine. Pentru dulcețuri, necesarul de zahăr este și mai mare.

Haideți să nu ne îmbătăm cu apă rece. “Natural” nu înseamnă neapărat “sănătos” (și mătrăguna, și curara, și veninul de viperă sunt naturale). Dacă acidul citric (E330) se poate obține, ca soluție diluată, mulgând o lămâie, zahărul nu se produce mulgând pur și simplu sfecla sau trestia de zahăr. Este un proces tehnologic complex, care include multe tratamente chimice (cu “chimicale”, care va să zică), tratamente care implică, printre altele, utilizarea dioxidului de carbon (gaz cu efect de seră, care conduce la creșterea încălzirii globale), a laptelui de var, a hidroxidului de sodiu (soda caustică), a acidului clorhidric și/sau sulfuric. Și lista “chimicalelor” utilizate poate continua.

Să apreciem faptul că ne putem bucura de un gem sau o dulceață, nu numai atunci când fructele dau în pârg, ci și atunci când afară suflă crivățul, viforul sau austrul – după caz, sau sunt -20 ˚C. Și asta, datorită atât unor celebritați din domeniul științei, cât, mai ales, milioanelor de anonimi care au studiat aproape două decenii fiecare, astfel încât să obțină o diplomă pe care sunt scrise două cuvinte: “inginer chimist”.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Gătitul cu bere nu este o noutate. Am pregătit tot felul de fripturi în diverse tipuri de bere: pui în bere Guinness, pulpe de pui în bere blondă sau brună, cotlete de porc, cârnați, carne de miel, ba chiar și varză, plăcintă cu carne ori desert. Cartofi în bere n-am făcut decât accidental, când, în tava în care am înăbușit o pulpă de miel în bere, am mai aruncat și niște morcovi și niște cartofi. De data aceasta însă, am vrut să văd ce se întâmplă când pun doar cartofi în bere. Nu mi-a părut rău; n-am stricat nici cartofii, nici berea. Vă recomand să-i încercați și voi.

Ce vă trebuie?

• 800 g – 1 kg cartofi noi, ceva mai mărunți;
• 2 – 3 linguri de ulei din sâmburi de struguri;
• 500 mL bere brună;
• ½ linguriță piper negru cu lămâie (gata râșnit);
• Sare marină – după gust.

Cum procedați?

Spălați bine cartofii, îndepărtând de pe ei toate impuritățile (nu-i nevoie să-i curățați de coajă), apoi uscați-i cu șervete absorbante.

Tăiați cartofii în sferturi pe lungime, apoi răsturnați-i într-o tavă în care ați pus în prealabil uleiul vegetal.

Asezonați cu sare și piper, apoi amestecați bine, astfel încât uleiul să se întindă pe toate feliile de cartof.

Turnați în tavă, peste cartofi, cam 300 – 350 mL de bere brună (Ursus sau Silva sunt OK, dar merge și Leffe ), apoi dați tava la cuptorul preîncălzit în prealabil la 200 – 210 ˚C.

Lăsați-i în cuptor cam două ceasuri bune. Mai amestecați când și când în ei și completați cu restul de bere, dacă este cazul (dacă vedeți că lichidul din tavă scade vertiginos).

La sfârșit, verificați cu furculița dacă sunt bine pătrunși. Trebuie să fie moi în interior și ușor crocanți în exterior.

Îi puteți mânca simpli, ori îi puteți folosi drept garnitură la diverse preparate din carne. Eu, de exemplu, i-am combinat cu niște resturi de friptură de miel și cu o salată de sezon, încropită din ce-am găsit prin casă: frunze de salată, roșii cherry, castraveți, ceapă verde, ridichi de lună.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Întotdeauna este bine să aveți în casă niște cremă de brânză proaspătă de vaci (Almette, Philadelphia etc.) cu sau fără adaos de ierburi/ceapă, niște somon afumat și, eventual, niște ceapă verde. Dacă vreți și să arate frumos, v-ar mai trebui niște boabe de piper roșu.

Nu vă rămâne decât să tăiați în bucăți mici fileul de somon și să-l mixați bine de tot cu crema de brânză (puteți folosi o banală furculiță în acest scop). O să obțineți (sper) o cremă tartinabilă, pe care o puteți întinde pe felii de pâine/baghetă prăjită.

Decorați apoi cu rondele fine de ceapă verde și boabe de piper roșu.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Nu cred că există ceva mai simplu de pregătit decât această mâncare de fasole păstăi. Se încropește rapid, din ingrediente puține. Baza o reprezintă păstăile proaspete de fasole, din varietatea aceea de culoare galbenă și cu păstăile late și plate. Nu stau acum să-i caut numele științific, dar cred că toată lumea știe despre ce este vorba. În caz contrar, poza de mai jos s-ar putea să fie edificatoare.

Pe lângă păstăi o să mai fie nevoie de ceva ceapă și usturoi. Eu am folosit din cele vechi, dar dacă tot e sezonul, puteți să le înlocuiți cu ceapă verde și usturoi verde (încă se mai găsește).

Ce vă trebuie?

• 1 kg de fasole păstăi, cât mai proaspete cu putință, astfel încât să nu aibă “ațe”;
• 2 cepe galbene mici (ori una mai mare);
• 2 – 3 căței de usturoi;
• 2 linguri de ulei de măsline;
• 2 – 3 căni de apă;
• 1 legătură de mărar verde;
• Sare și piper – după gust.

Cum procedați?

Spălați păstăile, îndepărtați-le capetele și părțile lovite sau degradate, apoi tăiați-le (ori rupeți-le) în bucăți de circa 5 cm lungime.

Curățați și tocați mărunt, separat, ceapa și usturoiul.

Într-o cratiță încăpătoare (preferabil și antiaderentă) puneți la încins uleiul de măsline, în care căliți ceapa cât să devină ușor aurie – cam vreo 2 minute.

Stingeți cu puțină apă, adăugați usturoiul tocat și lăsați-l să dea un clocot.

Adăugați apoi păstăile și 2 căni de apă (cam 0,5 L), acoperiți cratița (parțial) și lăsați totul la fiert, pe flacără medie, cam 30 de minute. Nu uitați ca din când în când să mai dați cu lingura (obligatoriu din lemn) prin cratiță.

Acuma potriviți gustul de sare și piper, luați capacul, măriți focul și așteptați să scadă fasolea (adică să se evapore apa excedentară din tigaie). În cazul în care nu țineți neapărat să vă cumpărați altă cratiță, nu uitați de faza cu amestecarea conținutului recipientului. Opriți focul atunci când considerați că fasolea este suficient de scăzută pe gustul vostru. Am omis să vă spun, dar, înainte de a lua cratița de pe foc, ar fi bine să verificați dacă-s fierte păstăile. Cum verificați? Gustați-le! Dacă fasolea n-a fost culeasă după ce și-a sărbătorit majoratul, aveți toate șansele ca în jumătate de ceas să fie fiartă. Dacă nu, ghinion; mai turnați o cană de apă și fierbeți-o până se pătrunde suficient cât să devină comestibilă.

Când ați terminat de fiert, de scăzut, de asezonat cu condimente etc., aruncați peste păstăi o mână de mărar tocat mărunt, amestecați bine și lăsați mâncarea să se odihnească 4 – 5 minute sub capac.

În ăst timp, cât mărarul își transferă uleiurile esențiale către păstăi, puteți să vă transferați și voi puțin alcool esențial, preferabil din prune (nu mai mult de 30 mL 40% v/v), cât să zgândăriți “glanda” apetitului.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Macroul, cu toate că este un pește al cărui consum este benefic atât pentru organismul uman, cât și pentru protejarea altor specii de pește decimate de pescuitul intensiv (tonul, de exemplu), nu prea este iubit și văzut pe mesele noastre. Din mai multe motive. Unul din ele ar fi că, de cele mai multe ori, îl găsim doar congelat (întreg sau numai trunchiul) și atunci arată ca și cum ar fi fost capturat în secolul trecut. Un alt motiv de respingere îl reprezintă mirosul greu și persistent care rămâne în bucătării în urma prăjirii sau frigerii acestuia. Acest ultim impediment dispare dacă ne gândim să preparăm macroul pe grătar, în aer liber. Când am găsit macrou proaspăt la pescărie, am luat două bucăți: pe una am pregătit-o pe loc, iar pe cealaltă am congelat-o și am păstrat-o pentru luna mai, luna grătarelor în aer liber.

Ce vă trebuie?

• 1 macrou proaspăt (ori proaspăt decongelat), cam de 500 – 600 g;
• 4 – 5 felii de lămâie;
• Sare și piper – după gust.

Pentru sos:

• 1 cățel de usturoi;
• 1 bucată de ghimbir proaspăt, cam de 1 cm lungime;
• 1 ceapă verde;
• 1 ardei iute (chilli) căruia i-ați scos semințele și nervurile;
• 2 limete (de la care “recoltați” coaja și zeama – separat, evident);
• 2 rămurele de coriandru (sau pătrunjel) de la care culegeți frunzele;
• 3 linguri de sos de soia;
• 2 lingurițe de ulei de susan;
• 2 lingurițe de miere;
• 4 – 6 linguri de ulei de măsline extravirgin.

Cum procedați?

Peștele se eviscerează, se desolzează, se spală bine și apoi se usucă cu șervete absorbante.

Se crestează în 3 – 4 locuri, oblic, apoi se asezonează cu sare și piper (interior și exterior).

Pe grătarul încins se pregătește un pat din rondele de lămâie, pe care se așează peștele. În felul acesta, nu se va lipi de grătar.

Se frige câte 4 – 8 minute pe fiecare parte, în funcție de temperatura jarului și distanța până la grătar. Carnea peștelui trebuie să fie bine pătrunsă (să fie albă la culoare), inclusiv în interior.

Cât timp se frige peștele (ori chiar înainte de a vă apuca de el), pregătiți sosul:

Curățați usturoiul și ghimbirul și dați-le prin răzătoare. Dați prin răzătoare și coaja celor două limete.

Curățați ceapa verde, dați partea albă prin răzătoare, iar cea verde tăiați-o în rondele fine.

Curățați ardeiul iute de semințe și nervuri. Jumătate dați-l prin răzătoare, restul tăiați-l în bucăți mici.

Tocați mărunt frunzele de coriandru (pătrunjel).

Într-un bol încăpător amestecați usturoiul, ghimbirul, ceapa (partea albă), coaja de limetă, frunzele de coriandru (pătrunjel) și ardeiul răzuit. Adăugați zeama de limetă, mierea, uleiul de susan și sosul de soia. Echilibrați, după propriul gust, proporția de acru (cu zeamă de limetă/lâmâie), dulce (miere), iute (chilli), sărat (sos de soia), apoi amestecați totul energic cu ulei de măsline extravirgin.

Adăugați rondelele de ceapă verde și, eventual, restul de ardei iute (dacă vă plac sosurile foarte picante).

Cu sosul rezultați stropiți din belșug bucățile de macrou din care, în prealabil, ați extras oasele.

La combinația asta de macrou cu sos dulce – acru – iute – sărat merge cu siguranță un shot de tequila.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Ce poate fi mai bun într-o zi ploioasă de primăvară, când afară nu-s mai mult de 18 ˚C, decât o tochitură și-un păhărel de vin bun? (și-un degetar de pălincă îmi șoptește cineva)

Nu știu câți dintre voi mai pun la conservat, acum când tot românul are măcar un frigider cu congelator, dacă nu o ladă frigorifică, carnea de porc și cârnații în untură, așa cum se făcea la țară “pe vremea mea”. Nostalgia acestor preparate puse la garniță a fost inteligent speculată de cei de la Lidl, care au pus pe piață, în “săptămânile românești” astfel de produse:

Le-am testat și eu. Cârnații sunt exact așa cum trebuie să fie: fără prea multă grăsime, fără zgârciuri, condimentați atât cât trebuie și cu ce trebuie. La carne însă ar mai fi loc de îmbunătățiri, în special în ceea ce privește vârsta la care porcul a făcut sacrificiul suprem întru delectarea papilelor noastre gustative.

Odată achiziționate carnea și cârnații la garniță, treaba-i simplă. Puneți de mămăligă, și, când aceasta este aproape gata, răsturnați în tigaie carnea și cârnații împreună cu o cantitate generoasă de unsoare (adică de untură de porc). Rumeniți-le la foc potrivit vreo 6 – 8 minute, apoi puneți în farfurii.

Cu mămăligă, unul-două ochiuri (pot fi și ochiuri românești), eventual niște ciuperci umplute cu brânză de burduf.

Dacă varianta asta nu vi se pare tentantă, încercați tema clasică, aceea cu cartofi prăjiți.

Nu cred că aveți nevoie de explicații adiționale la imagini.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Încă din capul locului vreau să vă mărturisesc că nu sunt un connaisseur într-ale restaurației (în sens gastronomic), așa că nu luați de bun tot ce-am să vă povestesc aici. Sunt opiniile mele, evident subiective, opinii care s-ar putea să nu coincidă nici cu cele ale experților (de care este bine să ținem seama) și nici cu cele ale majorității celor care s-au perindat prin localul (și nu locația) respectiv.

Restaurantul Hamlet este o apariție relativ nouă în Bacău. Amplasat în sediul (era să zic fostei) Case de Cultură, beneficiază de o poziție centrală (deci vad comercial), ușor accesibilă din toate zonele orașului. În interior n-am intrat (deci n-o să vă povestesc ce și cum este prin toalete), m-am limitat la a mânca un prânz (da, l-am mâncat, că de servit mi l-a servit chelnerița), în aer liber, pe terasa care nu numai că a înghițit trotuarul, dar a furat și vreo 0,2 m (20 cm sau 200 mm pentru cei mai puțin inițiați în transformarea unităților de măsură, respectiv circa 7 ¾ inch pentru londonezii cu mașini înmatriculate în Bulgaria) din carosabil.

Sâmbătă, sărbătoare de Constantin și Elena, ora 13.00. Suficiente mese libere pe terasă. O doamnă drăguță și amabilă (sunt chestii diferite, nu este un pleonasm) ne aduce meniurile. Prima surpriză: pot citi din ele fără ochelari! Scrise cu caractere mari și de loc “fancy”. Până să ne hotărâm la un fel principal am cerut niște băuturi întru deschiderea apetitului; o bere Silva brună pentru mine și câte o cinzeacă de tărie pentru companioanele mele. Da, știu, ca aperitiv nu se obișnuiește coniac / brandy / vinars, dar de gustibus… Așa că au venit 2 Metaxa și un Jidvei, ambele de 5*. Paharele de Metaxa aveau și câte două boabe de cafea incluse. Mă rog, fiță de capitală, justificată doar în cazul degustărilor. Dar, din nou, de gustibus…

Pentru felul principal, am avut o ofertă suficient de bogată: preparate din porc, vită, pui, pește, pizza, paste. Patru persoane, trei opțiuni: 2 – duet de pui cu somon și cartofi pe plită încinsă, 1 – paste (penne) cu somon și ciuperci, 1 – somon în crustă de lime și orez prăjit. Care va să zică, somonul era numitorul comun. Întrucât eram considerat “expertul gastronomic” al familiei, m-am bucurat de șansa de a gusta din toate.

Duet de pui cu somon:

O combinație originală (cel puțin pentru mine), respectiv rulouri din piept de pui având în interior somon afumat. Însoțite de un sos alb, pe bază de gorgonzola, iar ca bonus (la cerere), cartofi pe plită încinsă (renumitele scrijele din copilărie). O combinație interesantă, gătită decent și prezentată corespunzător.

Penne cu somon și ciuperci:

Pennele fierte între ceea ce vor italienii (al dente) și ce vor românii (bine făcute). Bine dozat somonul și ciupercile champignon. Totul echilibrat cu un sos alb și pătrunjel din belșug. Per total, bine spre foarte bine.

Somon în crustă de lime cu orez prăjit:

Am fost curios să văd cum arată un somon în crustă de lime (asta a fost comanda mea) și am fost puțin dezamăgit când am văzut că, de fapt, crusta înseamnă un pat de felii de limetă așezat estetic peste felia friptă de somon. Dezamăgirea a trecut rapid după ce am gustat preparatul. Suculent; nu crud, nu ars. Ținut pe foc exact cât trebuie. Nici orezului prăjit nu i-am găsit nod în papură.

Singura problemă majoră, dar nu insurmontabilă, a fost cu vinul. Lista de vinuri era foarte bogată, prețurile erau normale (adică prețul de supermarket + un adaos de 100%), însă abia la a treia încercare am reușit să găsim ceva din listă. Prima opțiune a fost un rosé sec “3 hectare” de Murfatlar. N-aveau. A doua a fost un alt rosé, tot sec de Sâmburești. Nici acesta nu era în stoc. Ne-am consolat cu un rosé demisec de Recaș (Castel Huniade). Adus la temperatură corespunzătoare, nu ca la Restaurantul Central.

Am încheiat prânzul cu un desert și un espresso. Pentru desert ni s-a recomandat un parfait, care s-a dovedit a fi excelent, în ciuda dimensiunilor gigantice. Data viitoare o să știm, o să comandăm doar o porție și două tacâmuri .

Iar cafeaua a fost, la rândul ei, OK.

Dacă vă întrebați cât ne-a costat toată distracția, o să vă răspund că prețul plătit a fost în concordanță cu ceea ce ni s-a oferit. Pentru curioși, un prânz pentru patru persoane (fel principal, desert, băuturi, cafea) n-a depășit 60 de euro.

Am văzut că, atunci când mănânci la restaurant/cârciumă/bistro/bufet/bombă și apoi scrii pe blog, se obișnuiește să dai și note. Asta-i partea care-mi place cel mai mult, că așa-mi scrie și la fișa postului – că trebuie să evaluez și să notez. Pentru că sunt obișnuit să evaluez într-o scară între 0 și 10, zic așa:

• Amplasament și aspect (10%): 10/10
• Primire/servire (20%): 10/10
• Preparate (prezentare, aspect, gust, raport preț/calitate – 40%): 9,50/10
• Băuturi (30%): 8,50/10

Media finală: 9,35/10 (sau 4,675* din *****)

În concluzie, TO BE (adică voi reveni).

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Dacă pentru multă lume dulceață, gem, magiun ori marmeladă înseamnă cam același lucru, din punctul de vedere al unei persoane care lucrează în domeniu (gastronomie, industrie alimentară etc.), ori chiar al unei gospodine experimentate, acestea sunt produse diferite.

• Dulceața este un preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr.
• Gemul este un produs alimentar obținut prin fierberea fructelor (întregi) cu zahăr până la gelificarea siropului.
• Magiunul este o pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, prin generalizare, a altor fructe (fară adaos de zahăr).
• Marmelada este un produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită.

Așa că degeaba susțin unii sus și tare că produc dulceață, gem sau marmeladă “fără conservanți”, atâta timp cât în aceste produse se adaugă zahăr, care – prin natura lui – este (și) un conservant. Nici măcar denumirea de produse “naturale” atribuită acestora nu este pe deplin îndreptățită; zahărul (al cărui component chimic principal, zaharoza, se găsește în stare naturală în diverse materiale de natură vegetală) este un produs al unei tehnologii complexe de extragere, separare și purificare (tehnologii care implică multe procese fizice, chimice, ori fizico-chimice) din materii prime în care zaharoza se găsește în concentrații ridicate (în special sfeclă de zahăr și trestie de zahăr).

Despre căpșuni și căpșune am mai vorbit scris aici și aici, așa că nu mai insist și trec direct la subiect.

Ce vă trebuie?

• Ingredientul 1: 2 kg căpșune coapte;
• Ingredientul 2: 1 kg zahăr;
• Ingredientul 3: 1 lămâie (doar zeama).

Cum procedați?

Spălați bine căpșunele, îndepărtându-le codițele verzi. De asemenea, îndepărtați fructele lovite sau alterate (neconforme – ca să zic așa).

Așezați fructele într-o oală încăpătoare și turnați peste ele zahărul. Lăsați-le (preferabil la rece) peste noapte. În felul acesta, fructele își vor lepăda mare parte din apa conținută, care va dizolva zahărul. Procedeul este cunoscut științific sub numele de osmoză.

A doua zi, puneți la fiert, la foc potrivit, amestecând blând din când în când, oala în care aveți căpșunele și siropul de zahăr. Pe măsură ce temperatura crește, fructele vor elibera noi cantități de apă, care vor dizolva și restul de zahăr. Între timp, acțiunea căldurii va evapora o parte din apă, siropul concentrându-se. Procesul poate dura între 45 de minute și 2 ore, în funcție de mai mulți factori (conținutul inițial de apă al fructelor, temperatura flăcării, suprafață liberă de evaporare, conductivitatea termică a materialului din care este confecționată oala, plus încă vreo zece factori).

Cum nu toată lumea are acasă un refractometru pentru a determina concentrația zahărului din faza lichidă, procesul se consideră terminat atunci când o picătură de sirop picurată pe o suprafață rece își păstrează forma. În acest moment, adăugați în compoziție zeama de lămâie, mai dați un clocot, apoi luați oala de pe foc și turnați dulceața rezultată în borcane sterilizate în prealabil (despre sterilizarea borcanelor am vorbit, pe larg, aici).

Gradul de umplere al borcanelor trebuie să fie cât mai mare: cu cât va fi mai puțin aer (oxigen) în borcane, cu atât probabilitatea de dezvoltare a microorganismelor aerobe va fi mai redusă.

Închideți bine borcanele (preferabil ar fi să folosiți capace noi, cu filet) și așezați-le pentru 10 – 15 minute cu gura în jos (ori cu fundul în sus – după preferințe). Operațiunea aceasta nu are ca scop “vidarea” borcanelor, așa cum am mai citit pe unele bloguri bucătărești. Această vidare se produce (dacă borcanele sunt închise etanș) în orice poziție: prin răcire, aerul rămas se contractă, ducând la scăderea presiunii, adică la “vidare” (fizică elementară). Scopul real este mult mai prozaic: dacă borcanul nu este închis etanș (fapt care ar putea conduce la compromiterea șarjei de dulceață din borcanul cu pricina), dulceața o să curgă din el (no bine, dacă faceți dulceață pe stația spațială internațională, unde gravitația este cam absentă, n-o să se întâmple acest lucru).

Ca măsură de precauție suplimentară, puteți pasteuriza dulceața în borcane. Citez de aici (de fapt este autocitare): “Pentru mai multă siguranţă, în vederea păstrării pe termen lung, vă recomand să pasteurizaţi borcanele cu dulceață. Aşezaţi-le într-o oală înaltă, încăpătoare, pe un prosop curat. Puneţi apă în oală până aproape de nivelul capacelor, apoi fierbeţi la foc mic, 15 – 20 de minute (de când începe să fiarbă apa), după care lăsaţi-le să se răcească lent.”

Cam asta ar fi tot.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Reuniune de familie cu musafiri de peste ocean. Masă mare, de 12 persoane, cu mezé (brânzeturi, porcării afumate, slăninuță & co.), mult hulita combinație de pește cu brânză (de data asta somon fumée pe felii de Emmentaler), ceafă de porc la tavă, sărmăluțe (porc + vită) în foi de viță/varză murată cu smântână și mămăliguță, tort cu blat din albușuri și nucă, cremă de ciocolată și frișcă “adevărată” (din smântână cu 32% grăsime). Open bar, muzică de café concert. În articolul de astăzi vorbim despre ceafa de porc la tavă.

Ce vă trebuie?

• 2 kg ceafă de porc fără os (12 felii de ceafă de porc, groase cam de 1 – 1,2 cm);
• 1 linguriță de sare afumată;
• 1 linguriță de piper negru cu lămâie;
• 1 linguriță piper mixt, proaspăt râșnit;
• 1 linguriță praf de curry;
• 2 – 3 linguri de ulei de măsline;
• 0,5 L bere brună.

Pentru garnitură:

• 1,5 kg cartofi noi;
• 24 morcovi mici și proaspeți;
• 240 g unt;
• sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Preîncălziți cuptorul la 180 – 190 ˚C.

Ungeți o tavă încăpătoare cu ulei de măsline.

Condimentați, pe ambele părți, feliile de ceafă de porc cu sare afumată, piper mixt, piper negru cu lămâie, praf de curry.

Așezați feliile de ceafă în tavă, ungeți-le cu restul de ulei și turnați în tavă berea brună.

Acoperiți tava cu folie de aluminiu și dați-o la cuptor pentru circa 45 de minute.

După 45 de minute întoarceți carnea, acoperiți din nou tava cu folie de aluminiu și dați-o din nou la cuptor pentru alte 45 de minute.

Îndepărtați folia de aluminiu și dați din nou tava la cuptor pentru încă 30 – 35 de minute (la jumătatea timpului întoarceți carnea ca să se rumenească uniform), până când se evaporă toată berea din tavă și se îngroașă sosul.

Pentru garnitură:

Curățați cartofii, tăiați-i în cuburi cam de 1,5 – 2 cm și fierbeți-i la abur 15 – 20 de minute.

Spălați bine morcovii, tăiați-le frunzele, lăsând 1,5 – 2 cm din partea verde. Așezați-i frumos într-o tavă cu grătar, asezonați-i cu puțină sare și stropiți-i cu puțin ulei de măsline. Turnați în tavă, sub grătar, cam o jumătate de cană de apă (circa 120 mL), acoperiți tava cu folie de aluminiu și dați-o la cuptor (190 – 200 ˚C) pentru aproximativ 30 de minute, cât să se înmoaie.

Serviți feliile de ceafă calde, acompaniate de cartofi natur asezonați cu sare și piper și morcovi înnăbușiți. Peste cartofi puneți o bucățică de unt, cât aceștia sunt încă fierbinți.

Dacă friptura o serviți înainte de sarmale, însoțiți-o de un pahar rece de Fetească Albă (sec). Dacă vine înainte de desert, merge un pahar de Pinot Noir, demisec, la 16 ˚C.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

În ciuda faptului că am fost criticat deoarece gătesc cu amestecuri de condimente gata făcute (adică cu “chimicale” la plic), am recidivat.

Mi s-a reproșat că doar bucătarii leneși sau nepricepuți folosesc așa ceva. Răspunsul meu este că nu mă încadrez în nici una din aceste categorii: nu sunt nici leneș, nici nepriceput, și nici bucătar (ori chef cum văd că se zice mai nou). O vorbă din popor (nu mai contează din care popor) spune că nu trebuie să tragi cu tunul după muște. Înțeleg că, atunci când gătești pentru zeci sau chiar sute de persoane zilnic (adică asta ți-e meseria de bază), este firesc să-ți pregătești cu mânuța ta amestecurile de condimente pe care le folosești și le consumi în timp util, fără ca acestea să aibă timp să se învechească. Dar, ca să ieși la un grătar cu prietenii sau familia, nu cred că are rost să irosești o grămadă de timp doar ca să arăți cât de sănătos și la modă pregătești tu mâncarea. Bănuiesc că scopul ieșirii respective este cu totul altul. Chiar în cazul în care ai planificate mai multe astfel de ieșiri soldate cu gătit în aer liber, nu cred că ție, sau prietenilor ori cunoscuților tăi, le-ar surâde ideea să mănânce de fiecare dată același lucru, doar datorită faptului că ai devenit un expert în manufacturarea amestecului perfect de condimente pentru grătar. Așa că, în astfel de ocazii, un amestec de condimente “de-a gata” este soluția cea mai rapidă și mai economică.

Dar destul cu vorbăria, să trecem la treabă!

Ce vă trebuie?

Deși instrucțiunile de pe ambalajul amestecului de condimente spun că aveți nevoie de 600 g ciocănele de pui, am folosit doar patru pulpe de pui dezosate pe care le-am marinat cam o oră (cât timp s-a pregătit focul și s-a încins bine de tot grătarul) într-un amestec format din:

• 20 g (1 plic) amestec de condimente “Friptură texană afumată” (compoziția o găsiți pe spatele plicului);
• 1 linguriță de oțet de mere (că n-am avut la îndemână oțet din vin);
• 5 linguri de ulei de floarea soarelui.

Cum procedați?

Pe grătarul bine încins și uns în prealabil cu slănină, așezați bucățile de carne marinată și rumeniți-le câte 1 minut pe fiecare parte, cât să prindă dungile caracteristice.

După aceea le puteți întoarce cam la 1 – 2 minute, până când sunt bine pătrunse în interior. Rețeta de pe spatele plicului de condimente zice să le țineți 30 de minute (poate la soare , că la ce dogoare aveam sub grătar, 10 minute au fost mai mult decât suficiente).

Pulpele astfel pregătite le-am combinat cu ciuperci și felii de dovlecel – grataragite și ele (peste care am pus și niște sos de iaurt cu usturoi) și o salată de varză proaspătă, frecată cu sare și stropită cu ulei.

Și ce stă mai bine alături când e cald afară, decât o bere rece?

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Eu nu sunt nici dietetician, nici nutriționist; nici măcar bucătar cu acte în regulă nu sunt. Dacă sunteți în căutare de mâncare sănătoasă, diete specifice recomandate în anumite afecțiuni, diete-minune cu care dați jos 10 kg în numai 3 zile, sau alte chestii din aceeași arie, nu le mai căutați aici. Vă asigur că n-o să le găsiți. Și nici nu încercați să fiți mai moraliști decât este necesar. Sunt destule (chiar prea multe, după gustul meu) locuri de-a lungul și de-a latul netului în care să propovăduiți binefacerile veganismului, naturismului, ori să înfierați “chimicalele” din care, până la urmă, toți suntem făcuți. Aici o să găsiți cam așa ceva:

Îmi plac cartofii. Și vouă vă plac. Deși știți că nu-i bine să-i îngurgitați în cantități industriale, totuși, vă plac. Nu știu cum se face, dar cel mai sănătos mod de prepara cartofii (fierți la abur – așa-numiții “cartofi natur”) este și cel mai puțin atrăgător. Prăjiți în baie de ulei ori în untură, sunt însă un deliciu (prin deliciu înțelegând: calorii, zaharuri și grăsimi – fără număr). Un astfel de deliciu vine în rândurile care urmează…

Ce vă trebuie?

• ½ kg cartofi noi;
• 2 – 3 linguri de jumări de porc;
• 1 lingură de ulei de măsline;
• 1 crenguță de rozmarin proaspăt;
• Sare marină și piper mixt (alb, roșu, verde, negru), proaspăt măcinate – după gust.

Cum procedați?

Curățați cartofii (ori, dacă vă plac în coaja aceea subțire de cartof nou, spălați-i bine) și tăiați-i pe lungime în sferturi sau, dacă sunt mai mari, în optimi.

Într-un castron încăpător puneți feliile de cartof, asezonați-le cu sare, piper și ulei, apoi amestecați-le bine.

Preîncălziți cuptorul la 200 – 220 ˚C, puneți într-o tavă încăpătoare jumările, apoi cartofii (preferabil într-un singur strat) și presărați deasupra acele de pe crenguța de rozmarin.

Dați tava la cuptor pentru 50 – 70 de minute, până când cartofii devin aurii. Nu uitați să mai amestecați din când în când în tavă, astfel încât cartofii să se rumenească uniform, pe toate părțile.

Este esențial să-i serviți fierbinți, în caz contrar grăsimea eliberată din jumări se va slei. Se pot servi ca atare, eventual acompaniați de o salată de sezon, cu roșii, castraveți, ceapă verde etc. Sau merg în calitate de garnitură. De exemplu, eu i-am așezat alături de felii de cotlet de porc rotisat, ceva salată și puțină dulceața de ardei iuți (cum se prepară aceasta din urmă, vedeți aici).

Și dacă tot am făcut combinația asta nesănătoasă, am pus alături și-un pahar de rosé, rece și sec.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

V-am mai spus, în repetate rânduri, că îmi place să mănânc ciuperci. La propriu. Și când le cumpăr, am în vedere zicerea că “Toate ciupercile sunt comestibile. Cel puțin o dată“. Nu mănânc ciuperci culese de mine. Nu mănânc ciuperci cumpărate din piața, ori de pe marginea drumului (excepții: ghebele și hribii, specii pe care, cât de cât, le cunosc). Pentru alte soiuri, mă adresez cu încredere, hypermarketurilor. Mai scump, dar mai sigur. Dacă păstrez bonul, măcar pot să cer despăgubiri dacă mor din cauza ciupercilor lor.

Ca să sprijin economia românească, am cumpărat de la Lidl gălbiori. Culeși din România, cumpărați din România, cu profitul repatriat în Germania. Asta se cheamă “colonizare” “globalizare”. Și i-am pregătit în (aproape) conformitate cu instrucțiunile tipărite pe ambalaj. Am făcut gălbiori cu smântână. Au ieșit buni (după părerea mea), excelente (după părerea celor care au apucat să guste din ei și au supraviețuit).

Ce vă trebuie?

• 400 g gălbiori proaspeți;
• 20 g unt;
• 1 lingură de ulei de măsline;
• 2 cepe verzi;
• 1 cățel de usturoi;
• 1 foaie de dafin;
• 200 mL smântână nefermentată, cu minim 30% grăsime;
• 20 g parmezan;
• 1/2 legătură de pătrunjel verde;
• Sare și piper – după gust.

Cum procedați?

Spălați bine gălbiorii în 2 – 3 ape, pentru a îndepărta particulele de pământ, nisip, resturi vegetale, etc., îndepărtați părțile lovite sau prea moi.

Lăsați-i să se scurgă bine de apa în exces într-o strecurătoare. Dacă vi se par prea mari, tăiați-i în bucăți mai mici.

Curățați ceapa și tăiați-o în rondele fine.

Curățați usturoiul și treceți-l prin presă.

Spălați frunzele de pătrunjel și tocați-le mărunt.

Dați parmezanul prin răzătoarea mică.

Într-o tigaie antiaderentă încăpătoare, puneți la încins uleiul de măsline și untul.

Căliți ceapa, la foc mediu, timp de 2 minute.

Adăugați gălbiorii și înăbușiți-i sub capac, cam 10 minute, la foc mediu spre mic.

Îndepărtați capacul și lăsați să se evapore excesul de lichid, aproape în totalitate.

Asezonați cu sare și piper, apoi adăugați usturoiul zdrobit și căliți totul, cam 1 minut, amestecând continuu.

Adăugați foaia de dafin și smântâna și fierbeți totul, la foc mic, încă 10 – 15 minute.

Când sosul s-a îngroșat, adăugați pătrunjelul verde tocat, iar înainte de servire adăugați parmezanul ras.

Se pot servi ca atare, ori drept garnitură la niscaiva carne. Eu i-am asortat cu o ceafă de porc rotisată, împreună cu alte câteva garnituri: ciuperci champignon umplute cu brânză cu mucegai albastru (Roquefort, de exemplu), piure de cartofi cu mărar, piure de cartofi dulci cu pătrunjel. Dacă-s garnitură la ceafa de porc, merge alături un cupaj sec de Cabernet Sauvignon , Merlot și Pinot Noir. Dacă-s simpli, merge un Chardonnay sec, alb, rece.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!