Normal ar fi fost să-i zic “maioneză ușoară” sau “maioneză slabă”, dar asta ar fi dat naștere la interpretări: ușoară, ca în “ușor de făcut”?, slabă, ca în “de slabă calitate”? Drept pentru care i-am zis “maioneză light”, ca să priceapă, indubitabil, tot românul.

Cu toate că acum sunt în mare vogă maionezele făcute “la minut”, cu mixerul, din ouă întregi (adică albuș + gălbenuș, nu și coajă), eu am rămas tributar maionezei clasice, încropite din gălbenușuri fierte și crude, în proporții egale, amestecate manual, cu lingura. Cum ar zice Mick Jagger, “old habits die hard”.

În comerț se găsesc acum pe toate drumurile maioneze ori sosuri de maioneză “de-a gata”, mai mult sau mai puțin light, cu sau fără diverse adaosuri; usturoi, tarhon etc. Uneori le mai folosesc, fie din comoditate, fie din lipsă de timp, însă tot maioneza făcută în casă rămâne baza.

Într-o maioneză light, o parte din uleiul vegetal se înlocuiește cu un produs având mai puțină grăsime, iaurt, de exemplu. Eu am înlocuit cam jumătate din cantitatea de ulei necesară (uzual se folosesc circa 200 – 250 mL de ulei la fiecare gălbenuș) cu 150 g iaurt grecesc, cu 10% grăsime. Dacă nu vi se pare suficient de “light”, aveți la dispoziție și iaurtul grecesc de la Olympus cu 2% sau chiar 0% grăsime.

Ce vă trebuie?

• 1 gălbenuș crud;
• 1 gălbenuș fiert tare (5 – 6 min);
• 1 lingură de muștar;
• 1 linguriță zeamă de lămâie;
• 1 vârf de cuțit de sare;
• 150 – 200 mL ulei vegetal (preferabil de floarea-soarelui);
• 150 g iaurt grecesc.

(toate ingredientele trebuie să fie aduse în prealabil la aceeași temperatură: 20 – 25 ˚C)

Cum procedați?

Sfărâmați gălbenușul fiert și amestecați-l cu gălbenușul crud, muștar, sare și zeamă de lămâie.

Adăugați treptat uleiul, amestecând continuu. Adăugați o nouă porție de ulei doar după ce uleiul adăugat inițial s-a încorporat perfect și maioneza incipientă este omogenă.

Adăugați apoi iaurtul și amestecați până când se încorporează complet. după care potriviți gustul final cu sare, zeamă de lămâie sau muștar (dacă este cazul).

O astfel de maioneză light poate fi utilizată cam în orice preparat pe care îl realizați de obicei cu maioneză clasică. Eu am folosit-o într-o salată boeuf clasică (adică preparată cu carne de vită):

precum și într-o salată de cartofi, al cărei mod de preparare îl găsiți aici.

S-aveți poftă și să ne revedem sănatoși!

Un desert despre care n-am prea multe a vă povesti. Nu știu dacă am ales cea mai fericită traducere pentru “cake”, un substantiv cu mai multe sensuri. Cum tort sau prăjitură nu prea se potriveau, am rămas la chec. Este o rețetă clasică suedeză (scrie și-n Wikipedia despre Äppelkaka), făcută după indicațiile date de Rachel Allen, chef(ă) de origine irlandezo-islandeză. Rețeta originală o găsiți aici, ce vedeți mai jos e preluat dintr-o demonstrație de gătit a lui Rachel într-o emisiune de la TVPaprika. Și să nu vă imaginați că am meșterit-o singur. Eu m-am ocupat doar de ce-a fost mai greu (tăiat merele în cuburi/felii, păzit glazura pe foc, aprins cuptorul – ca să vă dau doar câteva exemple). De restul a avut grijă soția mea, atent îndrumată și supervizată de către subsemnatul.

Ce vă trebuie?

• 250 g făină;
• 150 g unt;
• 150 g zahăr pudră;
• 3 ouă;
• 3 mere mari (sau 6 mici);
• 2 lingurițe de praf de copt;
• 1 linguriță de scorțișoară măcinată;
• 1 praf de sare.

Pentru glazură:

• 25 g unt;
• 3 linguri de zahăr tos;
• 1 linguriță de scorțișoară.

Cum procedați?

Într-un bol încăpător amestecați bine făina, zahărul pudră, scorțișoara, și praful de copt.

Curățați merele de coajă și scoateți-le cotoarele. ⅔ din mere le tăiați în cuburi mici (cam de 0,5 cm), restul de ⅓ le tăiați în feliuțe.

Încorporați în amestecul de făină, zahăr, scorțișoară și praf de copt cubulețele de măr.

Topiți untul într-o crăticiară și bateți bine ouăle, apoi amestecați untul topit cu ouăle bătute.

Adăugați amestecul de ouă și unt peste compoziția uscată din bol, amestecați apoi până la omogenizare.

Turnați amestecul obținut într-o formă cilindrică de tort (cu diametrul de 23 – 25 cm) cu fund detașabil, fundul fiind în prealabil tapetat cu hârtie de copt.

Nivelați compoziția în formă și decorați-o cu feliile de măr.

Dați tava la cuptorul preîncălzit la 180 ˚C pentru 45 – 50 de minute (verificați dacă aluatul s-a copt, utilizând testul științific al scobitorii).

După ce s-a răcit puțin, scoateți checul din formă și așezați-l, cu merele în sus, pe un platou.

Între timp, preparați glazura, amestecând (la foc mic) zahărul tos cu untul și scorțișoara, până când se topește untul.

Turnați glazura topită peste chec, și cam asta-i tot. Puteți să-i puneți, în momentul servirii și ceva frișcă pe deasupra, dar nu-i obligatoriu.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Vă rămăsesem dator cu o salată de cartofi la prepararea căreia se folosește maioneza light. Iat-o:

Ce vă trebuie?

• 8 cartofi albi, potriviți (500 – 700 g cu totul);
• 2 legături (8 – 12 fire; depinde de comersant) de ceapă verde;
• 1 ceapă roșie;
• 1 bucată de praz (5 cm), numai partea verde;
• 1 cană de maioneză light (preparată ca aici);
• ½ legătură de pătrunjel;
• Sare marină și piper mozaic (ambele proaspăt măcinate) – după gust.

Cum procedați?

Cartofii îi fierbeți în coajă, în apă cu sare, până când intră furculița ușor în ei – ar trebui să fie făcuți cam după 15 minute de când începe să fiarbă apa.

Curățați ceapa roșie și tăiați-o julien (peștișori).

Spălați și curățați ceapa verde, apoi tăiați-o în rondele. Păstrați cam jumătate din partea verde pentru a o încorpora în maioneză.

Spălați, curățați și tăiați în rondele subțiri bucata de praz.

Tocați mărunt pătrunjelul spălat și bine scurs.

După ce s-au răcit bine, curățați cartofii de coajă și tăiați-i în bucăți potrivit de mari, apoi amestecați-i într-un bol încăpător cu ceapa verde și ceapa roșie.

Asezonați totul cu sare și piper.

Încorporați în maioneza light codițele de ceapă verde și turnați-o apoi peste cartofii cu ceapă.

Amestecați bine și decorați cu inele de praz și pătrunjel tocat.

Înainte de servire lăsați salata, măcar o jumătate de ceas, la frigider.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Unul dintre preparatele tradiționale ale zonei Vama din Bucovina, păstrăv cu smântână, distruge tot sistemul de valori al celor școlarizați (doar) pe net, care știu – din surse absolut sigure și fără putință de tăgadă – că dacă mănânci pește și bei ori mănânci (concomitent, înainte, după) lactate, cu siguranță ți se va depigmenta pielea. Dacă inventatorii internetului s-ar fi născut cu câteva sute de ani mai devreme, probabil că astăzi ne-am fi limitat doar la păstrăv la cuptor, păstrăv la grill, păstrăv la tigaie ori păstrăv afumat, fiindu-ne imposibil să ne delectăm cu acest minunat păstrăv cu smântână. Sunt mai multe variante de preparare a păstrăvului cu smântână: fie se fierbe păstrăvul crud (eviscerat și desolzat, evident) direct în smântână, fie mai întâi se prăjește puțin pe plită ori în cuptor pe un pat de sare grunjoasă, fie – ca mai jos – se rumenește pe grill și apoi se fierbe în smântână. Oricum s-ar face, secretul este să nu vă zgârciți la smântână.

Ce vă trebuie?

• 4 păstrăvi întregi, cam de 250 – 300 g bucata, curățați de solzi și eviscerați;
• 400 – 500 g smântână cu minim 30% grăsime;
• 1 – 2 lingurițe de tarhon uscat (sau 1 fir de tarhon proaspăt);
• ½ legătură de pătrunjel verde, pentru decor;
• 1 linguriță de ulei vegetal;
• Sare marină și piper mozaic (ambele proaspăt măcinate) – după gust.

Cum procedați?

Ungeți tigaia grill cu ulei și puneți-o la încins pe flacără mare. Puneți de mămăligă (ceaun, apă, sare, mălai).

Rumeniți păstrăvii (în prealabil bine spălați și șterși de excesul de apă) pe grill, câte 3 – 4 minute pe fiecare parte (ca să-mi încapă toți patru, i-am lăsat fără cap și le-am “tuns” cozile; din acest motiv, pielea s-a cam lipit de grill, dar dacă aveți posibilitatea să îi lăsați intregi n-o să vi se întâmple pocinogul).

În paralel, într-o tigaie încăpătoare, cu margini înalte (puteți folosi o tavă, sau chiar o oală mare) puneți la fiert smântâna. Când aceasta începe să dea în clocot, treceți cu grijă peștii, fără a-i rupe, în recipientul cu smântână, în care ați aruncat și un praf de sare.

Lăsați păstrăvii să clocotească în legea lor vreo 5 – 6 minute.

La final adăugați tarhonul și asezonați totul cu sare și piper.

Se servesc calzi, cu smântână din belșug, alături de o mămăligă proaspăt răsturnată din ceaun.

Se împacă foarte bine cu un pahar de vin alb, rece și sec: Riesling Italian, Sauvignon Blanc sau Chardonnay.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

V-ați întrebat vreodată în câte feluri se pot găti niște cotlete de porc?

Rumenite pe grătar sau într-o tigaie-grill, înăbușite în tigaie ori la cuptor, făcute șnițele… Cam astea ar fi variantele de bază, care se pot diversifica în funcție de condimentele adăugate, ori de marinadele în care sunt fezandate. Pentru cotletele de porc marinarea și/sau condimentarea sunt esențiale, altfel vor ieși fade și seci. O savoare aparte le conferă marinarea în bere (în mod deosebit în cea brună, cu aromă de caramel) cu adaosuri mai mult sau mai puțin exotice. Un astfel de adaos îl reprezintă sosul de stridii, frecvent întâlnit în bucătăria asiatică, sos despre care puteți afla mai multe detalii aici.

Ce vă trebuie?

• 2 bucăți de cotlet de porc fără os (100 – 120 g bucata);
• 2 lingurițe de sos de stridii (oyster sauce);
• 2 lingurițe de sos Worcestershire;
• 2 linguri de sos de soia;
• 500 mL bere brună (Ursus sau Silva);
• 20 – 25 g de unt;
• 1 lingură de ulei din sâmburi de struguri;
• Piper mozaic proaspăt râșnit – după gust.

Cum procedați?

Asezonați cotletele cu piper, apoi ungeți-le pe ambele părți cu sos de stridii, sos Worcestershire și sos de soia, acoperiți-le cu bere și dați-le la rece pentru vreo 2 ceasuri.

Topiți untul într-o tigaie antiaderentă pe care ați uns-o în prealabil cu ulei din sâmburi de struguri (în felul acesta untul nu se arde și nici nu stropește când începe a se topi), și răsturnați apoi în tigaia încinsă cotletele scurse de marinadă.

Rumeniți-le la foc iute câte 1 minut pe fiecare parte, apoi reduceți focul la mic si acoperiți tigaia cu un capac.

Lăsați-le să nădușească sub capac vreo 6 minute (întorcându-le la jumătatea timpului), apoi stingeți-le cu marinada rămasă și cu încă vreo 200 – 300 mL de bere. Acoperiți din nou tigaia și mai înăbușiți totul la foc mic încă vreo 5 – 6 minute.

Îndepărtați capacul și lăsați lichidul să se evapore, întorcând frecvent cotletele de pe o parte pe alta. Cam în 8 – 10 minute (la foc mic), sosul din tigaie ar trebui să se îngroașe și să se caramelizeze, iar cotletele ar trebui să fie bine pătrunse.

De-acum le puteți scoate și așeza pe un pat de varză călită (bine-nțeles, tot în bere brună). Puneți peste ele și una – două linguri din sosul rămas în tigaie. N-o să regretați.

Dacă ați început cu bere, și n-ați terminat-o păzind carnea din tigaie, este bine să continuați tot cu ea. C-așa umblă vorba, că trebuie să acompaniem mâncarea cu o băutură identică cu aceea folosită la gătit.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Am tot auzit de guguluf și m-am decis să mă lămuresc ce-i cu termenul acesta. Prima oprire a fost la dexonline.ro și, surpriză: “Cuvântul „guguluf” nu a fost găsit”. Noroc de Wikipedia, care m-a luminat: așa-i zic românii la Gugelhupf, Guglhupf sau Gugelhopf, un chec cu o formă specifică (de guguluf), întâlnit în mod curent în bucătăriile vorbitorilor de limbă germană: Germania, Austria, Elveția, Alsacia. După ce am văzut și cum arată, am constatat că aveam în casă și forma în care poate fi copt. Nu chiar așa frumoasă precum cele de aici:

dar mult mai rezistentă la șocuri mecanice sau termice, fiind confecționată din silicon:

Acum că m-am lămurit cu originea termenului, nu mi-a mai rămas decât să urmăresc cum se realizează practic un guguluf, însă unul destul de diferit de rețeta tradițională.

Ce vă trebuie?

• 300 g unt de arahide;
• 150 g zahăr pudră;
• 4 ouă;
• 4 mL (2 fiole) esență de vanilie;
• 15 g (un plic) praf de copt;
• 330 mL chefir (lapte bătut, sana);
• 75 g făină de migdale;
• 2 linguri de amidon alimentar;
• 160 g făină albă;
• 100 g caise deshidratate (uscate), tăiate în bucăți de 5 mm.

Pentru glazură:

• 50 g ciocolată neagră;
• 50 g ciocolată albă;

care se pot înlocui cu:

• 1 plic (100 g) Glazură Duo de la Dr. Oetker.

Cum procedați?

Într-un vas încăpător amestecați bine cu mixerul, până la omogenizare, untul de arahide cu zahărul pudră.

Încorporați în amestec, pe rând, cele 4 ouă.

Adăugați esența de vanilie și praful de copt, apoi încorporați chefirul.

Adăugați făina de migdale, amidonul și făina albă și amestecați bine totul cu mixerul, până când obțineți un aluat omogen.

În aluatul obținut încorporați apoi bucățile de caise uscate.

Umpleți cu acest aluat o formă de guguluf din silicon (nu necesită ungere), cu diametrul de 24 cm.

Dați tava cu aluat la cuptorul preîncălzit în prealabil la 180 ˚C (aveți grijă să nu bată flacăra direct în forma de silicon: puneți-o într-o tavă metalică!) pentru 55 – 60 de minute.

La jumătatea timpului răsuciți tava cu 180˚ în plan orizontal (în eventualitatea în care cuptorul nu coace uniform, nu riscați să vă treziți co o parte arsă și una nefăcută). Verificați la final dacă aluatul s-a copt (o scobitoare înfiptă în zona cea mai îndepărtată de sursa de căldură trebuie să iasă curată, fără urme de aluat pe ea).

Dacă testul științific al scobitorii a ieșit negativ (adică nu aveți nimic pe scobitoare), puteți răsturna guguluful pe un platou, îl lăsați vreo 5 – 10 minute să se odihnească, timp în care preparați glazura.

Dacă aveți ciocolată, topiți-o pe baie de apă și turnați-o fierbinte peste guguluf.

Dacă folosiți glazura Duo, urmați instrucțiunile de pe plic: introduceți-l în apă fierbinte (75 ˚C), lăsați-l vreo 5 minute, tăiați colțul plicului și turnați conținutul pe guguluf.

După ce glazura s-a întărit, puteți să v-apucați de feliat și de mâncat. Ori mai așteptați și-l păstrați pentru dimineață, la cafea.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Cum ziceam și în titlu, mâncarea asta de orez cu ciuperci nu-i nici risotto adevărat, dar nici pilaf. Are în schimb câte ceva din ambele. Când am făcut-o, m-am abătut, în deplină cunoștință de cauză, de la litera cărții de bucate. Ce-a ieșit: un orez cremos și delicat, întrerupt din loc în loc de textura ceva mai fermă a ciupercilor ușor rumenite. Cum s-a întâmplat asta? Citiți în continuare.

Ce vă trebuie?

• 100 g (cam ½ cană) orez cu bob rotund;
• 100 – 150 g ciuperci champignon;
• 1 legătură ceapă verde;
• 1 legătură usturoi verde;
• 20 + 20 g unt;
• 1 lingură de ulei vegetal (din sâmburi de struguri sau de măsline);
• 150 mL vin alb, sec;
• 1 L supă de pui (sau de legume – în lipsă: 1 L apă fierbinte);
• 75 g parmezan (sau Grana Padano);
• ½ legătură pătrunjel verde;
• Sare și piper – după gust.

Din cantitățile indicate rezultă 2 – 3 porții de fel principal, ori 3 – 4 porții de garnitură, în funcție de gradul de flămânzenie al mesenilor.

Cum procedați?

Curățați și spălați ceapa și usturoiul, apoi tăiați-le în rondele fine (păstrați cam jumătate din inelele de ceapă verde pentru finalizarea preparatului).

Ștergeți bine ciupercile, îndepartând pământul de pe ele și feliați-le la 2 – 3 mm grosime.

Într-o tigaie antiaderentă, într-o lingură de ulei, puneți la încins jumătate din cantitatea de unt (20 g).

În amestecul de ulei și unt topit, căliți, la foc potrivit, mai întâi ceapa verde (2 minute), apoi adăugați usturoiul verde și măi căliți 1 minut, amestecând continuu.

Adăugați ciupercile feliate și căliți-le și pe acestea încă 7 – 8 minute, până când se evaporă aproape toată apa pe care o conțin.

Adăugați orezul și amestecând continuu, căliți totul 2 minute, apoi stingeți cu vin.

Lăsați să se evapore alcoolul și să absoarbă orezul lichidul din tigaie, cam 7 – 8 minute, apoi dați focul la minim, adăugați supa fierbinte și acoperiți tigaia cu un capac.

De acum, fără a mai amesteca în tigaie, lăsați totul să fiarbă înăbușit, până când orezul este bine fiert și a absorbit aproape toată supa.

Toată treaba asta o să vă ia cam un ceas, în care mai verificați din când în când conținutul tigăii, fără să amestecați – dacă tigaia este bună, supa suficientă și focul redus, orezul n-o să se prindă, nici n-o să se afume.

Cât timp scade orezul, vă puteți vedea liniștiți de alte treburi, nu înainte de a da parmezanul prin răzătoarea mică și de a spăla, scurge și toca pătrunjelul verde.

După ce orezul a scăzut corespunzător, potriviți gustul de sare și piper și adăugați restul de unt. Amestecați până când untul se topește și se încorporează în orez.

Adăugați parmezanul ras și încorporați-l și pe acesta.

Adăugați apoi cozile de ceapă verde, pătrunjelul tocat, amestecați bine totul, luați tigaia de pe foc și țineți-o acoperită încă vreo 3 – 4 minute până la servire.

Se poate servi ca fel principal, dar merge și în calitate de garnitură. Eu l-am combinat cu niște carne de curcan (pulpă) bucățălită și rumenită la ceaun în untură de rață. A mers foarte bine, asociat cu un pahar de Pinot Noir demisec. Ca fel principal însă, se împacă foarte bine cu un Sauvignon Blanc sec sau demisec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

S-ar putea să vă placă și:

• Risotto cu spanac și leurdă;
• Risotto cu ciuperci;
• Risotto cu fructe de mare;
• Ardei umpluți cu risotto;
• Pilaf cu pui și ciuperci;
• Pilaf boieresc;
• Pilaf peruvian;
• Pilaf cu carne de găină de țară.

S-ar putea ca titlul să fie puțin înșelător. Să nu vă imaginati acum o pulpă de curcan cum ar fi asta,

înotând în diverse mirodenii într-un ceaun uriaș. Nici pe departe. Mai degrabă închipuiţi-vă cam cum arată bucăţelele fragede de carne de porc dintr-o tochitură. Rumenite frumos şi mustind a untură topită. Deoarece curcanul cam duce lipsă de grăsime, mai ales pe pulpe, a trebuit să compensez cumva această deficienţă genetic dobândită. Soluţia cea mai la îndemână a fost untura de raţă.

Este genul de mâncare pe care-l faci atunci când te grăbeşti, ori n-ai chef de gătit.

Ce vă trebuie?

• ½ kg pulpă de curcan dezosată, fără piele;
• 2 linguri de untură de rață;
• 250 – 350 mL vin alb, sec;
• Sare marină și piper negru (ambele proaspăt măcinate) – după gust.

Cum procedați?

Tăiați pulpa de curcan în bucăți de 2 – 2,5 cm, îndepărtând, pe cât posibil, tendoanele și pielițele.

Încingeți la foc mediu spre mare untura de rață într-un ceaun sau o oală de fontă (tuci) încăpătoare.

Puneți bucățile de carne în untura încinsă și lăsați-le să se rumenească bine, vreun sfert de ceas, amestecând continuu, pentru a nu se prinde (prea tare) carnea de recipientul în care o gătiți.

Stingeți cu vreo 150 – 200 mL de vin, asezonați cu sare și piper, reduceți focul la mediu spre mic, și lăsați să fiarbă carnea încetișor încă vreo jumătate de ceas. Dacă lichidul scade prea mult înainte de a se frăgezi bine carnea, mai completați cu vin în ceaun. Dacă vi se termină vinul, puteți completa și cu apă.

Lăsați să se evapore apa, ca să rămână carnea doar în untură topită.

Scoateți-o cu o paletă perforată și așezați-o pe farfurii calde, lângă o garnitură de orez cu ciuperci. Peste garnitură puteți turna și o linguriță – două din sosul rămas în ceaun.

Dacă vă întrebați ce vin ar merge lângă această farfurie, răspunsul clasic ar fi “același sortiment pe care l-ați folosit la pregătirea cărnii”. Cum am avut ghinionul ca Sauvignonul Blanc utilizat pentru frăgezirea curcanului să sfârșească integral în ceaun, a trebuit să-i găsesc rapid un înlocuitor. A fost să fie un Pinot Noir demisec și a fost de bine.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Alte rețete cu carne de curcan găsiți aici, sau dând click pe imaginea de mai jos.

În ziua de astăzi, toată lumea (sau, mă rog, aproape toată lumea) care are acces la internet, televiziune și presă, vrea să mănânce “sănătos”. Și imediat asociază acest “sănătos” cu “natural”, ceea ce nu înseamnă același lucru, pentru că și zeama de cucută, și curara folosită de indigenii din jungla amazoniană pentru a-și înmuia vârfurile săgeților, și veninul de viperă, sunt toate cât se poate de naturale. Natural sau fabricat de către om, orice produs, chiar și un aliment, este compus din exact aceleași “chimicale”: atomi, molecule, ioni, legate între ele în diverse moduri. Orice material comestibil, fie el venit de la mama natură, fie zămislit de mintea și capacitatea tehnologică a ființei umane, ingerat peste o anumită cantitate, devine toxic, ne omoară. Cum zicea și Paracelsus cu aproape o jumătate de mileniu în urmă: “doza face otrava”.

Am constatat că mulți (inclusiv formatori de opinie sau “influenceri” cum li se zice mai nou) își fac un titlu de glorie din faptul că mânâncă ori gătesc doar cu produse “bio”, “eco”, “de la țărani” și n-ar folosi în veci produsele industriei alimentare, care sunt pline de “chimicale”, de “E-uri” și cine știe ce alte minuni mai bagă ăștia în ele, dar nu spun, într-o gigantică conspirație de nivel planetar, “ca să ne omoare, că suntem prea mulți”. În ciuda acestei conspirații la care participă din plin de peste o jumătate de veac “Big Pharma” (industria farmaceutică) și “Big Food” (industria alimentară), speranța de viață crește, ca și populația planetei, de altfel. Oare conspiratorii ăștia n-au reușit să se prindă, în 50 de ani, că undeva greșesc, că metodele aplicate de ei nu dau roade?

Am făcut această introducere lungă, în speranța (slabă, de altfel) că veți privi cu alți ochi diversele semipreparate și premixuri (așa-zisele creme la plic, făcute din “prafuri”) create cu scopul de a ne ușura munca și nu de a ne omorî cu zile. Iar de nu v-o plăcea ceea ce citiți în continuare, vă las să vă cultivați propriul grâu (când îl semănați aveți grijă să nu cumva să folosiți semințe iradiate ori, Doamne ferește, modificate genetic), să-l secerați, să-l treierați, să-l măcinați, să vă separați apoi făina din care o să faceți pișcoturile. Și să vă grijiți de vaci, să pască numai iarbă eco, pentru a putea mulge un lapte bio din care să vă faceți smântâna. Iar dacă mai aveți timp, mergeți și prășiți sfecla, din care o să vă scoateți apoi zahărul (dacă nu vă pricepeți, vă pot pune la dispoziție descrierea tehnologiei).

N.B.: Fulgii de migdale îi puteți cumpăra de la magazinele naturise, care vând numai produse 100% naturale, deci sănătoase

Ce vă trebuie?

Pentru blat:

• 300 – 350 g pișcoturi de șampanie.

Pentru cremă:

• 500 mL (sau ½ L) lapte pasteurizat;
• 2 plicuri (a 55 g bucata) cremă pentru tarte cu fructe Dr. Oetker;

Pentru frișcă:

• 200 mL smântână cu 35% grăsime (pentru frișcă);
• 50 – 75 g zahăr.

Pentru decor:

• 50 – 75 g fulgi de migdale;
• 4 – 5 lingurițe ornamente colorate din zahăr Dr. Oetker.

Cum procedați?

Blatul:

N-aveți de făcut nimic, decât eventual să numărați pișcoturile.

Crema:

Ca să preparați crema, trebuie să urmați doar instrucțiunile de pe plic:

• Puneți într-un vas înalt 500 mL (sau o jumătate de litru – cum vă este mai ușor) de lapte rece;
• Adăugați conținutul celor două plicuri și bateți amestecul cu mixerul: mai întâi la viteză mică (circa 1 minut), apoi încă un minut la viteză mare;
• Dacă ați lucrat corect, crema ar trebui să se îngroașe semnificativ.

Frișca:

• Smântâna pe care o folosiți trebuie să fie rece (o puneți de cu seară la frigider);
• Turnați conținutul cutiei într-un recipient înalt și începeți s-o bateți cu mixerul;
• Încorporați treptat zahărul, amestecând continuu cu mixerul;
• După 2 – 3 minute ar trebui să cam fie gata, respectiv să nu curgă de pe teluri (dacă o bateți în continuare, s-ar putea să vă treziti că tocmai ați preparat un unt dulce).

Fulgii de migdale:

• De obicei îi găsiți cruzi, și o să trebuiască să-i prăjiți.
• Puneți la încins, pe flacără medie, o tigaie antiaderentă (fără a adăuga ulei, unt sau altă grăsime);
• Turnați fulgii de migdale în tigaia încinsă și rumeniți-i, amestecând ușor;
• Când fulgii încep să-și schimbe culoarea, luați tigaia de pe foc, să nu-i ardeți.

Montarea prăjiturii:

Asta-i partea cea mai dificilă

Luați o tavă dreptunghiulară (21 × 29 cm) cu pereți înalți (5 cm) și tapetați-o cu hârtie de copt;

Puneți un tavă un strat de pișcoturi;

Turnați deasupra pișcoturilor crema și nivelați-o frumos ajutându-vă de un cuțit sau de o spatulă;

Așezați peste cremă încă un strat de pișcoturi (Dacă nu vă ajung pișcoturile, mergeți repede și mai cumpărați câteva. Luați mai multe, ca să nu trebuiască să mergeți de mai multe ori la magazin.);

Peste pișcoturi turnați frișca și nivelați-o și pe aceasta frumos;

Presărați pe deasupra fulgii de migdale rumeniți (care între timp s-au răcit, da?) și ornamentele colorate din zahăr.

Acum prăjitura este gata, însă pentru a putea fi degustată (ca să nu zic mâncată) în condiții optime, trebuie ca pișcoturile să se înmoaie puțin. În acest scop, dați tava la rece pentru câteva ore.

Pentru servire tăiați bucățile de prăjitură direct în tavă și încercați să le scoateți pe cât posibil întregi de acolo. Puteți să puneți alături și un vin de desert demidulce (spumant ori ba), dulce, ori chiar licoros (dacă n-aveți Porto, merge și Lacrima lui Ovidiu).

S-aveți poftă și să ne vedem sănătoși!

Probabil vă amintiți “bărcuțele” din felii de ardei gras umplute cu brânză de vaci, acest must have al tuturor aperitivelor de la nunțile românești.

Că nu-i nunta nuntă dacă nu primește tot meseanul o farfurie mare, plină ochi cu 13, 15, 17 ori chiar 21 de “piese” de entrée, pe care, dacă ai proasta inspirație să le razi din farfurie (și le razi, că de la 20:00 – când începe nunta, până la 22:00 când apar, pe ritmuri clasice de marș, făcliile, aperitivele și ospătarii diriguiți de Chef, nu ai parte decât de struguri, alune și tărie & cola), păi tot restul nopții nunții nu-ți mai trebuie nici friptură, nici sarmale, nici măcar tortul miresei.

Dacă v-au cucerit bărcuțele respective, dar le vreți ceva mai deosebite, încercați rețeta pe care v-o propun în continuare.

Ce vă trebuie?

• 200 g brânză proaspătă de vaci (nu-i musai să fie Hochland);
• 140 g filé de somon afumat, din care 120 g pentru pastă și 20 g pentru ornat;
• 1 legătură de ceapă verde;
• 8 – 10 mini-ardei grași (cu cât mai divers colorați, cu atât mai bine);
• Sare marină, piper mozaic (ambele proaspăt măcinate) – după gust.

Cum procedați?

Curățați și spălați ceapa verde, apoi tăiati-o în rondele. Păstrați cam jumătate din partea verde pentru ornare.

Într-un vas cu pereți înalți puneți bucățile de somon afumat (120 g), ceapa verde, brânza de vaci, sarea și piperul, apoi amestecați totul cu mixerul vertical până când obțineți o pastă omogenă.

Ardeii grași îi tăiați în jumătate pe lungime, le scoateți nervurile și semințele, îi spălați, apoi îi lăsați să se scurgă de apă.

Umpleți jumătățile de ardei (cu linguriță ori cu poșul – cum vă vine mai ușor) cu pasta de brânză și somon, decorând pe deasupra cu inele de ceapă verde și bucățele mici de somon afumat.

Pasta poate fi întinsă și pe tartine din pâine ori baghetă prăjită.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

S-ar putea să vă placă și:

• http://luciangavrila.ro/crema-tartinabila-din-branza-mascarpone-si-somon-afumat/
• http://luciangavrila.ro/mini-ardei-umpluti-cu-pasta-de-branza/

N-am putut părăsi Roma fără a-mi îngrămădi prin bagaje niscaiva sortimente de paste și vreo câteva sticle de vin (da, mi-am adus și Chianti). Printre pastele cumpărate dintr-un magazin pentru turiști (adică pipărate la preț) s-au aflat și aceste farfalle tricolore:

Sunt puțin mai altfel decât pastele tricolore pe care le găsim și acasă, obținute prin amestecarea de paste natur, cu paste colorate în roșu (cu sos de roșii) sau în verde (cu zeamă de spanac).

De când scriu aici, pe blog, am făcut peste 30 de preparate cu paste, la vreo câteva am folosit diverse feluri de pesto verde, dar pesto rosso nu am utilizat niciodată. Un astfel de pesto nu-i greu de făcut, vă trebuie doar niște migdale, usturoi, sare, piper, brânză Pecorino, ulei de măsline, pulpă și pastă de roșii, puțin busuioc și un dram de inspirație. Iar dacă sunteți prea comozi, ori credeți că n-o să vă iasă, puteți încerca un pesto rosso “de-a gata”. Eu am găsit la Lidl așa ceva. Nu-i chiar precum cel făcut în casă, întrucât jumătate din brânza Pecorino este înlocuită cu o brânză dură inferioară calitativ, iar uleiul de măsline extravirgin este substituit aproape în totalitate cu un ulei mai ieftin, din floarea-soarelui. Acceptabil ca raport preț/calitate, iar când graba (foamea) e mare, este bine să-l ai la îndemână. Singura problemă: odată desfăcut borcanul (190 g), trebuie consumat în maximum 24 de ore. Cum am făcut doar două porții de paste, mi-a mai rămas aproape jumătate de borcan.

Ce vă trebuie?

• 250 g paste (farfalle tricolore);
• 100 – 150 g kaiser sau șunculiță țărănească;
• 20 g unt;
• 4 – 5 ciuperci champignon mari, proaspete;
• 2 – 4 linguri de pesto de migdale și roșii (pesto rosso);
• 50 – 75 g brânză Pecorino Romano (înlocuibil cu parmezan sau Grana Padana);
• 50 – 75 mL vin alb, sec (opțional);
• Sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Ștergeți bine cu un șervet umed ciupercile, îndepărtând eventualele urme de pământ de pe ele, și feliați-le la 2 – 3 mm.

Tăiați fâșii bucata de kaiser și dați brânza tare prin răzătoarea mică.

Fierbeți pastele în apă cu sare, cu un minut mai puțin decât spun instrucțiunile de pe ambalaj (ele oricum vor continua să se gătească după ce le adăugați peste ciuperci și kaiser), apoi scurgeți-le bine de apă. Păstrați 2 – 3 linguri din apa în care au fiert pastele.

Într-o tigaie antiaderentă încăpătoare rumeniți la foc mediu, cam 2 – 3 minute, fâșiile de kaiser.

Când kaiserul devine arămiu, adăugați untul și lăsați-l să se topească, apoi adăugați ciupercile feliate și asezonați-le cu sare și piper.

Căliți-le în unt vreme de 4 – 5 minute, apoi înăbușiți-le sub capac, în suc propriu (acum puteți adăuga și vinul) încă 5 – 6 minute, la foc mic.

Dați capacul deoparte și, când aproape tot lichidul s-a evaporat, adăugați pastele fierte și vreo 2 – 3 lingurițe de pesto de migdale și roșii, amestecând energic 1 – 2 minute. Dacă vi se pare mixtura prea uscată, adăugați puțină apă în care au fiert pastele.

Răsturnați pastele în farfurie și presărați deasupra, cu generozitate, parmezan ras.

Dacă poftiți, puteți adăuga și pesto suplimentar. Mai puneți alături și un pahar din vinul rămas de la înăbușirea ciupercilor. Aveți grijă să fie rece.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Alte rețete cu paste găsiți dând click aici, ori pe imaginea de mai jos.

Vouă ce imagine vă sugerează rostirea cuvântului “Irlanda”? Mie, asta:

Și poate un spiriduș, îmbrăcat în hainele cele mai verzi posibil, care repetă obsesiv “I want me gold!” Zilele trecute mi-a ieșit în cale, nu un spiriduș, ci un tweet care ducea spre o rețetă de negresă cu bere Guinness. Am reținut-o, zicând că-i desertul cel mai potrivit pentru 17 Martie, Ziua Sfântului Patrick și sărbătoarea irlandezilor de pretutindeni. Împreună cu consoarta am adaptat rețeta originală, adăugându-i, printre altele, verdele care-i lipsea. Adică niște fistic, prăjit lejer și apoi sfărâmat în bucățele mici. Am mai redus din zahăr și am înlocuit aproape în totalitate făina albă cu făină de migdale. Berea Guinness am păstrat-o în totalitate, ba chiar am pus ceva mai multă. Și iată ce a ieșit:

Ce vă trebuie?

• 7 gălbenușuri de ou;
• 300 g zahăr tos;
• 1 praf de sare;
• 200 mL bere Guinness;
• 100 g făină de migdale;
• 30 g făină albă;
• 15 g (1 plic) praf de copt;
• 50 g fistic decojit;
• 50 g cacao neagră;
• 40 – 50 g cacao cu conținut redus de grăsime (cu 11% unt de cacao).

Cum procedați?

Fisticul decojit se pune în strat subțire într-o tavă și se prăjește în cuptorul încins la 200 ˚C 10 – 15 minute, apoi se sfărâmă.

Se bat bine gălbenușurile cu zahărul și cu un praf de sare, până la încorporarea completă a zahărului.

Se adaugă berea și se mixează până la omogenizare.

Se încorporează, rând pe rând, sub amestecare continuă, făina de migdale, cacaoa, fisticul sfărâmat, făina albă, praful de copt.

Pasta obținută se toarnă într-o tavă (cu dimensiunile de 29 × 21 × 5 cm sau 24 × 17 × 5 cm – caz în care prăjitura va ieși ceva mai înaltă) tapetată cu hârtie de copt și se coace 25 – 30 de minute, în cuptorul în prealabil încins la 180 ˚C. Negresa este coaptă în momentul în care a trecut “testul scobitorii”.

După răcire se scoate din tavă și se taie în forma dorită. Se poate servi rece sau caldă, cu sau fără adaos de frișcă, smântână ori înghețată. Cel mai bine se potrivește negresa fierbinte (încălziți bucata de prăjitură 15 – 20 de secunde pe puterea maximă în cuptorul cu microunde) cu înghețată de vanilie ori, mai bine, de fistic.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Italienii zic că un risotto nu-i risotto dacă nu l-ai îmbunătățit pe final cu un boț de unt și-o pișcătură (mai mare, ce-i drept) de parmezan ras mărunțel. Apăi le convine să zică asta, că ei pot mânca risotto în post, că doar n-are carne. Un astfel de risotto, colorat în trei nuanțe de verde – ceapă, spanac și boabe de mazăre, am încropit după modelul clasic. Dacă sunteți vegetarieni, permanent ori numai temporar, vi-l puteți adapta. N-o să mai iasă atât de cremos, însă o să fiți cu conștiința împăcată. Așa că luați-vă adio de la unt și parmezan, limitați-vă la uleiul de măsline, a cărui cantitate o puteți eventual dubla, și la supa de legume (Simplu de făcut: fierbeți într-un litru și jumătate de apă o țelină mică, un păstârnac, un pătrunjel, doi morcovi, eventual un cartof și-o ceapă. Folosiți lichidul pentru risotto, iar legumele le puteți valorifica în diverse moduri, pe care le găsiți aici) care o va înlocui pe cea de pui.

Ce vă trebuie?

• 100 g orez;
• 4 – 5 fire (1 legătură) de ceapă verde;
• 400 g frunze de spanac (baby spanac);
• 100 – 150 g mazăre congelată;
• 40 g (20 g + 20 g) unt;
• 1 lingură de ulei de măsline;
• 75 – 100 mL vin alb, sec;
• 800 mL supă de pui sau de legume;
• 70 g parmezan ras;
• Sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Curățați, spălați și tocați ceapa verde sub formă de rondele (păstrați câteva inele din partea verde pentru decor).

Spălați și scurgeți bine spanacul, apoi tocați-l – dar nu prea mărunt.

Într-o tigaie încăpătoare puneți la încins jumătate din cantitatea de unt (20 g) în uleiul de măsline.

În amestecul de unt topit și ulei căliți circa 2 minute, la foc mediu, ceapa verde.

Adăugați spanacul și căliți-l și pe acesta încă vreo 2 minute, apoi adăugați orezul.

Amestecați bine, căliți tot amestecul și, după vreo 2 minute, stingeți totul cu vin, apoi asezonați cu piper.

E momentul acum să reduceți focul la minim și să așteptați ca orezul să-și soarbă încetișor vinul. Când vedeți că aproape l-a terminat de băut, dați-i o porție (150 – 200 mL) de supă fierbinte. Mai amestecați când și când, iar când lichidul scade amenințător, completați cu supă.

După 3 porții de supă și vreo 15 – 20 de minute de bolboroseală, puteți adăuga mazărea și supa care v-a mai rămas. Fierbeți-o și pe aceasta încetișor, încă vreo 10 – 12 minute, cât să scadă zeama, apoi potriviți gustul de sare și piper.

Stingeți focul, adăugați restul de unt și parmezanul ras, amestecați energic până când aceste ingrediente sunt încorporate în risotto.

Nu vă mai rămâne decât să presărați inelele de ceapă verde și să țineți apoi tigaia acoperită vreo 2 – 3 minute, până în momentul servirii.

Un astfel de risotto poate constitui un fel separat, de sine stătător, dar n-o să se supere nimeni dacă-l adăugați drept garnitură pe lângă niște crochete din piept de curcan. Și ca să fie festinul complet, puneți alături și-un pahar de Frâncușă de Cotnari (vinul sec pe care l-am folosit când am “stins” orezul). S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Dacă v-a plăcut porcul pe canapea, de aceste cotlete de porc marinate în iaurt și pastă Tandoori o să vă înamorați (puneți doi de “n” doar dacă vă înnegriți, înnămoliți sau vă înnodați) de-a dreptul! Pasta Tandoori este specifică bucătăriei indiene și conține o sumedenie de ingrediente: sare, chilli, coriandru, chimion, făină de linte roșie, usturoi, ghimbir, ulei de rapiță, ulei de semințe de bumbac, oțet, curcuma (turmeric), anason, schinduf, cuișoare, scorțișoară, foi de dafin și un colorant alimentar pe bază de oxid roșu de fier (E172). Cum e puțin probabil să găsiți simultan toate ingredientele necesare preparării acestei paste, cel mai bine o cumpărați gata făcută – cam toate magazinele mari care se respectă au așa ceva la raionul cu produse orientale.

Ce vă trebuie?

• 3 cotlete de porc fără os (cca 300 g în total);
• 2 lingurițe sos de soia;
• 2 lingurițe sos de stridii;
• 2 lingurițe sos Worcestershire;
• 1 pișcătură de piper negru cu lămâie;
• 2 linguri pastă Tandoori;
• 75 g iaurt gras grecesc (10% grăsime);
• 1 lingură de ulei vegetal;
• 3 felii de pâine integrală;
• 3 căței de usturoi întregi, nedecojiți;
• 3 felii de brânză Gouda;
• 2 – 3 fire de ceapă verde (doar parte albă);
• Câteva fire de coriandru (ori pătrunjel verde, pentru decor).

Cum procedați?

Ungeți feliile de cotlet, pe ambele părți, cu sos de soia, sos de stridii, sos Worcestershire, apoi asezonați-le cu piper negru cu lămâie. Dați-le la rece pentru 30 – 40 de minute.

Amestecați pasta Tandoori cu iaurtul și ungeți cu acest amestec, pe ambele părți, feliile de cotlet. Lăsați-le să se odihnească 20 – 25 de minute.

Preîncălziți cuptorul la 190 – 200 ˚C și ungeți o tavă cu ulei.

Așezați în tavă feliile de pâine integrală, fără a le suprapune.

Puneți pe fiecare felie de pâine câte o bucată de cotlet și câte un cățel de usturoi, zdrobit ușor cu latul cuțitului.

Acoperiți tava cu folie de aluminiu și dați-o la cuptor pentru 15 minute. Întoarceți cotletele și mai dați tava acoperită la cuptor pentru încă alte 30 de minute.

Îndepărtați usturoiul (dar nu-l aruncați), întoarceți carnea, presărați peste ea ceapa verde tăiată în rondele mici, așezați peste fiecare bucată de carne câte o felie de Gouda, stingeți focul cuptorului și introduceți din nou tava la cuptor (neacoperită) pentru vreo 5 – 8 minute (până când brânza se topește).

Pe lângă cotletele pregătite astfel am încropit un piure cremos din cartofi copți, căruia i-am adăugat un sos preparat din cățeii de usturoi despre care v-am zis să nu-i aruncați.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

La noi în urbe găsești carne de miel ieftină și din abundență de două ori pe an: în preajma Paștelui catolic și a celui ortodox (din abundență – cu puțin înainte de Paște, ieftină – imediat după acesta). Se întâmplă uneori ca ambele evenimente să se celebreze simultan, așa că oferta se restrânge substanțial din punct de vedere temporal. În restul anului, pofta de miel ți-o pot satisface doar congelatele din hypermarketuri. Sau Dedeman, care are o ofertă variată de cuie în care să-ți poți pune pofta. Mielul tranșat, porționat și congelat care vine de la antipozi este foarte gustos, dar are un mic defect, în sensul că prețul este alcătuit din trei cifre, plasate înainte de binecunoscutul “,99 Lei/kg”. N-am făcut o analiză economică detaliată pentru a vedea dacă este mai eficient să cumpăr un miel “ieftin” pe care să-l păstrez câteva luni în congelator (ocupând loc și consumând curent), ori să-mi cumpăr exact bucata/bucățile de care am nevoie, atunci când am nevoie. Drept pentru care, de Paște, mă aprovizionez cu cele necesare pentru o ciorbă și un drob de miel (cap, organe interne, prapur) și două pulpe (ori două “sferturi” de miel): una pentru tradiționala friptură de miel de la reuniunea de familie din Duminica Paștelui, cealaltă, ca rezervă pentru ocazii speciale. O astfel de “rezervă”, pe care am botezat-o pulpă de miel, în baiț, la cuptor, am pregătit cu ocazia unei curățenii generale prin congelator.

Ce vă trebuie?

Pentru friptură:

• O pulpă posterioară de miel (sau “un sfert posterior de miel” cum comercializează hypermarketurile) – cam 1,5 – 2,5 kg carne cu tot cu os (funcție de mărimea mielului);
• 2 – 3 linguri de ulei vegetal;
• O căpățână de usturoi, desfăcută în căței (necurățați, zdrobiți ușor cu latura lamei cuțitului);
• 3 – 4 crenguțe de cimbru uscat;
• 350 – 500 mL vin alb, sec, de calitate (Rețineți: dacă vinul nu este bun pentru băut, atunci nu este bun nici pentru gătit).

Pentru marinadă (baiț):

• 1 linguriță semințe de coriandru (măcinate);
• 6 căței de usturoi (curățați și zdrobiți);
• 1 linguriță piper mixt (măcinat);
• 1 linguriță sare marină;
• 2 lingurițe amestec grecesc de condimente pentru stifado;
• ½ linguriță nucșoară măcinată;
• ½ linguriță busuioc uscat;
• 2 crenguțe de cimbru;
• zeama de la 1 lămâie mică;
• zeama de la 1 limetă;
• 1 lingură de oțet balsamic;
• 5 linguri de ulei de măsline;
• 100 mL vin alb, sec.

Cum procedați?

Mai întâi, preparați marinada în care veți ține carnea de miel. Când vă apucați de marinadă, gândiți-vă că mielul trebuie să stea cam 24 de ore la baiț, dacă vreți să vă iasă o friptură fragedă, suculentă și aromată.

Zdrobiți într-un mojar 1 linguriță de semințe de coriandru.

Curățați și zdrobiți 6 căței de usturoi.

Amestecați coriandrul, usturoiul, sarea, piperul, condimentele pentru stifado, nucșoara, busuiocul uscat și frunzele de cimbru, până obțineți o pastă groasă, omogenă.

Subțiați pasta, încorporând în ea, pe rând: zeamă de lămâie și de limetă, oțet balsamic, ulei de măsline, apoi diluați cu vin alb. Amestecați bine din nou, până la omogenizare.

Peste bucata de carne de miel, în prealabil spălată și zvântată, presărați cam 2 – 3 lingurițe de cimbru uscat, apoi ungeți-o conștiincios cu baițul pe care tocmai l-ați preparat (sau marinada, cum i se zice în mod științific).

Introduceți bucata de carne astfel pregătită într-o pungă resigilabilă, scoateți cât mai mult aer din pungă, sigilați punga și dați-o la rece pentru 24 de ore, fie într-un beci răcoros, cu temperatură constantă, fie la frigider.

După expirarea timpului (a doua zi, cum ar veni), vă puteți apuca de pregătirea efectivă a fripturii.

Preîncălziți cuptorul aragazului la 165 – 175 ˚C.

Ungeți o tavă încăpătoare (și cu pereți ceva mai înalți) cu ulei și plasați în tavă o căpățână de usturoi desfăcută în piesele componente (cățeii, adică). Pe aceștia nu trebuie să-i curățați, doar îi zdrobiți ușor, presându-i cu partea laterală a lamei unui cuțit. Adăugați în tavă și câteva crenguțe de cimbru uscat (sau chiar proaspăt, dacă dispuneți de articolul respectiv).

Așezați bucata de carne de miel (cu tot cu baiț) în mijlocul tăvii și turnați în tavă vin. Fiți generoși!

Acoperiți apoi tava cu o folie de aluminiu (aici folia are rolul de a reține aburul degajat în procesul de preparare în tavă și nu de a interzice accesul extratereștrilor la gândurile ascunse ale pulpei de miel) și dați-o la cuptor pentru vreo două ceasuri. La jumătatea timpului, adică după circa o oră, întoarceți carnea. Dacă bucata de carne este mare (adică bate mai mult spre 2,5 – 3 kg), poate sta acoperită la cuptor chiar și 2 h 30’ – 2 h 45’.

De-acum puteți îndepărta folia de aluminiu. Mai lăsați carnea cam 30 de minute neacoperită în cuptor (180 – 190 ˚C), cât să se evapore lichidul din tavă. Din când în când mai ungeți bucata de carne cu zemurile din tavă.

La final, puteți întoarce carnea cu “partea de prezentare” în sus și o puteți rumeni 3 – 4 minute (nu mai mult că o s-o ardeți) cu flacăra din bolta cuptorului.

Scoateți apoi bucata de carne pe o farfurie mare, întinsă (ori pe un platou) și lăsați-o să se odihnească, măcar 10 – 15 minute înainte de a o felia. Eu am pregătit-o cu o zi înainte și am feliat-o rece, a doua zi. E bună și așa rece, dar merge și încălzită cu puțin timp înainte de servire, fie plasând feliile de carne 10 minute în cuptorul în prealabil bine încins, fie la microunde (2 minute la 700 W pentru 3 porții a 150 g).

O astfel de friptură nu necesită în mod special o garnitură. Poate fi servită alături de o salată cu multe verdețuri (spanac, ceapă verde, rucola, salată verde) și ridichi. Eu am testat-o cu niște cartofi cu sos de lămâie și usturoi, făcuți la cuptor în manieră grecească. Merg însă și cartofii aceștia, sau aceștia.

Dacă faceți friptura asta de Paște, n-are rost să vă bat la cap cu vinul care I se potrivește. Este vinul pe care-l aveți special pentru această sărbătoare. Însă dacă v-a pălit pofta de miel la cuptor în altă perioadă a anului, vă sugerez o Fetească Neagră autohtonă ori chiar un Cabernet-Syrah de Pays D’Oc.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

De vă place carnea de miel, pentru mai multe sugestii puteți arunca o privire și aici.

În ajunul Sărbătorilor Pascale, traficul pe blog crește brusc. Gospodinele (dar și gospodarii) caută sugestii, idei, indicații tehnice, pentru a pregăti cele mai cele bucate pe care să le pună pe masa festivă dedicată acestei sărbători religioase. Cei mai mulți caută bucate tradiționale, românești, alții caută noutăți (cum ar fi preparatele clasice “reinventate” ori “destructurate”). Unii sunt interesați de preparatele, mai mult sau mai puțin exotice (pentru noi), pe care alte popoare creștine le pregătesc cu această ocazie.

În buna tradiție românească (fără nici un sens peiorativ de data aceasta), sunt câteva mâncăruri fără de care Paștele nu este Paște: ouăle roșii, pasca, cozonacul, drobul și friptura de miel. În ultimii 50 – 60 de ani, în special în zona urbană, meniul de Paște a fost completat cu diverse preparate de deschidere (antreuri, aperitive, hors d’oeuvre, starters, antipasti – ori cum le-o mai fi zicând). Niște sugestii de astfel de “gustări” găsiți sistematizate aici, aici și aici. Ce nu o să găsiți pe acest blog: pască și cozonaci (că nu fac) și drob (că nu-mi place). O să găsiți în schimb câteva fripturi delicioase, în general din pulpă, dar și din coaste de miel. Le-am grupat pe toate aici, un simplu click pe link ori pe imaginea atașată vă va duce direct la preparatul respectiv. Majoritatea sunt făcute din carne marinată îndelung, coaptă încet, la foc mic. Apucați-vă din timp de ele!

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Pulpă de miel, în baiț, la cuptor – click aici pentru rețetă

Pulpe de miel la tavă – click aici pentru rețetă

Friptură din coaste de miel – click aici pentru rețetă

Pulpe și coaste de miel la cuptor – click aici pentru rețetă

Miel cu legume la cuptor – click aici pentru rețetă

Nu, nu este o greșeală de tipar tastare (typo, ca să fiu pe înțelesul tuturor ). În ghivece sunt chiar căpșune, nu căpșuni (sper că v-ați dat seama după imagine). Știți, căpșunul este planta aceea care face căpșune, așa cum pomul numit cireș face cireșe, iară nu cireși. Un desert care se pregătește simplu și rapid, din doar cinci ingrediente:

1. Coșulețe (ghivece, păhărele) din ciocolată amăruie – de la Selgros;
2. Brânză Mascarpone – de la Lidl;
3. Smântână pentru frișcă (cu minimum 30% grăsime) – de la Kaufland;
4. Zahăr – de la Carrefour Market;
5. Căpșune proaspete – de la aprozarul de cartier.

După ce ați făcut turul magazinelor și v-ați aprovizionat cu cele trebuincioase, vă puteți apuca de treabă.

Bateți bine cu mixerul 250 g mascarpone cu 200 g smântână lichidă pentru frișcă și 3 – 5 linguri de zahăr (după gust), până obțineți o cremă care nu cade de pe teluri. Puneți-o într-un poș și umpleți cele două duzini de mini-ghivece din ciocolată. N-ar trebui să vă rămână mai mult de 2 – 3 lingurițe de cremă.

Spălați căpșunele, îndepărtați-le codițele, apoi tăiațile în jumătăți (sau în sferturi, dacă sunt mai mari) pe lungime.

Plantați bucățile de căpșune, câte una în fiecare ghiveci, și păstrați-le la frigider (dacă apucă). Asta-i tot, că vinerea e zi scurtă.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Spre deosebire de alții, nu mă dau în vânt după brânza de burduf. O accept în tochituri, unde este sine qua non (sau un must have, pentru cei care au chiulit de la orele de latină), o tolerez în macaroanele cu brânză, și cam atât. De obicei o cumpăr “pe gustate” de la târgurile de preparate tradiționale, organizate periodic la Central Plaza. Acolo vine un nene din Bistrița (accentul corespunde zonei, l-am verificat ), cu marfă de calitate. Iau câte un burduf întreg cu brânză proaspătă, îl porționez și-l pun la congelator, să fie acolo, de-o nevoie. Nevoia s-a ivit în momentul în care am găsit niște ciuperci champignon mărimea XXL, iar prețul lor încă n-ajunsese să-l depășească pe cel al pulpei de porc fără os. Am luat opt bucăți, cu gândul să fac ciuperci umplute cu brânză de burduf. Ceea ce vă doresc și vouă!

Ce vă trebuie?

• 8 – 10 ciuperci champignon mari;
• 100 – 150 g brânză de burduf;
• ½ legătură de pătrunjel verde;
• 2 – 3 felii de brânză cu pastă semitare (Leerdamer, Gouda, Edam etc.);
• 1 linguriță rasă schinduf măcinat;
• 1 linguriță rasă boia dulce afumată;
• Sare, piper, boia iute (sau pudră de chilli) – după gust.

Cum procedați?

Mai întâi scoateți cozile ciupercilor. Nu le aruncați, le puteți folosi la altceva. Pălăriile ștergeți-le bine cu șervete absorbante sau spălați-le ușor cu puțină apă, apoi zvântați-le bine. Nu trebuie să le curățați de coajă; am explicat aici de ce.

Preîncălziți cuptorul la 180 – 190 ˚C și așezați ciupercile pe un grătar într-o tavă, mai întâi cu gura în jos. Dați tava la cuptor pentru 10 minute, întoarceți apoi ciupercile cu gura în sus și mai lăsați-le 10 – 15 minute la cuptor.

Cât timp se bronzează ciupercile în cuptor, frământați brânza de burduf cu condimentele și cu pătrunjelul în prealabil spălat, scurs și tocat mărunt.

Scurgeți lichidul acumulat în pălăriile ciupercilor, apoi umpleți fiecare pălărie cu brânza frământată.

Dați din nou tava cu ciuperci la cuptor pentru alte 15 – 20 de minute.

Acoperiți fiecare ciupercă cu o feliuță subțire de brânză (în lipsa brânzeturilor pomenite mai sus puteți apela la cașcavalul autohton) și dați din nou tava la cuptorul încins, după ce, în prealabil, ați oprit focul.

Lăsați-le acolo încă 5 – 10 minute (ori până când brânza cu care ați acoperit pălăriile se topește).

Se pot servi calde, dar sunt bune și reci, în calitate de aperitive. Merg însă și pe post de însoțitor alături de o tochitură “cu de toate”: bucățele de carne de porc și de cârnați, ochiuri (românești sau ba), brânză (de burduf) și mămăligă proaspăt răsturnată din ceaun.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Friptura aceasta din pulpă de vițel garnisită cu legume la abur am preparat-o acum vreo patru ani, prin 2012. Dacă în ziua de azi găsești bucăți de vițel / mânzat / vită pentru o friptură decentă relativ ușor în unele hypermarketuri, la vremea respectivă o astfel de achiziție reprezenta o adevărată aventură. Măcelăriile din orașele patriei îți livrează cu nonșalanță carnea vacilor de lapte ieșite la pensie pe post de mânzat, dacă nu chiar de vițel. Am luat o bucată de pulpă de vițel pe care am transformat-o într-o friptură suculentă și fragedă (comestibilă deci), chiar dacă n-a ieșit ea medium-rare, nici măcar medium. Oricum, nu s-a făcut nici talpă, nici cauciuc, în ciuda faptului că am ținut-o aproape un ceas la cuptor. Secretul? Citiți în continuare.

Ce vă trebuie?

• 350 – 400 g pulpă de vițel (bucată întreagă);
• 2 – 3 lingurițe de bicarbonat de sodiu alimentar (Atenție! Este o “chimicală”, iar voi știți foarte bine că toate chimicalele sunt periculoase );
• 4 lingurițe de muștar de Dijon;
• 1 crenguță de rozmarin verde (sau 1 linguriță de rozmarin uscat);
• 2 linguri de ulei de măsline (dar nu extravirgin);
• 20 g unt;
• 3 – 4 căței de usturoi;
• 250 mL supă de vită;
• Sare și piper – după gust.

Pentru garnitură:

• 2 cartofi;
• 4 – 5 fire de sparanghel (proaspăt sau congelat);
• 100 g morcovi baby (proaspeți sau congelați);
• 4 – 5 buchetele de broccoli (proaspăt sau congelat).
• 20 g unt;
• Sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Puneți bucata de carne, pentru câteva ceasuri bune (minimum 6), în apă în care ați dizolvat în prealabil bicarbonat de sodiu. În felul acesta, bucata de mânzat sau chiar vită pe care măcelarul v-a vândut-o pe post de vițel o să mai întinerească puțin.

Ștergeți bine carnea cu șervete absorbante, ungeți-o cu muștar de Dijon, apoi asezonați-o cu rozmarin, sare și piper.

Încingeți bine într-o tigaie uleiul împreună cu untul și rumeniți carnea, la foc iute, câte 2 – 3 minute pe fiecare parte, apoi o scoateți și o treceți într-o tavă cu capac.

În ceea ce a rămas în tigaie după rumenirea cărnii (care a avut drept scop închiderea porilor, respectiv sigilarea sucurilor în interior) căliți pentru 30 – 40 de secunde usturoiul curățat și feliat. Stingeți totul cu supa de vită și lăsați să dea un clocot (adică deglazați tigaia).

Turnați conținutul tigăii peste carnea din tavă, acoperiți-o (dacă tava n-are capac, folosiți o bucată de folie de aluminiu) și dați-o la cuptorul în prealabil preîncălzit la 200 ˚C, pentru 30 de minute.

După expirarea timpului, întoarceți carnea, completați în tavă cu supă/vin alb, sec/ apă și dați-o din nou la cuptor (tot acoperită) pentru încă o jumătate de ceas.

Garnitura se face simplu: fierbeți legumele la abur, în vasul special destinat acestei operații, vreme de 15 – 20 de minute (sparanghelul și broccoli le adăugați cam la 10 minute după ce a început să fiarbă apa în vasul inferior).

Scoateți carnea din tavă, lăsați-o să se odihnească 10 minute sub folie de aluminiu, feliați-o perpendicular pe fibră și așezați-o apoi în farfurii calde. Adăugați garnitura de legume, peste care adăugați o bucățică de unt și o asezonați cu sare și piper. Peste bucățile de carne turnați 2 – 3 linguri din sosul fierbinte din tavă. Puneți alături și un pahar de vin roșu sec (cel din imagine, dacă-l mai găsiți).

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

La aspect, seamănă cu salata boeuf. La gust, și da, și nu. Tonul aduce o notă diferită în tot acest melanj de legume fierte, conservate ori murate. Aș putea spune că în salata asta, tonul face muzica. Salata de ton cu legume și maioneză light se prepară izbitor de asemănător cu clasica salată boeuf, ori cu salata à la Russe.

O astfel de salată de ton cu legume și maioneză o puteți servi simplă, fără s-o mai îmbrăcați cu un strat gros de maioneză, chiar dacă aceasta din urmă este o maioneză ușoară:

Puteți să faceți rulouri din jambon pe care să le umpleți cu salată:

Sau puteți face chiar ouă umplute (caz în care trebuie să vă gândiți ce faceți cu excedentul de gălbenușuri fierte):

Orice variantă de prezentare alegeți, țineți cont de faptul că trebuie servită rece, ca aperitiv.

Ce vă trebuie?

• 2 conserve (de câte 160 g) de ton bucăți (în ulei sau în suc propriu – contează mai puțin);
• 4 cartofi medii, albi sau roz, nefăinoși (din aceia “pentru salată”);
• 2 morcovi mari sau 4 mai mici;
• 100 g mazăre din conservă;
• 3 castraveți murați, potriviți ca mărime;
• 2 – 3 linguri de muștar fin;
• Sare, piper, zeamă de lămâie – după gust.

Pentru maioneza light:

• 1 gălbenuș crud,
• 1 gălbenuș fiert;
• 1 linguriță de zeamă de lămâie;
• 2 lingurițe de muștar iute;
• 150 mL ulei din floarea soarelui;
• 150 g iaurt grecesc (10% grăsime);
• 1 praf de sare.

Cum procedați?

Fierbeți cartofii în coajă, în apă cu sare, cam 12 – 15 minute (sau până când furculița intră lejer în ei). După ce s-au răcit, îi curățați și-i tăiați în cuburi, să tot aibă latura de 5 – 7 mm.

Morcovii îi curățați, apoi îi fierbeți cât să rămână ușor crocanți (testul furculiței este sfânt). După ce s-au răcit, îi tăiați la fel ca pe cartofi.

Spălați castraveții, lăsați-i la scurs, tocați-i în cuburi mici (4 – 5 mm), apoi stoarceți-i bine în mână, pentru a nu lăsa prea multă zeamă după ce vor fi încorporați în salată.

Mazărea o scurgeți și apoi o clătiți bine sub jet de apă rece, după care o scurgeți din nou.

Scurgeți excesul de ulei (sau de “suc propriu”) din conservele de ton.

Maioneza o pregătiți după metoda indicată aici.

Într-un vas încăpător amestecați cartofii, morcovii, mazărea, castraveții, bucățile de ton.

Adăugați muștarul fin, maioneza light și asezonați cu sare și piper. Amestecați bine toate ingredientele, iar la sfârșit potriviți gustul final, echilibrând tentele de sărat – acru – picant.

Ca și în cazul salatei boeuf, salata de ton cu legume devine mult mai gustoasă după ce stă la rece măcar 12 ore. În acest interval ingredientele au timpul necesar să-și dezvolte și să își împărtășească aromele.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!