S-ar fi putut intitula Șapte ani în Tibet, Șapte păcate, Șapte mireste pentru șapte frați, Cei șapte samurai, Cei șapte magnifici, Al șaptelea cer, Haiducii lui Șaptecai. Sau Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Ori, pur și simplu, Șa7te. Important este Șaptele, cu Ș mare de tipar.
[Aceasta este o poză cu Norma Jeane Mortenson, o fată care a jucat în niște filme – printre care și în cel al cărui nume s-a inspirat din titlul prezentului articol, dar mai cunoscută pentru faptul că i-a cântat Lamulțean lui JFK (presidentul, nu aeroportul) și că a luat un pumn de pastile înainte de a ajunge bătrână și urâtă].
Că astăzi se împlinesc șapte ani de când am trimis în eter primul articol pe acest blog. Și prima declarație de intenții.
Aș putea scrie că de la înființarea blogului prezent aici de față și până acum:
- am publicat peste o mie de articole (mai exact 1048 cu tot cu acesta), din care aproape o mie (mai precis 996, fără acesta) conțin cel puțin o rețetă de mâncare (era să zic culinară, dar m-am abținut la timp);
- cele ± 1000 de mâzgăleli electronice au fost văzute de către aproape două milioane (1857500, cifra exactă) de oameni (s-ar putea să fie mai puțini, că unii le-au văzut de mai multe ori, neînțelegând din prima);
- de 2521 de ori oamenii de mai sus au avut ceva de comentat, ceva care a meritat să nu se încadreze în categoria Spam sau Trash și să fie dilit.
Dar nu scriu.
Aș mai putea scrie că în urmă cu aproape un an, unsprezece luni și 29 de zile mi-a fost luat (de la distanță) primul interviu axat pe întrebări și răspunsuri pe teme existențial-gastronomico-științifico-fantastice: cine sunt, ce fac și de ce fac ceea ce fac.
Dar nu scriu.
Și aș mai putea să nu scriu foarte multe alte lucruri. Cum verba volant, scripta manent, picturae recordatus est, vă las câteva poze, câte două pentru fiecare zi de 16 decembrie a septenalului 2012 – 2019. (Nu dați click pe poze! La fiecare click pe poză, mai apare o postare cu pisici pe FB.)
2012
2013
2014
2015
2016
2017
2018
Înainte să vă zic “S-aveți poftă și …”, vă spun un banc preluat și adaptat din folclorul poporului armean, vremelnic trăitor în Republica Sovietică Socialistă Armenească.
Anul trecut, cam pe vremea asta, un cititor al blogului (cică ar exista și această specie) mă întreabă: Este adevărat că în 2017 ați fost declarat bloggerul culinar al anului de către revista Times, pe a cărei copertă ați și apărut?
Cu modestia care mă caracterizează am forwardat* ( *Cf. Dicționarului Romglez-Român: a forwarda \a ˈfȯr-wərda\ , vb. tz.: a înainta, a transmite, a da mai departe un document în format electronic; din Engl. to forward) întrebarea către Radio Erevan, de unde, în scurt timp, cititorul curios a primit și răspunsul:
Da, cu câteva mici precizări:
- L.G. nu a apărut în revista Times ci în revista Ioana;
- Fotografia lui L.G. nu a apărut pe copertă, ci la pagina 77;
- L.G. nu a fost declarat bloggerul culinar al anului, ci doar posesorul unui blog mai mult sau mai puțin despre mâncăruri și nu numai.
… să ne revedem sănătoși!