Previously from “Masă și casă în Bucovina”: aici și aici.
V-am cam lăsat pe aici: “M-am cam întins la vorbă și iarăși am scris prea mult, lucru care nu o să placă celor obișnuiți să citească doar titlurile articolelor sau comentariile de pe rețelele de socializare. Vă las aici niște poze de la Pensiunea Valcan, unele ca avanpremieră pentru ziua de duminică, despre care voi abera într-o postare viitoare.”
Iată că am revenit cu aberațiile și zic în continuare:
Duminică. Zi de odihnă. Nu și pentru cei aflați în concediu. Cunoscând faptul că micul dejun începe de la ora 09:00, pe la 8:59, după ce ne-am băut (în cameră) cafelele aduse de acasă, scoborâm în holul pensiunii (deja observaserăm din balcon că serviabilele fete au ajuns la job). Micul dejun, neinclus în prețul odăii, se servește “à la carte”. Pentru cei mai puțin inițiați în limbile străine sau în “restauration”, asta înseamnă că primești un Menu din care îți alegi “Pohta ce-ai pohtit” [citation needed]. Opțiunile sunt destul de vaste: ouă (ochiuri, omletă, poșate, fierte), cașcaval pane, salată de legume de sezon ș.a.m.d. Și deloc costisitoare – un ou gătit (ochi, poșat, fiert) = 2 Lei. Cafeaua, în funcție de termenul de comparație. Bunicică, comparativ cu ce-ți faci singur acasă, excelentă în comparație cu “apa neagră” (nu-i glumă, americanii chiar așa o numesc: “black water”) servită la “breakfast” în hotelurile de ★★★ din Las Vegas, NV.
Ca să nu par zgârcit, pe lângă ouă poșate am comandat și cașcaval pane și niște legume de sezon. Fără pâine, că țin la siluetă.
După a doua (sau a treia, dar cine stă să le numere?) cafea, ne pornim către Moldovița.
Strada principală plină și de-a stânga și de-a dreapta de mașini parcate. Era și slujbă la biserică, și târg. Mocănița de zece plecase, așa că până la 13:30 a trebuit să ne umplem timpul cu ceva. Am găsit (chiar și fără GPS) Muzeul Ouălor “Lucia Condrea”, pe drumul care trece pe lângă biserică și duce la stadion. E o casă mare, cu două caturi, transformată încetul cu încetul în muzeu. Ouăle încondeiate (sau închistrite, cum zice Lucia Condrea) sunt expuse încă din 1993, dar locul a devenit muzeu cu acte în regulă abia în vara lui 2007. Fiind un muzeu privat, este deschis chiar și în zilele de luni. Cu peste 11.000 de exponate aranjate în 106 vitrine și împărțite în trei categorii (1 – unicate marca Lucia Condrea; 2 – colecția de ouă vechi încondeiate de huțulii din zonă; 3 – colecția internațională cu ouă din 56 de țări), este cel mai mare muzeu cu ouă decorate din lume.
La intrare suntem întâmpinați de fiica artistei, cadru didactic în Moldovița. Ne explică ce putem vedea în muzeu, ne pune un film de prezentare a tehnicilor de închistrire a ouălor (că sunt mai multe), film pe care vi-l las și vouă aici,
apoi ne explică unde și ce putem vedea în muzeu, pe lângă cele 6.000 de ouă încondeiate unicat realizate de Lucia Condrea de-a lungul anilor. Pe toți pereții, unde mai era loc între vitrinele cu exponate (106 la număr, tocmai v-am mai spus) apărea și chestia asta enervantă, chestie de care m-am lovit, fără excepție, în bisericile de la Voroneț, Sucevița, Putna, Humor, Moldovița.
Ca orice turist de modă veche, aveam atârnat de gât Nikon-ul echipat cu un Nikkor AF-S DX 18-55, ideal pentru făcut poze de pus pe blog (no, poți face și cu Aifonu’, da una e să le ai la 72 dpi, alta la 300 dpi), pe care l-am închis ostentativ și i-am pus și capacul pe obiectiv. Am aflat apoi că puteam poza orice în afara ouălor încondeiate de artistă. Mai încolo, când am vorbit cu artista însăși (care pe lângă această funcție, le mai are și pe cele de ghid, curator și cleaning person), am trecut la un nivel superior: putem poza și ouăle artistei, cu condiția ca în poză să apară și eticheta produsului. Ca în exemplul de mai jos:
Mai multe poze (cam toate cele bune făcute la lumina reflectoarelor de pe vitrine; blițul – sau fleșul cum se zice acum – mai mult strică decât ajută din cauza reflexiei cauzate de sticla vitrinelor) găsiți aici, ori puteți intra pe site-ul muzeului, aici.
Ouăle încondeiate sunt adevărate opere de artă, mici bijuterii inspirate din motivele populare tradiționale ale huțulilor, din modele preluate de pe covoare, scoarțe ori lăicere, de pe dantele ori goblenuri, ba chiar și din arta modernă.
O serie de vitrine conțin ouă încondeiate vechi (cel mai vechi exponat datând din 1883) colecționate din așezările bucovinene locuite de huțuli: Moldovița, Ciumârna, Breaza, Izvoarele Sucevei, Ulma, Brodina, Moldova Sulița. Pe holuri, printre vitrine, câteva obiecte caracteristice zonei: blide și linguri, un păretar, suveici, donițe, un putinei de bătut untul, o morișcă de scos mierea de pe faguri (azi i-am zice “centrifugă separatoare cu acționare manuală”), o tarniță (șa din lemn specifică huțulilor).
Casa scărilor care duce la etaj este “tapetată” cu diplomele primite de artistă de-a lungul timpului, precum și cu fotografii ale unor persoane publice (evit să folosesc termenul de “personalități”) care au trecut pragul muzeului: președintele României Traian Băsescu, primarul Sibiului Klaus Iohannis, comisarul european Dacian Cioloș, prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul turismului Elena Udrea, primarul Sectorului 2 Neculai Onțanu, liderul Popularilor Europeni din Parlamentul European Joseph Daule, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur (i-am trecut cu funcțiile sau calitățile oficiale avute la data vizitării muzeului) și, last but not the least, poate cea mai importantă din lista vizitatorilor, Irina Margareta Nistor, a cărei voce ne-o amintim de pe casetele VHS, care circulau mai mult sau mai puțin pe ascuns, de prin 1980 și până la finalul “Epocii de Aur” (captură de ecran de aici).
La etaj, găsim colecția internațională: ouă încondeiate din Europa (sunt mai ușor de enumerat țarile nereprezentate în colecție), America de Sud (Brazilia, Argentina, Peru) Africa (Maroc, Egipt, Madgascar), Asia (Turcia, India, Hong Kong, China, Japonia, Vietnam, Coreea, Malaezia, Indonezia), ba chiar și din Noua Zeelandă.
Părăsim muzeul și pe binevoitoarele gazde, nu înainte de a trece pe la “Souvenirs’ Shop” care, ghinion, nu avea la vânzare “oo”. Probabil mulți sunt dezamăgiți că nu găsesc ceva așa, “mișto, original, de pus în biblotecă” (că pe TV nu se mai poartă din motive de flat & slim screen). Deși, dacă s-ar scoate la vânzare, prețurile acestor mici opere de artă ar fi prohibitive pentru marea majoritate a vizitatorilor. Ah, dacă s-ar lua legătura cu o companie chinezească, poate s-ar putea realiza niște ouă închistrite bucovinene “Made in China”, pentru toate buzunarele.
Dacă sunteți în zonă, nu ezitați să pășiți pragul Muzeului Ouălor ÎnCondreiate. O să aveți parte de vreo două ore agreabile și pline de frumos, iar în buget o să consemnați 8 Lei cheltuiți cu folos.
Plecăm ceva mai bogați sufletește și ne îndreptăm spre gară, traversând per pedes târgul duminical, extrem de animat și cu “de toate”: de la haine SH la geamuri termopan, de la ghivece cu flori la caș proaspăt, de la materiale de construcții la bere la halbă.
Mașina reușim să o aducem aproape de locul de plecare a Huțulcăi, nu înainte de a trece prin fața pizzeriei-shaormeriei-sandwicheriei și morăriei italo-americane a unui fiu al satului, după cum v-ați dat probabil seama citind firma.
Cum despre expediția cu Huțulca cea fast & furious v-am povestit cu lux de amănunte (în caz de n-ați aflat povestea, dați un scurt click aici), cred că este cazul să mă opresc aici pentru azi. Nu de alta, dar iarăși o să ziceți TLDR.
Să ne revedem sănătoși!