Nu știu dacă v-am mai spus până acum (probabil că da): la noi acasă eu sunt responsabil cu mâncatul deserturilor, nu și cu prepararea lor. Acesta este și unul din motivele pentru care glicemia mea se menține undeva aproape de limita maxim admisibilă (unde aproapeînseamnă nu mai 110 mg/dL, ci și 130 mg/dL; depinde de pe care parte a liniei roșii privim). Date fiind cifrele de mai sus, responsabila cu prepararea deserturilor a decretat: 1) mai rar; 2) porții mai mici; 3) mai puțin zahăr. Astea ar fi obiectivele propuse. Să vedem dacă s-au și atins: integral, parțial ori deloc.
Plăcinta a cărei poveste este redată mai jos este construită pe principiul reclamei-avertisment “Excesul de sare, zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății” [citation not nedeed]. Doar că la puterea minus unu. Pentru că:
- sare – din belșug la circa 1 kg telemea;
- zahăr – suficient în (300 + 50) g, bașca zahărul vanilinat și cel din coaja de portocală confiată;
- grăsimi – ceva uleiuri vegetale și uleiuri vegetale parțial hidrogenate din componența aluatului plus 82% din cele 125 g de unt (dacă n-am greșit calculul, rezultă circa 102,5 g). Grăsimile din ouă și făina de migdale se pot neglija.
Ce vă trebuie?
- 1 foaie de aluat foitaj (400 g);
- 1 tavă
dreptunghiularăparalelipipedică (dimensiuni de gabarit: 35 × 25 × 6,2 cm; volum util: 3,5 L). Preferabil să fie antiaderentă. Cum este cea din imagine:
Umplutură:
- 800 g – 1 kg brânză telemea;
- 250 – 300 g zahăr tos;
- 2 pliculețe zahăr vanilinat;
- 4 ouă medii;
- 100 g coajă de portocală confiată.
Topping:
- 50 g făină de migdale;
- 50 g zahăr brun;
- 125 g unt cu 82% grăsime (untul trebuie să fie rece, de la frigider).
Cum procedați?
Dați brânza telemea prin răzătoarea mare.
Într-un vas încăpător amestecați telemeaua rasă cu zahărul tos, zahărul vanilinat, ouăle și amestecați bine.
Adăugați în amestec cojile de portocală confiate și omogenizați amestecul.
Întindeți în tavă foaia de aluat, astfel încât să acoperiți nu numai fundul, ci și marginile. Perforați în câteva locuri aluatul de pe fund cu furculița sau scobitoarea.
Turnați umplutura în tavă și nivelați-o frumos.
Într-un alt vas amestecați zahărul brun cu făina de migdale.
Tăiați untul în cuburi cu latura de 7,5 – 10 mm. Cuburile obținute dați-le prin amestecul de făină de migdale și zahăr brun. Încercați ca fiecare cubuleț de unt să fie acoperit pe toate cele 6 fețe de amestec.
Împrăștiați uniform cuburile de unt pe suprafața umpluturii din tavă și turnați în tavă, în strat uniform, ce a mai rămas din amestecul de zahăr brun cu făină de migdale.
Răsfrângeți excedentul de aluat peste umplutură și topping. Cât puteți, nu mai mult. Mai dați niște găuri în foaia de aluat, cu aceeași scobitoare. Dacă ați aruncat-o, luați alta nouă.
Introduceți tava la mijlocul cuptorului în prealabil preîncălzit la 200 ˚C. Țineți-o acolo cam o oră, la jumătatea timpului întorcând tava.
Dați-i flacără din bolta cuptorului vreo 2 – 3 minute cât să caramelizați zahărul brun, fără a arde concomitent plăcinta.
După ce s-a mai răcit plăcinta proaspăt scoasă din cuptor (durează măcar 15 – 20 de minute) mutați-o din tava în care ați copt-o pe o tavă mai puțin sensibilă la lama cuțitului. Eventual și pe o hârtie de copt, ca să nu trebuiască să munciți prea mult când spălați tava. Acolo puteți s-o porționați cum poftiți.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!