În general, noi românii nu ne prea dăm în vânt după carnea de vită. În România nu există tradiția creșterii vitelor pentru carne și, pe cale de consecință, ce se găsește prin măcelării este carnea vitelor care nu mai dau randamentul scontat în producerea de lapte. Carnea etichetată drept “mânzat” este de regulă tot vită matură, iar “vițelul”, în cel mai fericit caz, este mânzat. Puțini producători autohtoni s-au încumetat să crească rase speciale pentru carne. Oferta este restrânsă (dar nici cu cererea nu-mi este rușine), costurile de producție sunt mari, iar prețurile pe măsură.
Așa că dacă vreți o friptură bună, fragedă și suculentă, nu vă zgârciți și cumpărați o bucată de calitate. Mai bine puțin și bun. Am găsit niște “piese” interesante produse sub marca Gurmand®apetit. Am luat un pachet cu două felii de antricot de mânzat fără os, la 115 Lei/kg (se întâmpla în 2016). Cele 230 g (26,43 Lei) sunt suficiente pentru două persoane. Să nu credeți că le-am ținut până în ziua de azi. Ele au fost gătite la finele lui aprilie 2016, dar abia acum m-am învrednicit să vă povestesc cum le-am făcut.
Timpii de staționare în tigaie sunt pentru blue-rare. La noi i se mai zice impropriu și “friptură în sânge”, datorită culorii în tăietură. Împropriu pentru că în carnea respectivă nu există sânge, culoarea fiind dată de mioglobină, o proteină din carne care, ca și sângele, conține hem – o porfirină având ca heteroatom ionul Fe2+ (dacă vă pasionează subiectul puteți începe documentarea aici sau, mai bine, aici).
Ce vă trebuie?
- 2 felii de antricot de mânzat fără os – de i se mai zice și rib-eye;
- 1 lingură de ulei de măsline;
- 2 × 20 g unt aromatizat cu ierburi;
- 10 -12 frunzulițe de salvie;
- Sare marină afumată, piper negru cu lămâie – câte un pinch pe fiecare parte a feliei de carne (2 bucăți de carne × 2 părți = 4 pinches din fiecare).
un pinch – o priză sau o ciupitură – cât putem cuprinde între degetul mare și arătător (sare, piper, zahăr, condimente). Am putea zice, mai poetic “un strop”.
Cum procedați?
Mai întâi scoateți carnea din ambalajul vidat și lăsați-o să respire măcar o jumătate de oră, la temperatura camerei. Nu trebuie s-o spălați, chiar dacă atunci când desfaceți ambalajul apare un miros cam neplăcut. Așa miroase carnea maturată; o să vedeți că mirosul dezagreabil va dispărea rapid.
Ungeți antricoatele cu puțin ulei (o lingură de ulei este suficientă pentru ambele bucăți), asezonați-le cu sare afumată și piper negru cu lămâie și lăsați-le cam 10 – 20 de minute.
Luați o tigaie – dacă aveți una grea, din fontă e perfect; dacă nu, vă puteți mulțumi și cu o tigaie antiaderentă – și puneți-o la încins la flacără mare.
Așezați antricoatele în tigaia bine încinsă și lăsați-le un minut fără să vă atingeți de ele.
Întoarceți-le cu un clește, presărați pe ele frunzele de salvie și mai lăsați-le un minut.
Întoarceți-le din nou și așezați pe fiecare porție de carne câte o bucățică (20 g) de unt aromatizat. Aveți răbdare încă un minut, cât să se topească untul, apoi întoarceți-le, iar după încă un ultim minut scoateți-le pe o farfurie caldă.
Lăsați bucățile de carne gătite să se odihnească vreo 4 – 5 minute, timp în care sucurile cărnii revin în poziția inițială.
Serviți imediat. Garnitura nu-și prea are rostul, așa că am renunțat la ea în favoarea unei generoase salate cu roșii, castraveți, salată verde și roșie, miez de nucă. N-am renunțat la un pahar de Cabernet Syrrah sec, foarte sec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!