Din câte am văzut/auzit/citit despre saramura de pește, aceasta trebe musai să conțină două ingrediente majore, peștele și saramura, precum și un ingredient mai puțin major, dar fără de care nu se poate: mămăliga. Din rețetele clasice și de încredere (reliable sau trustworth cum am zice în zilele noastre), pe care le puteți accesa dând click aici, aici și aici, rezultă câteva reguli de bază, fără de care saramura de pește nu mai e saramură de pește, și anume:
- Peștele, preferabil de apă dulce (crap, caras, somn, scrumbie), ba chiar numai de Dunăre, trebuie să fie pregătit pe grătar cu jar de cărbuni, ori pe tablă încinsă, tot pe jar.
- Saramura îi musai să aibă ardei copți, roșii coapte (ambele legume, de asemenea, coapte pe grătar ori pe tablă/plită), usturoi din belșug, ciușcă (sau ardei iute – cum i se mai spune), piper, cimbru, pătrunjel verde, eventual foi de dafin și – evident – sare, că doar d’aia se cheamă saramură.
- Neapărat peștele gratargit sau tablagit trebuie să efectueze un stagiu, cuprins între 5 și 20 de minute, în saramura fierbinte.
Pentru cetățeanul din zilele noastre, crescut la bloc și cu job la multinațională, pentru care time is money, chestia cu jarul de cărbuni pe care trebuie preparat termic peștele proaspăt pescuit din supermarket ori legumele coapte pe tablă încinsă (care ulterior trebuie decojite, sărate, nădușite și tocate) sunt taskuri greu de atins și intensive time-consuming (v-ați prins că fac bășcălie de limbajul de corporate, nu-i așa?).
Așa că dacă nu locuiți într-o casă pe pământ dotată cu curte proprie, grătarul se poate substitui cu tigaia-grill, iar tabla încinsă poate fi suplinită de o tigaie cu strat ceramic. Mai mult decât atât, puteți sări partea cu coacerea ardeilor și roșiilor, apelând la ardei copți livrați de supermarket la borcan și la roșii decojite, gata tocate, direct din conservă. În acest fel, scutiți o grămadă de timp.
Pentru cei care sunt mai de modă veche (tradiționaliști, conservatori), ori pentru cei care sunt oripilați de “chimicalele” pe care le bagă industriașii în conserve, recomandarea mea este să se oprească aici din citit.
Și iată acum scurtătura pentru a aduce pe masă o saramură de păstrăv proiectată pentru 4 persoane și realizată în 15 – 20 de minute. Iar dacă sunteți și mai hipsteri, puteți înlocui păstrăvul cu somon, mămăligă cu cartofi (eventual dulci) copți și Chardonnay-ul cu Merlot. Ca aici.
Ce vă trebuie?
Pentru saramura propriu – zisă:
- Cam ¾ din conținutul unui borcan de 800 mL de ardei capia copți, conservați în oțet;
- O cutie (400 g) de pulpă de roșii;
- O căpățână de usturoi;
- ¼ linguriță de cimbru uscat;
- 1 legătură de pătrunjel verde;
- 1 pahar (200 mL) cu apă;
- 1 linguriță rasă de sare;
- 1 vârf de cuțit de piper negru proaspăt râșnit;
- 1 ardei iute, mic și pișcăcios.
Pentru peștele care va înota în saramură:
- 4 păstrăvi, cam la 200 – 250 g bucata;
- 1 – 2 linguri de ulei (de măsline, de sâmburi de struguri, de floarea-soarelui, de care aveți la îndemână);
- Sare și piper – după gust.
- O lămâie tăiată în sferturi (câte ¼ de persoană) – opțional.
Cum procedați?
Saramura se poate pregăti din timp, ca să nu vă încurcați cât grătăriți peștele.
Luați o oală cam de 1,5 L în care puneți apa.
Curățați ardeii capia de cotoare și semințe (doar dacă este cazul), apoi tăiați-i pe lungime în fâșii late de 0,7 – 0,8 cm, fâșii pe care le mărunțiți tot din 0,75 în 0,75 cm, cât să scoateți niște pătrățele (aproximativ).
Aruncați ardeii astfel mărunțiți în oală. Puteți completa apa cu vreo 2 – 3 linguri din lichidul în care s-au conservat ardeii. Cât să apară un iz ușor de oțet, N-ajută prea mult, dar nici nu produce pagube iremediabile.
Adăugați peste ardei pulpa de roșii, amestecați și puneți la fiert, pe foc mic.
Între timp, curățați usturoiul și dați-l prin presă. Dacă nu vă convine această metodă rapidă (că ați citit voi undeva pe net că aluminiul din care este confecționată presa “oxidează”, ori – mai rău – provoacă cancer sau măcar autism), apucați calea clasică: mojar + pistil + o grămadă de timp.
Răsturnați usturoiul în oală și lăsați-l să dea în clocot, apoi adăugați sarea, piperul, ardeiul iute (întreg, ca să-l puteți scoate mai târziu, în caz că aveți meseni gingași care nu suportă picanteriile din mâncare) și lăsați un minut, hai două, cât să mai clocotescă o dată.
Luați oala de pe foc, adăugați pătrunjelul verde tocat, amestecați și acoperiți totul cu un capac. Dacă n-o serviți mintenaș, o puteți reîncălzi la foc iute.
Peștele se alege din acvariul de la pescărie, se cere vânzătorului să-l trimită pe lumea cealaltă, să-l desolzească, să-l eviscereze, să-l decapiteze și să-l înjumătățească pe lungime.
Se aduc jumătățile de trunchi de păstrăv (că fileuri nu pot fi numite) acasă, se spală, se înlătură solzii pe care lucrătorul de la pescărie i-a omis, se usucă cu șervete absorbante, se asezonează cu sare și piper și se botează cu ulei vegetal, cât să nu rămână lipiți de tigaia-grill.
Se încing bine, la foc maxim, două tigăi-grill în care se așează jumătățile de pește, mai întâi pe partea cu piele, lăsându-se 3 – 4 minute să se rumenească.
Se întorc, de către un expert care reușește această operațiune fără a-i sfărâma, pe partea opusă (adică pe cea fără piele, if you know what I mean) și se mai lasă 3 minute.
Se scot bucățile de pește de-a valma pe un platou ori o farfurie întinsă.
Din acest punct, mă despart de experții saramurieni (sau saramurologi) care zic că peștele astfel tratat se introduce în saramura fierbinte și se lasă să infuzeze un timp variind între 5 și 20 de minute (după datele diferiților autori).
Eu pun direct bucățile de pește în farfurie, uneori le stropesc cu zeamă de lămâie, pun alături un boț de mămăligă și torn saramura groasă (care mai degrabă aduce cu un sos) peste pește. Și nu uit să-i pun la îndemână un pahar de Chardonnay rece și sec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!