De sărbători, indiferent că ne referim la Crăciun, Revelion, Paște, zile de naștere ori zile onomastice, românii tradiționaliști – și mă refer aici în special la cei care au prins privațiunile “Epocii de Aur”, dar nu numai – au tendința de a găti mult. Multe feluri de mâncare, în cantități super-ultra-hiper îndestulătoare. Ca să fie, ca să nu ne facem de rușine, ca să n-avem mai puține decât vecinii noștri săraci, ori Popeasca de la patru. Bineînțeles, odată prilejul festiv consumat, ne trezim cu tone (exagerare didactică, în fapt sunt doar kilograme) de mâncare în exces, care va lua drumul ghenei de gunoi, în timp ce copiii din Africa mor de foame. Aici e momentul în care intervine conceptul de “food recycling”. Ca să nu mâncăm zi de zi, timp de o săptămână aceeași friptură, ori – mai rău, s-o dăm la gunoi în timp ce copiii din Africa mor de foame (dar asta am mai zis-o, nu-i așa?), avem ceva soluții salvatoare – planul B cum zic americanii. Astăzi, despre sandwich-ul rece (prefer ortografia anglo-saxonă, mai apropiată de numele original, decât variantele moderne din Dex), bazat pe ceea ce tot anglo-saxonii numesc pulled meat (carne trasă, cum ar zice Google Translate). Mie mi-a mai rămas niște friptură de mistreț (wild boar, cum shakesperian s-ar zice), pe care am ambalat-o frumos, în ciabatta.
Ce vă trebuie?
Luați în calcul câte un sandwich pe persoană fizică (ce naiba, ați băgat destul în voi de sărbători – dacă nu mă credeți pe cuvânt, luați-vă un cântar!). Pentru fiecare sandwich o să aveți nevoie de:
- 1 chiflă ciabatta (simplă, ori cu adaus de măsline, semințe etc.);
- 50 – 75 g resturi de friptură destructurate (temen îndrăgit de chefs), ori fâșiate (termen îndrăgit de mine);
- 2 foi de salată verde;
- 2 linguri de sos de ciuperci cu brânză (rămas de aici);
- 2 roșii cherry, tăiate în jumătate.
Cum procedați?
Așa cum se vede în imaginile de mai jos, în care v-am prezentat, pas cu pas, cum se încropește sandwich-ul (dacă aveți nevoie de indicații suplimentare, lăsați-mi un comentariu la articol. Promit că vă răspund ASAP.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!