După o zi cam răcoroasă petrecută la malul Pacificului alături de surferi și de alte vietăți marine – apropo, știe cineva ce sunt animalele din ultima poză din secvența de mai jos, pe care până și pescărușii refuză să le mănânce?:
am ajuns acasă “ligniți” de foame. Mi-am aruncat un ochi peste “Desfășurătorul zilei” din dosarul “Vacanță cu părinții” și am constatat stupefiat că pentru seara respectivă nu era prevăzută nici o ieșire la nici o cârciumă, mai apropiată ori mai îndepărtată. Nici măcar o vizită la alimentara.
Când s-a lansat în eter întrebarea “ce mâncăm în seara asta?”, toată lumea și-a îndreptat privirile către subsemnatul. N-am avut încotro și am exclamat entuziasmat: “Fac eu, fac eu!” Așa că, în timp ce restul clanului și-a fixat niște băuturi, mi-am suflecat mânecile (vorba vine – întrucât purtam un tricou cu mânecă scurtă) și m-am apucat să identific potențialele materii prime necesare. Am verificat șifonierul cu două uși din bucătărie (pe care copiii îl numesc “frigider”) și mobilierul adiacent în care sunt păstrate, uneori pentru un timp (mult prea) îndelungat, diverse chestii necesare alimentării cu nutrienți și energie a organismului. Am selectat câteva produse (le vedeți în secțiunea care urmează) din care am hotărât că voi pregăti ceva în stil italian: paste. Cantitățile enumerate mai la vale sunt pentru 4 – 6 porții, în funcție de intensitatea cu care vă bântuie foamea.
Ce vă trebuie?
- 500 g paste scurte – penne rigate, de exemplu;
- 150 – 200 g ciuperci champignon murate;
- 100 g piept de pui la grătar, tăiat în cuburi mici (opțional – eu l-am pus că rămăsese stingher prin frigider din zilele trecute);
- 1 – 2 căței de usturoi;
- 1 lingură de ulei de măsline;
- 700 g sos de roșii prunișoare cu adaos de brânzeturi italiene: Parmigiano Reggiano, Asiago și Pecorino Romano – asta am găsit în “lada de sosuri de zestre” și se apropia vertiginos de data marcată la rubrica “Sell before …” (că americanii nu scriu pe etichete “Best before”, ca europenii normali, ci “Sell before”);
- 75 – 100 g parmezan (sau Parmigiano Reggiano) ras.
Cum procedați?
Într-o oală încăpătoare puneți cam 2 – 2,5 L de apă și fierbeți pastele în ea, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Dacă scrie că trebuie fierte 5 minute, de exemplu, aduceți apa la fierbere, răsturnați în ea pastele și cronometrați cele 5 minute de când apa începe din nou să clocotească. Scurgeți-le bine, fără a le clăti, păstrând 2 -3 linguri din apa în care au fiert (s-ar putea să aveți nevoie de ea ca să mai diluați sosul).
Cât timp fierb pastele, pregătiți sosul:
Curățăți și tocați mărunt usturoiul.
Spălați ciupercile murate, scurgeți-le bine și tăiați-le în jumătăți ori în sferturi, în funcție de mărime.
Încingeți uleiul de măsline într-o tigaie antiaderentă și căliți în ea, la foc iute, ciupercile (2 – 3 minute), usturoiul (încă 30 – 40 de secunde, ca să nu se ardă ori să devină amar) și resturile de piept de pui (încă 1 minut, dacă le aveți).
Răsturnați în tigaie sosul de roșii cu brânzeturi, amestecați cu simț de răspundere și dați un clocot.
Turnați sosul fierbinte peste paste și amestecați viguros.
Serviți pastele cu sos presărate din belșug cu parmezan ras. Ca “garnitură” la paste vă recomand niște piept de pui feliat, asezonat cu sare piper și un strop de ulei de măsline, rumenit pe grătar.
Iar dacă aveți și un rosé bine frapat, merge și un pahar din acesta. Nu-i musai să fie un cupaj de Grenache – Cinsault – Syrah din sudul Franței, recolta 2015. Noi asta am avut, asta am băut! Și n-a fost rău deloc.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!