În vacanțele grecești derulate (cu o singură sincopă malteză) din 2005 și până aproape în zilele noastre, am avut și mai am încă trei obiective culinare, la care locuitorii Eladei sunt printre cei mai cei mai meseriași: 1) pește proaspăt pescuit, 2) fructe de mare așișderea proaspete și nu congelate, 3) preparate din carne de miel și de ied.
Pe lângă tradiționalul kleftiko, nu-mi pot refuza niciodată niște cotlete de miel la grătar, ψητά παϊδάκια (psitá paidákia), sau – mai simplu – lamb chops.
Le-am testat la Katerini, precum și în diverse localuri din Creta, din Kos și din Rodos.
Peste tot au fost foarte bune, însă la taverna cu grătare a lui Aris din Rodos au fost extraordinare, fantastice – cum ar zice Aris.
Taverna lui Aris este localizată în Rodos, capitala insulei omonime, cea mai mare dintre Dodecaneze. Situată mai departe de cetatea medievală și de zonele asaltate de turiști, este mai degrabă un spațiu al localnicilor, care mai ies seara “la un mic și-o bere” cum s-ar zice pe la noi, ori care trec să-și ia ”la pachet” cina. O afacere de familie, la care toată lumea muncește, începând de la marele patron Aris care tranșează carnea, face grătarele și uneori mai socializează cu mușterii, până la mezina familiei (care n-are mai mult de zece ani), responsabilă cu aranjatul meselor pe care le debarasează, profesionist, fratele ei mai mare.
Fiind în afara circuitului turistic, cum ziceam mai devreme, localul este fără pretenții și fițe, fără meniu turistic, Aris făcând ce știe el să facă mai bine: grătare de pui, miel sau ied, souvlaki (frigărui) și gyros. Cu cartofi pai tăiați ca din topor – semn că sunt cartofi proaspeți, nu din cei congelați și pre-gătiți, ușor de recunoscut după forma și dimensiunile care depășesc în uniformitate aspectul și dimensiunile standard ale evzonilor din Garda Prezidențială, pe care îi puteți admira zilnic în piața Syntagma din Atena.
Pe lângă grătare, mai găsești la Aris cele două preparate-fanion ale grecilor: tzatziki și horiatiki (cunoscută la noi drept “salata grecească”), multă bere locală (Alpha și Mythos), tradiționala Retsina – vinul cu aromă de rășină de conifere, și încă vreo câteva sortimente de vinuri locale.
Ca să nu se-ncurce în contabilitate, când e vorba de adus cărnurile la masă, patronul are două unități de măsură: merida și kilo. Merida (care înseamnă “porție”) conține 500 g de carne, iar kilo, ați ghicit, are 1000 g. O merida din asta de cărnuri vine și cu mână zdravănă de patates tiganites (cartofi prăjiți), două – trei linguri de tzatziki și – în limita spațiului de pe farfurie – felii de roșii sau ceapă, pe post de salată. Vă dați seama că dintr-o astfel de “merida” se satură lejer două persoane adulte, chiar lihnite de foame fiind.
Ca orice grec din industria ospitalității, Aris vorbește cursiv basic English. Cam a treia oară când îi trecem pragul, lansează întrebarea: “Where are you from?” După ce aude răspunsul, începe să turuie: “Romania? You are communists! I like communists, I’m communist!” Apoi ne explică, în cuvinte puține și gesturi multe și ample, că grătarul lui de miel “is the best of Rodos”, întrucât carnea provine de le miei tineri, neînțărcați. Aici nu pot decât să-i dau dreptate: la Aris am mâncat cele mai bune cotlete de miel, ever. Și am mâncat, la viața mea, chestii de astea în multe locuri.
Într-o duminică seara ne-am dus la Aris pentru (încă) o porție de cotlete de miel. Localul animat, aproape plin cu localnici. Aris, mai volubil decât de obicei, își face de lucru pe la mese în loc să-și păzească grătarul. Ne ia comanda, trece la bucătărie și se-ntoarce fără brânza picantă de care uitase probabil de când a plecat de la masa noastră. Ne povestește entuziasmat că azi fiu-său a împlinit 17 ani, și a sărbătorit și el, ca omul; drept pentru care, la ora asta, nu prea mai are creierul cu el. Nevastă-sa nu-și mai vedea capul de treabă, încercând să acopere porțiunea de teren lăsată liberă de Aris, care socializa puternic cu onorata clientelă. Din când în când mai striga la el, aruncându-i câte-o privire din aia de laser combinat cu gheață carbonică. Dar omul își vedea liniștit de “programul” său.
A venit și cu merida noastră de cotlete de miel, acum într-o nouă prezentare. Pe lângă obișnuiții cartofi prăjiți, porția de tzatziki și lingura de salată de roșii cu ceapă și pătrunjel, a apărut și o jumătate de lămâie, iar peste cotlete se revărsase un sos galben, subțire. Probabil că a citit ceva nedumerire pe fața mea (deși nu cred că mai era în stare să citească în faza în care era), și a zis: “Special for you, my communist friend! Best fantastic lamb chops in Rodos and in Greece!”
Combinația de cotlete fierbinți ușor dulcege de la puțina grăsime de pe ele, cu sosul răcoritor-acrișor era perfectă. Când a venit să strângă platoul și farfuriile goale, ne-a întrebat satisfăcut: “Are my lamb chops fantastic?” Sunt, cum să nu fie!
Și cum încă mai avea chef de vorbă, i-am lăudat sosul și l-am întrebat cum se face. A zis că dacă-i promit că nu-mi deschid o Chasapotaverna peste drum de prăvălia lui, îmi spune ce-a pus în el. Odată făcută solemna promisiune, mi-a șoptit, ca să nu se audă și la mesele din jur: “Lemon juice, olive oil, mustard, then shake. That’s all.”
La noi în urbe “se bagă” carne de miel de două ori pe an: de Paștele Catolic și de cel Ortodox. Anul acesta, Paștele Catolic și cel Ortodox au picat în aceeași zi, astfel că n-am beneficiat decât o dată de această delicatesă. Din sfertul de miel achiziționat de la supermarket am reușit să aleg și să porționez vreo două duzini de cotlete de miel pe care mi-am propus să le gătesc în stilul lui Aris. Cum n-aveam la dispoziție un grătar cu cărbuni, am încins pe aragaz, cât am putut de bine, o tigaie-grill Stone Forte de la Delimano, în care am înghesuit cotletele de miel, în prealabil asezonate cu ceva sare și piper și unse ușor cu puțin ulei din sâmburi de struguri, un ulei cu punct de fumegare ridicat.
Le-am rumenit câteva minute pe fiecare parte, până când au devenit ușor crocante. Cât s-au rumenit cotletele, am pregătit sosul dezvăluit de euforicul Aris: zeama de la o lămâie, un volum dublu de ulei de măsline și două lingurițe de muștar de Dijon.
Pe lângă cotletele de miel am mai adăugat niște cartofi noi, asezonați cu sare și piper, rumeniți în cuptor într-o lingură de ulei (unt), presărați cu puțin rozmarin proaspăt, precum și o salată încropită ad-hoc din salată verde, roșii cherry, ridichi și puțină ceapă verde, stropită din belșug cu ulei de măsline. A fost un deliciu! Retsina n-am avut, dar s-au udat foarte bine cu un Cabernet Sauvignon suficient de sec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!