Astăzi eram hotărât să nu scriu nimic pe blog. Cu toate că am, la mine în cap, multe povești pe care aș dori să vi le împărtășesc – rețete și nu numai.
Dimineață am avut examen cu o grupă de studenți de la Ingineria Produselor Alimentare, pe scurt IPA. Nu, n-a fost un examen despre produse culinare, gastronomie, ori ceva similar. A fost mult mai prozaic, vorba fiind despre fenomene de transfer. Mi-am zis că vin acasă, evaluez lucrările și pun notele finale. N-a fost să fie. Pentru că m-a pus… și am deschis “rețeaua de socializare” (între noi fie vorba, este un instrument foarte util pentru a menține legătura cu studenții din ziua de azi). Și găsesc un tânăr revoluționar, ofuscat că a găsit pe net o apă care conține 77 de “minerale minune” zice el. Bun, că nici el nici marketerii produsului nu fac diferența dintre “minerale” și “elemente chimice”, este o altă problemă.
Omul era revoltat datorită faptului că apa-minune respectivă conținea, simultan, plumb, arsenic, mercur și aluminiu. Adică, vezi-Doamne, răutatea întruchipată. A uitat de nichel, crom, poloniu, uraniu, plutoniu, ș.a.m.d.
Încerc să-i explic că:
- Doza face otrava;
- Capacitățile de extraordinar de bune de solvent ale apei fac ca ea să dizolve majoritatea mineralelor care-i ies în cale;
- Orice apă care are concentrațiile poluanților sub limita admisă este bună de consum;
dar el nimic, Batman!!!
Și continuă și acum…