Quantcast
Channel: Lucian Gavrila – Food and beyond…
Viewing all articles
Browse latest Browse all 569

Filé de cod cu skordalia

$
0
0

_100

Evit să mă uit la show-urile gen “Master-Chef” de la noi sau de aiurea. Nu cred că aș avea ceva de câștigat de pe urma lor. Acolo nu este vorba despre mâncăruri ori tehnici culinare, ci despre spectacol. Iar dacă vreau spectacol, pot să mă uit la un film, de exemplu. Urmăresc în schimb unele emisiuni de pe TVPaprika, de unde mai “fur” câte o rețetă. Am văzut recent cum se gătește cu cod deshidratat în Kefalonia, și cum se combină acesta cu aliada. Aliada sau skordalia este un soi de piure puternic usturoiat, tipic grecesc, care merge foarte bine cu peștele fript sau prăjit. La el acasă, arată cam așa:

Asta am primit prima oară când am cerut mujdei (de fapt garlic sauce) la restaurantul meu de suflet, Olympiada din Kos. La noi este cunoscut sub numele de scordolea, se face de obicei cu nuci și se servește ca sos pentru raci. Skordalia mea n-a ieșit chiar precum cea originală, dar a fost comestibilă :)

Ce vă trebuie?

  • 4 fileuri mici de cod (proaspete sau congelate);
  • 3 – 4 linguri de pesmet;
  • Un praf de oregano uscat;
  • Sare și piper – după gust;
  • Ulei vegetal pentru prăjit (un strat gros cam de 0,5 cm în tigaie).

Pentru skordalia:

  • O căpățână mare de usturoi;
  • 4 – 5 cartofi albi;
  • ½ linguriță de sare marină;
  • Zeama de la o jumătate de lămâie;
  • 5 – 6 linguri de ulei de măsline.

Cum procedați?

Dacă fileurile sunt congelate, lăsați-le să se dezghețe lent, peste noapte, în frigider. Întrucât uzual sunt “glazurate”, după ce se dezgheață vor fi bine îmbibate cu apă (cumpărată la preț de pește, evident). Ca să scăpați de excesul de umiditate, asezonați fileurile cu sare, piper și oregano, apoi puneți-le între două funduri de lemn peste care așezați o greutate (eu am pus două bidoane de câte 2 L pline cu apă). Lăsați-le așa cam vreo jumătate de ceas.

După ce ați scăpat de igrasia din fileuri, tăvăliți-le prin pesmet și rumeniți-le în uleiul bine încins, câte 3 – 4 minute pe fiecare parte. Scoateți-le din tigaie, scurgând bine uleiul excedentar.

Cât timp stau fileurile la presă, puteți să vă ocupați de skordalia. De regulă, cartofii utilizați sunt fierți ca pentru piure (curățăți și tăiați cuburi). Eu i-am fiert în coajă, cam 20 de minute, după care i-am curățat și tăiat în bucăți.

Curățați usturoiul și zdrobiți-l prin presă. Frecați-l apoi bine cu sare, adăugați zeama de lămâie și apoi, puțin câte puțin, uleiul de măsline (ca la mujdei).

Adăugați peste usturoi cartofii tăiați și zdrobiți-i ori cu furculița, ori cu pasatorul special pentru piure.

Dacă vi se pare prea gros piureul rezultat, puteți să-l subțiați cu puțin lapte.

Și ca să fie totul Ελληνική până la capăt, presărați peste codul prăjit niște oregano, puneți alături skordalia și un pahar de Retsina aromată și rece.

Καλή όρεξη!

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 569