Nu, nu este o greșeală de tipar tastare (typo, ca să fiu pe înțelesul tuturor
). În ghivece sunt chiar căpșune, nu căpșuni (sper că v-ați dat seama după imagine). Știți, căpșunul este planta aceea care face căpșune, așa cum pomul numit cireș face cireșe, iară nu cireși. Un desert care se pregătește simplu și rapid, din doar cinci ingrediente:
- Coșulețe (ghivece, păhărele) din ciocolată amăruie – de la Selgros;
- Brânză Mascarpone – de la Lidl;
- Smântână pentru frișcă (cu minimum 30% grăsime) – de la Kaufland;
- Zahăr – de la Carrefour Market;
- Căpșune proaspete – de la aprozarul de cartier.
După ce ați făcut turul magazinelor și v-ați aprovizionat cu cele trebuincioase, vă puteți apuca de treabă.
Bateți bine cu mixerul 250 g mascarpone cu 200 g smântână lichidă pentru frișcă și 3 – 5 linguri de zahăr (după gust), până obțineți o cremă care nu cade de pe teluri. Puneți-o într-un poș și umpleți cele două duzini de mini-ghivece din ciocolată. N-ar trebui să vă rămână mai mult de 2 – 3 lingurițe de cremă.
Spălați căpșunele, îndepărtați-le codițele, apoi tăiațile în jumătăți (sau în sferturi, dacă sunt mai mari) pe lungime.
Plantați bucățile de căpșune, câte una în fiecare ghiveci, și păstrați-le la frigider (dacă apucă). Asta-i tot, că vinerea e zi scurtă.