Quantcast
Channel: Lucian Gavrila – Food and beyond…
Viewing all articles
Browse latest Browse all 569

Aperitive Vlad Țepeș

$
0
0

Când puneți pe-acasă de-o masă așa, mai festivă, dar nu atât de festivă încât să vă luați invitații și să-i duceți la local, ori măcar să tocmiți o firmă de catering, îi musai să aveți pe masă aperitive, atât băubile, cât și mâncabile. Cele lichide sunt simplu de rezolvat: în calitate de gazdă, servești pe toată lumea măcar cu primul rând de băuturi. La Codul manierelor elegante, indicația este “Ladies first” (prima dată se servesc doamnele, începând cu cea mai în vârstă – no acu’ să vă văd cât de curajoși sunteți!). Cum codul ăsta a fost elaborat pe vremea când existau doar bărbați și femei, s-ar putea ca indicațiile lui să fie perimate în ziua de azi.

_217

Aperitivele care nu se beau (de le mai zice și antreuri), se pot aduce la masă pe platouri, fie uni:

_104

_111

fie, de cele mai multe ori, asortate:

_115

_107

Soluția cu farfurii individuale de aperitive, conținând 7, 11, sau 15 “piese” (întotdeauna un număr impar), aplicată la nuntă sau la botez, nu este tocmai comod de realizat acasă.

_216

117

_215

Decât dacă ai o casă cu o bucătărie suficient de mare și câțiva angajați (chiar și plătiți cu ora). Pentru că porțiile individuale trebuie să sosească concomitent (sau aproape concomitent) pentru toată lumea. Chiar și fără marș cu torțe. Asta înseamnă că farfuriile trebuie aranjate din timp și depozitate undeva, de preferat nu unele peste altele.

_218

Dacă totuși vreți ca oaspeții voștri să mănânce “echilibrat” (adică să nu radă doar salamul de Sibiu sau telemeaua din platouri și să lase neatinse brânza Roquefort și cabanosul), puteți să le pregătiți câte una sau mai multe țepe. La propriu.

_209

_202

_204

Ce vă trebuie?

_201

Pentru fiecare “țeapă” aveți nevoie de:

  • 1 felie subțire (5 mm) de castravete Fabio;
  • 2 felii subțiri (20 × 20 × 1 mm) de brânză Emmentaler (șvaițer) – încercați să evitați porțiunile cu găuri;
  • 1 cub (L = 20 mm) de plăcintă cu carne și legume;
  • 1 măslină dezosată (fără sâmbure, adică), a cărei culoare contează mai puțin;
  • 1 felie subțire de șuncă afumată (sau prosciutto);
  • 1 prismă cu baza pătrată (20 × 20 × 5 mm) de brânză Brie – încercați să folosiți bucăți tăiate din partea care conține și mucegai, iar dacă vreți s-o puteți tăia corespunzător, realizați operația imediat ce ați scos calupul de brânză din frigider;
  • 1 roșie tip “prunișoară”, pe care o puteți înlocui și cu una tip “cireașă”;
  • 1 băț de frigăruie ceva mai scurt (10 – 15 cm) decât bețele de Macao, care va reprezenta țeapa propriu-zisă.

Cum procedați?

Montați piesele enumerate mai sus în ordinea în care vi le-am enumerat, înfigându-le pe rând în țeapă.

_207

Așezați țepele pe un platou, folosind ca bază felia de castravete. Dacă nu stau vertical înseamnă că nu sunteți suficient de buni trăgători în țeapă (nu ati estimat corect locul în care cade proiecția centrului de greutate al ansamblului) și nu vă calificați pentru postul de țepar. Nu vă necăjiți prea tare, puteți așeza țepele și culcate, însă platoul o să arate ca o pădure din care tocmai au ieșit cei de la HS Timber Group (în caz că n-ați aflat așa se vor rebrăndui drujbarii de la Schweighofer).

_200

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 569

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48