Când le-am văzut la aprozar, numitele Agaricus bisporus arătau ca ăstea din poza simularea computerizată găsită aici. Nu m-am putut abține și mi-am luat 1½ duzini. În ideea de a le umple cu ceva.
Între timp au apărut alte priorități culinare, așa că șampinioanele respective au zăcut câteva zile, ba în frigider, ba pe balcon, timp în care factorii atmosferici, climaterici, biologici și genetici le-au transformat în așa ceva:
Bine, încă erau la faza de comestibilitate, dar probabil n-o mai duceau mult. Așa că volens nolens le-am executat. Rapid, simplu, în mai puțin de o jumătate de ceas, cu toată moșmondeala-mi caracteristică.
Ce vă trebuie?
- 10 ciuperci Champignon, medii (având diametrul de 5 – 6 mm);
- 70 g brânză Cheddar;
- 40 g (2 felii) de brânză Mimolette;
- 4 – 5 tije de pătrunjel verde (cu frunzele aferente);
- 4 – 5 tije de mărar (idem ca pătrunjelul);
- 1 linguriță de ulei din sâmburi de struguri;
- 1 ceapă verde – efectiv partea verde;
- Sare marină, piper mixt – câte 2 – 3 ture de râșniță fiecare.
Cum procedați?
Spălați ciupercile doar dacă le-ați ținut câteva zile la frigider și nu-s proaspăt culese de pe pajiștile din Champignon. Cele proaspete-proaspete pot fi doar șterse întru îndepărtarea eventualelor urme de alte materiale organice.
Detașați-le picioarele (fiecare ciupercă ar trebui să aibă câte unul) și puneți-le în mixer. Picioarele, nu pălăriile.
Pălăriile lăsați-le la scurs dacă le-ați spălat, iar după ce s-au scurs așezați-le cu gura în sus într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Tăiați brânza Cheddar în cuburi și puneți-o în același mixer.
Feliile de Mimolette tăiați-le în șesimi de formă aproximativ pătrată. Zece dintre ele le păstrați pentru mai târziu, celelalte două le rupeți în bucăți mai mici și în mixer cu ele.
Mai adăugați în mixer pătrunjelul și mărarul rupte în bucăți, dați din râșnița cu sare și cea cu piper tot în mixer. Uleiul puteți să-l puneți de la început sau ceva mai încolo.
De-acum puteți face pe DJ-ul, mixând bine ceea ce va deveni umplutura pălăriilor șampinioane.
Preîncălziți cuptorul la 200 ˚C și puneți tava cu pălăriile de ciuperci într-însul. Lăsați-le acolo 5 – 8 minute, cât să-și elimine surplusul de lichide. Surplus pe care fie îl aruncați, fie îl amestecați cu mixul de umplutură.
Acum luați cu o linguriță amestecul din mixer și încercați să-l repartizați în mod egal în cele zece pălării. Dacă ați lucrat corect n-ar trebui să vă rămână nici umplutură în plus și nici pălării neumplute.
Așezați peste umplutură feliile (aproximativ) pătrate de Mimolette, apoi băgați din nou tava în cuptor pentru circa 10 minute.
După ce scoateți pălăriile din tavă, presărați peste ele inele subțiri de ceapă verde. Acestea au doar rolul de a îmbunătăți cromatica preparatului. Cu alte cuvinte, combinația trebuie să “ia ochii” musafirilor. Chiar dacă le-ați copt prea mult sau prea puțin, amănuntul acesta pălește în fața portocaliului cu pete verzi de pe platoul care neapărat trebuie să fie negru.
S-aveți poftă și să ne revedem sănatoși!
Alte sugestii pentru ciuperci umplute găsiți grupate aici: