Dacă chinezii au orez, italienii paste, polonezii și nemții cartofi, iar românii mămăligă, berberii au cușcuș. Cușcușul, uneori ortografiat couscous, cous-cous sau cuș-cuș este un aliment de bază larg răspândit în Magreb (Maroc, Algeria, Tunisia, Mauritania, Libia), dar și în Israel.
Cușcușul se obține din griș de grâu dur și are aspectul unor pelete de circa 3 mm diametru. În mod tradițional, la prepararea cușcușului grișul se stropește cu apă apoi se rulează manual, formându-se pelete mici care se pudrează cu făină uscată pentru prevenirea aglomerării, pelete care apoi se cern. Cușcușul rămâne pe sită, iar particulele care trec prin sită se recirculă în proces, până când tot grișul este transformat în cușcuș. Peletele de cușcuș obținute se usucă la soare, astfel uscate putându-se păstra timp de câteva luni. Fabricarea artizanală a cușcușului este cam de domeniul trecutului, chiar și în zona magrebiană, de unde cușcușul este originar.
Cușcușul obținut astfel necesită rehidratare și aburire pentru a deveni ușor, aerat și evident comestibil.
Actualmente producerea cușcușului este aproape integral mecanizată și automatizată.
Ceea ce de regulă găsiți în supermarketuri este un cușcuș “instant”, preaburit și apoi uscat. Uneori, poate conține și alte ingrediente, cum ar fi roșiile deshidratate, de exemplu.
Pentru preparare, pentru fiecare parte de cușcuș se adaugă 1,5 părți de lichid adus la fierbere, se acoperă cu un capac etanș, se lasă circa 5 minute să se rehidrateze, apoi se afânează cu ajutorul unei furculițe.
De cele mai multe ori cușcușul are rol de garnitură, mergând lângă o tocană de vită, un pește la cuptor, niște pui cu legume. Dacă religia ne permite ( ), putem să-l asociem chiar și cu carnea de porc!
O delicioasă salată de post se poate obține din cușcuș și fasole boabe.
Oricum l-ați utiliza, drept garnitură ori fel principal, cușcușul trebuie mai întâi hidratat. Spre deosebire de pastele care se fierb în apă un număr de “ț” sau “ț + 2” minute dacă nu suportați pastele al dente (unde “ț” este scris de producător pe ambalajul oricărui tip de paste), cușcușul fie se fierbe la abur, fie – dacă este de tip instant – se hidratează într-un lichid adus la fierbere, lichid care poate fi apă sau o supă. Pe ambalajele de cușcuș instant găsiți scris atât raportul dintre cușcuș și apă, cât și timpul necesar hidratării.
Mai la vale găsiți o modalitate de a executa o garnitură rapidă și gustoasă, ba chiar și bine-arătoasă. Dintr-o jumătate de pachet (250 g) de cușcuș prefiert mi-a ieșit ditamai castronul de garnitură pentru vreo 4 – 6 porții de mâncare.
Ce vă trebuie?
- 250 g cușcuș prefiert;
- 350 – 400 mL supă (de legume, de vită, de pui) – în lipsă puteți folosi apă în care fierbeți timp de 1 minut un cub de supă concentrată (tot așa: legume, pui, vită – după preferințe);
- ½ linguriță de turmeric (curcuma);
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 40 – 50 g parmezan (sau Grana Padano) ras – opțional.
Cum procedați?
Luați un castron încăpător în care turnați cușcușul uscat. Țineți cont de faptul că după ce adăugați lichidul, cușcușul o să-și cam dubleze volumul.
Adăugați turmericul și amestecați.
Sau nu.
Puneți apa la fiert, iar când începe să fiarbă adăugați cubul de concentrat de supă. Amestecați și lăsați să clocotească un minut.
Turnați supa, imediat după ce ați luat-o de pe foc, în castronul cu cușcuș, fără să amestecați.
Acoperiți vasul cu un capac etanș (sau cu o farfurie întinsă) și așteptați 5 minute. Cât așteptați puteți analiza organoleptic conținutul păhărelului de lângă castronul cu cușcuș.
După expirarea timpului regulamentar, când descoperiți vasul, o să constatați că toată supa a fost absorbită de granulele de cușcuș.
Adăugați 2 linguri de ulei de măsline, apoi afânați conținutul cu ajutorul unei furculițe.
Pentru vegani povestea se oprește aici.
Lacto-ovo-vegetarienii pot continua, presărând din belșug parmezan dat prin răzătoarea mică peste cușcușul fierbinte.
Noi ceilalți putem pune alături și o porție de carne. Un șnițel, de exemplu.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!