Quantcast
Channel: Lucian Gavrila – Food and beyond…
Viewing all articles
Browse latest Browse all 569

Salată de cartofi cu aromă de smochine

$
0
0

De câte ori revin din vacanțe, înainte de îmbarcare îmi fac timp să trec și prin magazinele “duty-free” din incinta aeroporturilor de pe care plec. Mai mult ca să casc gura, prețurile “exponatelor” fiind de regulă mai mari decât în magazinele obișnuite.

Uneori chiar mai cumpăr câte ceva, de regulă fleculețe. Cum ar fi această cremă balsamică aromatizată cu smochine (de fapt un oțet balsamic ceva mai consistent, dopat cu extract de smochine uscate).

118

Ca să se poată păstra suficient de mult și să arate și bine, conține conservanți, stabilizatori și coloranți. Adecătelea “chimicale” sau “E-uri” cum se zice popular.

119

Dacă vă sperie denumiri ca metabisulfit de potasiu (E 224), sorbat de potasiu (E 202), sulfit de amoniu-caramel (E 150d), gumă xantan (E 415), înlocuiți crema balsamică din rețetă cu 2 lingurițe de soluție diluată (9% v/v) de acid etanoic (E 260) în monoxid de dihidrogen (restul de 91% v/v) – detalii despre acest amestec de chimicale găsiți aici.

Ce vă trebuie?

  • 4 – 5 cartofi medii “pentru salată” (cam 400 – 500 g cartofi);
  • 3 ouă fierte;
  • 1 ceapă roșie;
  • 2 lingurițe cremă balsamică cu rodii;
  • ½ linguriță de sare grunjoasă;
  • ½ legătură pătrunjel verde;
  • ½ legătură mărar verde;
  • Sare, piper negru – după gust.

Pentru maioneză:

  • 1 gălbenuș de ou crud;
  • 1 gălbenuș de ou fiert (din ouăle fierte pentru salată);
  • 2 – 3 linguri de muștar clasic (pentru un preparat mai picant puteți folosi muștar de Dijon sau muștar iute);
  • 300 – 350 mL ulei de floarea soarelui;
  • 2 – 3 lingurițe de zeamă de lămâie;
  • 1 praf de sare;
  • 1 praf de piper.

Cum procedați?

Fierbeți cartofii în coajă în apă sărată cât să-i acopere, până când pătrunde ușor furculița în ei (poate dura 15 – 25 de minute, în funcție de dimensiunile cartofilor). Folosiți cartofi de aproximativ aceeași mărime, ca să fiarbă în același timp.

101

Cât fierb cartofii, curățați ceapa, tocați-o, amestecați-o cu sarea grunjoasă și cu crema balsamică, apoi lăsați-o să se înmoaie 10 – 15 minute.

108

109

110

111

Fierbeți 3 ouă astefel încât albușul să fie tare, iar gălbenușul ușor cleios. De obicei se întâmplă așa dacă puneți ouăle la fiert în apă rece și le lăsați la fiert 4 minute după ce apa dă în clocot. Le luați de pe flacără, le mai țineți 1 minut în apa în care au fiert, apoi le răciți rapid sub jet de apă (sau în apă cu gheață, dacă vă convine mai mult).

102

După ce s-au răcit, le curățați de coajă și le tăiați în sferturi, pe lungime. Un gălbenuș îl păstrați pentru maioneză.

103

Cu maioneza este destul de simplu. Dacă ați mai făcut, nu-i nici o problemă. Dacă o faceți pentru prima oară, încercați să țineți cont de sfaturile de aici. Iată și niște poze ajutătoare:

105

106

107

Dacă nu vă iese, dați fuguța la alimentară și cumpărați un borcan cu maioneză. V-o recomand pe aceasta, care se găsește cam în toate supermarketurile.

În cazul în care nu vă împăcați cu sosurile care conțin prea mult ulei (și maioneza este unul dintre ele), încercați o maioneză light.

Curățați cartofii fierți după ce s-au răcit bine, tăiați-i cuburi sau rondele și azvârliți-i în castronul cu maioneză.

104

112

Adăugați ceapa și amestecați apoi adăugați bucățile de ou fiert.

113

114

Spălați, scurgeți și tocați pătrunjelul și mărarul, apoi încorporați verdețurile în salată.

115

116

Potriviți gustul final de sare și piper, dați vasul la rece pentru un ceas sau două, apoi puteți servi salata.

117

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 569