După primul test cu OptiGrill, a venit, după două săptămâni, cea de a doua probă: micii sau mititeii, cum se mai cheamă.
Am luat niște mici din amestec porc + vită, ambalați în atmosferă protectoare, de la Carrefour Market. Sunt 10 mici preformați într-o caserolă de 500 g, mici care încap în OptiGrill într-o singură șarjă – asta dacă ai jucat vreodată Tetris.
Nu recomand acești mici persoanelor chemofobe, în special celor care încă n-au trecut de stadiul de “cititori de etichete” (gen “experții” de la Asociația Pro Consumatori – APC). Pentru că pe eticheta produsului apar tot felul de sperietori, cum ar fi: carbonați de sodiu (ce-ar fi micii fără bicarbonat, cum ar fi vrut UE la un moment dat), acid ascorbic (i se mai zice în popor și Vitamina C), citrat de sodiu (aceeași chestie pe care o recomandă adepții produselor naturale și/sau naturiste, care se obține “stingând” zeama de lămâie cu bicarbonat de sodiu), acetat de sodiu (la fel, rezultat ca urmare a “stingerii” oțetului cu bicarbonat de sodiu), dextroză (așa îi zic anglofonii, noi avem termenul consacrat de glucoză), zaharoză (adică zahăr obținut din sfeclă de zahăr sau trestie de zahăr), maltodextrine (sau amidon parțial hidrolizat), extract de citrice, extracte vegetale, ba chiar și clorură de sodiu!
Micii respectivi conțin 81% carne (din care 80% porc, 20% vită) și sunt ambalați în atmosferă protectoare, respectiv E 290 și E 941 (hai, speriați-vă, că doar sunt gaze care nu întrețin viața: dioxid de carbon și azot) 
Acum după această necesară inducere de panică în consumatorul avizat de către “specialiștii” APC, să purcedem la testarea propriu-zisă a OptiGrill-ului.
Am setat grillul pe programul automat “Cârnați”, iar după preîncălzirea necesară, am așezat micii și i-am lăsat să se facă până la nivelul well done (adică “bine făcut”). S-au scurs cam 12 minute de la introducerea micilor între plăci și până la extragerea lor din aparat. Au ieșit suculenți la interior, crocanți și bine rumeniți la exterior, dar, din păcate tot numai 10 bucăți/șarjă (o a doua șarjă se poate încărca după 5 – 7 minute).
Și nici plăcile grillului (care sunt detașabile și pot fi curățate inclusiv în mașina de spălat vase) nu s-au murdărit excesiv.
Ca și la testul anterior, n-au fost degajări excesive de arome, asfel încât să ne bată vecinii la ușă și să ne întrebe dacă nu le putem împrumuta o cană de zahăr/ulei/făină/mălai 
Alte avantaje, comparativ cu varianta clasică de pregătire pe grătarul cu lemne sau cărbuni:
- Nu trebuie să stai să-i păzești ca să nu se ardă;
- Nu trebuie să te chinui să descoperi temperatura optimă la care să-i pui pe grătar astfel încât să nu obții în final un produs (micul, că despre el facem vorbire) carbonizat la exterior și crud la interior;
- Nu trebuie să îi întorci de pe o parte pe alta afumându-te ori, mai rău, frigându-te;
- Nu se lipesc de grătar, nu se rup și nu cad fragmente printre barele grătarului;
- Nu trebuie să stai ca pompierul de serviciu și să stingi flăcările generate de scurgerea grăsimii topite peste jarul încins.
Deși încă de pe vremea geto-dacilor tradiția era ca micii să fie serviți cu pâine, scobitoare și muștar și acompaniați de bere la PET, am comis sacrilegiul să înlocuim pâinea cu cartofi prăjiți și berea cu un Caloian rosé de la Cramele Oprișor, bine răcit. Iar muștarul a fost “French Style”, comandă specială din Statele Unite ale Americii.
Următoarea încercare: pulpe de pui dezosate.
To be continued…
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!