De obicei, pentru majoritatea poporului român la vârsta majoratului, adicătelea cu drept de vot, ceafa de porc reprezintă o bucată de carne prelevată din ceafa unui Cetis porci L. (sau Porcus Domesticus cum s-ar grăbi să zică conesiorii), zvârlită pe grătarul cu lemne și/sau cărbuni, înconjurată de cartofi pai și acompaniată, fie de salată asortată (vara), fie de murături asortate (iarna).
Asta ar fi una dintre mâncărurile noastre tradiționale, pe care nici un restaurant respectabil de pe cei 238.397 km² ai teritoriului național nu ți-ar refuza-o.
Nu zic că nu-i bună, dar nici că-i nemaipomenită, zic doar că se poate face și altfel. Precum mai jos. Cu un minim de tușe exotice, clasica ceafă de porc ar putea deveni un preparat mai mult decât delicios, un preparat manelistic de genul “Să moară toți dujmanii mei!” Pentru că nu toți “dușmanii” mei își permit să asezoneze ceafa de porc cu Mild Madras Curry, piper negru cu lămâie, ori sare afumată cu paprika. Și nici s-o desăvârșească în Riesling sec de Recaș.
Ce vă trebuie?
- 3 felii de ceafă de porc fără os (cam 0,5 kg în total) – suficiente pentru trei porții;
- 1 linguriță de piper negru cu lămâie;
- 1 linguriță de Mild Madras Curry (adică “blând”, deci nu prea “forte”, doar cât să dea puțină iuțeală/viteză preparatului);
- ½ linguriță de sare afumată cu boia de ardei;
- 2 – 3 lingurițe de sos Worcestershire;
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 1 – 2 crenguțe de cimbru (proaspăt ori uscat);
- 250 mL vin alb sec (un Riesling Italian de la Cramele Recaș se potrivește de minune la acest festin).
Pentru garnitură:
- Cartofi albi, copți în coajă 60 de minute la 220 – 240 ˚C (2 medii per porție), sau
- Cartofi dulci, copți în coajă 50 de minute la 220 – 240 ˚C (1 mediu per porție);
- 20 – 40 g unt și/sau
- 30 – 50 g brânză Cheddar rasă.
Pentru salată:
- ½ pungă (90 g) de salată Latino de la Carrefour Market;
- 200 g roșii Cherry tăiate în jumătăți;
- ½ castravete Fabio – felii subțiri;
- 1 ceapă roșie curățată și tăiată julienne;
- 2 – 3 picături de oțet balsamic de Modena;
- 1 – 2 linguri de ulei de măsline;
- 2 – 3 lingurițe de sos (dressing) cu susan prăjit: Made in USA, obviously.
Cum procedați?
Bucățile de ceafă se spală, se șterg cu șervete absorbante, apoi se asezonează cu sare și piper (vezi mai sus ce fel de sare și ce fel de piper folosit-am).
Se stropesc cu sos Worcestershire și cu ulei de măsline, se presară cu cimbru, apoi se masează bine (Tip: folosiți o mănușă de unică folosință), până când toate ingredientele pătrund în carne. Se lasă măcar 25 – 30 de minute la marinat (dacă vă grăbiți; dacă nu, marinarea cefei peste noapte ar fi excelentă).
Încălziți o tigaie antiaderentă, fără ulei, la temperatura maximă. Odată atinsă această temperatură, aruncați în tigaie bucățile de ceafă marinate în prealabil (dacă nu aveți un prealabil pentru marinare, puteți folosi un castron încăpător – o glumă evergreen, doar pentru cunoscători).
Rumeniți-le 5 minute, la foc mare, întorcându-le de pe o parte pe alta la jumătatea timpului.
Stingeți tigaia cu Riesling Italian sec, reduceți focul la mediu spre minim, acoperiți cu un capac și înăbușiți friptura vreme de vreun sfert de ceas. Nu uitați să rotiți, din când in când, carnea, avers-revers (față-verso, ori de pe o parte pe alta). Va face bine, credeți-mă pe cuvânt!
Acum e momentul să scoateți capacul și să lăsați să se evapore zeama fostului vin, transformată, și cu ajutorul grăsimilor din carne, într-un frumos caramel, numai bun de picurat pe cartofii copți în cuptor (sper că n-ați uitat de ei).
Cartofii pot fi serviți ca atare, adică în coajă dacă i-ați spălat bine în prealabil (Ha, Ha! – vezi gluma anterioară cu prealabilul), ori dacă sunteți mai simandicoși/oase, îi puteți deposeda de coaja lor nativă și îi puteți servi/consuma (sarcasm detectat) cu o încărcătură de unt și sare, brânză Cheddar sau aer.
Și cartofii dulci se pretează la asociere cu Cheddar și sos de ceafă de porc. Copți fiind, aduc cu dovleacul copt și nu au atâtea glucide cât cartofii “normali”. Adică “se merită” pentru persoanele cu glicemia în pod.
Să nu uităm de udătură. Fost-a o Busuioacă de Buhotin. Nu dulce, nici demidulce, ci demisec. Nu de la Huși, ci de la Cotnari (de fapt ce mi-e Iași, ce mi-e Vaslui, ce mi-e Botoșani – tot Moldova iaște). Din Anno Domini 2016.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!