San Francisco – poate una dintre cele mai cosmopolite și tolerante metropole americane. Mi-am dorit de mult să văd “live” locul de naștere al mișcării Flower Power, idilizându-l prin prisma câtorva filme care mi-au marcat adolescența, primele care-mi trec prin minte fiind Locotenentul Bullit (cu Steve McQueen) și Ce se întâmplă doctore? (cu Ryan O’Neal – ăla din Love Story și Barbara Streisand). N-am ținut cont că un vechi proverb românesc zice că “la pomul lăudat să nu te duci cu sacul gol”. Și rău am făcut.
Am purces spre Frisco (cum le place americanilor să-l alinte), la prima oră a dimineții (09:00 AM) dintr-un “resort” de *** din Fresno, după un mic dejun “frugal”. Asta după ce în prealabilele 48 de ore am făcut un tur de forță prin Sequoia National Park și Yosemite National Park & Kings Canion.
După inevitabilul pitstop în Oakland, CA, pe la 10:30 (Pacific Time) am pătruns în San Francisco. Pe al doilea pod ca popularitate din oraș. Vremea era bună, cerul era senin, era duminică, într-o zi de 13. Ne-am îndreptat ață spre Twin Peaks (fără nici o legătură cu serialul omonim), cel mai înalt punct de unde poți vedea, de sus, orașul, în toată splendoarea sa. Aici, dezamăgirea #1: vânt puternic ( bietul Subaru s-a ales cu o portieră dată peste cap), frig (era totuși luna lui August), ceață groasă (cât s-o tai cu cuțitul și s-o pui la frigider pentru vremuri mai bune). Priveliște, vorba turcului, iok!
Ne zgribulim, ne pozăm, revenim mai jos, pe unde ne întâlnim cu faimoasele mașini inscripționate SFPD. Măcar atât.
În San Francisco, trei chestii doritu-mi-am: 1) să mă dau (în jos) cu mașina pe străzile alea gen “un deal, o vale”; 2) să mă dau (în sus) cu tramvaiul ăla tras pe cablu; 3) să văd Golden Gate, în toată splendoarea sa. Mi-a reușit una din trei. A mea consoartă și-a îndeplinit 100% visurile: a vrut să vadă acvariul, l-a văzut. Noroc că l-a văzut înainte de a ne duce la San Diego Sea World, mult mai mare, mai frumos și mai necenzurat (ca să parafrazez reclama de la South-Park).
Dorința #1: îndeplinită cu succes. Chiar dacă n-am planat cu 60 mph, precum în filmul favorit, am putut vedea (ca prin ceață, totuși) casele cu foișor, construite în pantă, după marele cutremur de la începutul secolului XX.
Dorința #2: dezastru. 
După ce ne-am lălăit o grămadă prin port,…
… al meu fiu are o idee genială: decât să stăm o oră la coadă ca să luăm tramvaiul de la cap de linie, mai bine mergem (adică urcăm o pantă de 45˚) două stații “per pedes” și-l luăm de-acolo. Zis și făcut. Număi că, ipotezele lui simplificatoare n-au ținut cont de faptul că eram în august, duminică după-amiază, într-un San Francisco plin de turiști doritori, ca și noi, să se tragă cu tramul din filme.
După o chinuitoare urcare, am stat cam 45 de minute în stație, așteptând un vehicul cu cinci locuri disponibile (că atâția fuserăm). Evident, n-a fost să fie.
Ca premiu de consolare, ne-am scoborât pe strada aia șerpuitoare pe care toată lumea își face selfiuri. Despre asta e vorba:
Dorința #3: Nu este film (american sau nu), cu acțiunea petrecându-se în Frisco, în care să nu apară, chiar preț de câteva secunde, celebrul Golden Gate. Care nu-i chiar auriu, ci roșu de-a dreptul. Ne-am dus să-l vedem, în carne și oase, la o oră cam nepotrivită (6 PM). Și l-am văzut. Și de jos, și de sus. Față de ce-am văzut în poze și/sau filme, e o mare diferență. O remarcați mai de vale.
Lăsând la o parte frustrările, fain a fost în port. Am vizitat acvariul, am văzut pontonul cu plecările spre Alcatraz, am vizitat o grămadă de buticuri care vindeau lucruri inutile și am salivat în fața restaurantelor cu fructe de mare, unde trebuia să aștepți măcar 40 de minute ca să prinzi o masă liberă.
În consecință, am luat prânzul (vorba vine, că era deja 5 PM), într-o locantă din lanțul “Applebee’s”, dar, vorba proverbului, “who gives a shit?”.
Nu mai rețin ce-am mâncat și ce-am băut, dovadă irefutabilă a faptului că dacă intri în SUA într-un restaurant aparținând unui lanț, ai parte de aceleași chestii anoste, fie că ești în California, New Jersey, Florida, Iowa, Utah sau Dakota (de Nord, sau de Sud, nu contează).
Bottom line: Una peste alta, pentru 10 ore petrecute în San Francisco (exceptând celelalte 10 ore petrecute în hotel), a fost o experiență interesantă. Cam amară, dar interesantă.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!