Când zic “pe grătar adevărat”, mă refer la un “grătar adevărat”, confecționat din bare de fier, sub care arde un foc. Pornit cu surcele, cam așa:
și definitivat cu mangal (cărbune de lemn obținut la bocșă; a nu se confunda cu elementul chimic mangan – Mn, care este o altă mâncare de pește).
Dorada este un dar al mării despre care scris-am în mai multe rânduri: aici, aici, aici, dar mai ales, aici. Un pește răpitor cu carne albă și gustoasă. Care nu necesită cine știe ce farfaslâcuri întru preparare: curățat de solzi, scos organele interne, bine spălat, asezonat cu sare marină (interior și exterior), aruncat una crenguță de rozmarin în cavitatea abdominală și zvârlit pe grătar. Atâta doar. Restul sunt amănunte.
Cum ar fi:
Grătarul trebuie să fie bine încins și neapărat uns cu oareșce lipide. De paregzample slănină (de porc, că doară nu de cangur).
Când arunci peștele pe grătar, îl lași naibii acolo, nu-l mai fâțâi. Măcar până când își face dungile alea faine, de la grătar. Adică cel puțin 3 minute. Pentru doradele mele de 300 – 350 g bucata, cele trei minute sunt arhisuficiente. Așa că pot să le întorc pe partea opusă și să le las la rumenit încă două minute. Asta în cazul în care jarul e puternic. Dacă-i mai molcom, lungiți corespunzător timpul de prăjire. Experimentați! 
Mămăliga trebuie începută mai din timp. Mult mai din timp. Adică să fie gata răsturnată când s-au rumenit “fructele mării”. Întrucât urmează faza II pentru mămăligă; grilarea (moft inventat de bucătarii de nunți), care se intâmplă cam așa:
Și mai înainte ar trebui să pregătiți mujdeiul. Clasic (apă, ulei, usturoi, E330) sau ceva mai elevat și mai sărac d.p.d.v. caloric: usturoi, iaurt, zeamă de lămâie (același E330 pentru cunoscători), puțin ulei, ca aici.
Și acum aranjăm farfuria:
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!