Am preparat de nenumărate ori risotto, nu din snobism de moldovean, ci pentru că m-a încântat ideea de adăuga puțin unt și parmezan în ceea ce, de obște, numim orez fiert cu diverse, ori pilaf. Sintagma “pilaf cu urzici” sau “pilaf de urzici” îmi este de mult cunoscută, deși n-am preparat și nici n-am gustat până mai deunăzi așa ceva. Din varii motive. Unul ar fi că urzicile, după cum le spune și numele, necesită precauții suplimentare atunci când încerci să le culegi/gătești. Asta a fost suficient ca să stau deoparte de toate preparatele culinare care conțin printre ingrediente sus-numitele plante. Plus că aveam o repulsie majoră față de cunoscutul “spanac de urzici” (vă dați seama cum sună?), întâlnit frecvent în zonă.
Context:
Pasul 1 – îmi duc soacra la medicul meu de familie, pentru o consultație, întrucât nu se simțea prea bine. Îi prescrie o rețetă. Merg să-i iau medicamentele recomandate și zic: “Trec și prin piață. Vrei să-ți iau ceva? Niște urzici, să-ți faci un pilaf?” Răspuns: “Aș mânca un pilaf de urzici, dacă l-ar face altcineva.” La o asemenea aluzie subtilă, voi cum ați fi reacționat?
Pasul 2 – intru în piață și mă opresc la o tarabă unde o tanti de la țară vindea și urzici. Nu întreb cu cât le dă, ci câte grămezi îmi sunt necesare pentru un pilaf. Achiziționez cele două grămezi recomandate, plus un bonus, trec pe la soacră-mea, îi las medicamentele prescrise, fără a-i zice nimic despre urzicile abia cumpărate.
Pasul 3 – merg acasă și încep a pregăti pilaful, care până la urmă s-a dovedit a fi un risotto cu urzici și ciuperci champignon.
Avem, care va să zică, 180 g urzici brutto, culese de la marginea șanțului/pădurii, pe care va trebui să le sortăm/curățăm/spălăm. Cum nu vreau să mă tratez chiar acum de reumatism, îmi pun o pereche de mănuși, puțin mai groase decât cele chirurgicale, și purced la treabă. De aici încolo, vorba poetului, restul este istorie…
Ce vă trebuie?
- 2 grămăjoare de urzici (le-am cântărit acasă, aveau 180 g);
- 1,5 L de apă;
- 1 cub de concentrat de găină (nu-i musai să-l folosiți dacă v-ați documentat voi pe net și ați ajuns la concluzia că e nociv, întrucât e plin de “chimicale”, “euri” și alți “monoglutamați”);
- 100 g orez Arborio ( pentru risotto, după cum zic italienii);
- 6 ciuperci champignon (dar pot fi 5 sau 7 – după gust);
- 200 mL (1 pahar) de vin alb, sec ori demisec;
- 30 + 30 g unt (un total de 60 g, din care jumătate vă trebuie la deschidere, jumătate la final);
- 30 – 40 g Grana Padano (dacă n-aveți, nu-i bai – se poate înlocui cu Parmigiano Reggiana, Pecorino Romano, ori altele din același sortiment – brânză tare să fie, care va să zică);
- Sare (dacă nu folosiți concentratul de găină) și piper mixt proaspăt măcinat – după gust.
Cum procedați?
Prima și cea mai chinuitoare etapă a procesului tehnologic este aducerea urzicilor într-o formă gătibilă. Asta întrucât materia primă luată din piață este lejer impurificată cu diverse alte ierburi, cu pământ și nisip.
Cum urzicile cam urzică, v-aș recomanda să purtați o pereche de mănuși din cauciuc în timp ce le manipulați. Dacă sunteți viteji, ori vreți să scăpați de reumatism, puteți încerca și fără.
Luați fiecare urzică la mănușă (sau la mână), îndepărtați tulpinile prea groase, frunzele uscate sau pătate, celelalte ierburi însoțitoare.
Spălați urzicile sub jet de apă rece, apoi clătiți-le în mai multe ape, sau până când în apele de clătire nu mai remarcați pământ sau nisip.
Puneți la fiert într-o oală încăpătoare 1,5 L de apă, în care veți blanșa (opări) urzicile.
Când apa dă în clocot cufundați în ea urzicile și țineți-le acolo preț de 1 – 2 minute, nu mai mult.
Strecurați urzicile blanșate, fără a arunca apa în care au fost opărite. Vă va trebui ceva mai încolo.
Stoarceți bine urzicile, apoi tocați-le ceva mai mărișor.
Luați cam 1 L din apa în care au fiert urzicile, adăugați un cub de concentrat de găină, dați-i un clocot, apoi păstrați-o caldă, la îndemână.
Într-o tigaie încăpătoare încingeți uleiul împreună cu jumătate (30 g) din cantitatea de unt.
În grăsimea fierbinte rumeniți la foc potrivit, vreme de 2 – 3 minute, ciupercile champignon feliate.
Adăugați orezul, amestecați și mai căliți încă 2 – 3 minute (fără însă să ardeți orezul).
Stingeți totul cu vin (nu uitați: vinul care nu este bun pentru băut nu este bun nici pentru gătit), amestecați, lăsați să scadă aproape de tot lichidul (nu vă temeți, alcoolul din vin a plecat de mult împreună cu aburii degajați din tigaie).
Reduceți focul și adăugați supa caldă (apa în care au fiert urzicile + concentratul de găină) în porții de câte 200 mL. Nu adăugați următoarea porție de supă decât atunci când porția anterioară a fost absorbită de către boabele de orez.
Înainte de a adăuga ultima porție de supă, răsturnați în tigaie urzicile tocate. Turnați supa, amestecați și lăsați din nou la scăzut.
După ce lichidul aproape a dispărut și ați obținut o compoziție cremoasă, dar cu boabe întregi de orez, nu terci, potriviți gustul de sare și piper, apoi adăugați restul de unt.
Amestecați, iar după ce untul a fost încorporat adăugați parmezanul ras. Încorporați-l și pe acesta amestecând ușor, apoi luați tigaia de pe foc, acoperiți-o și lăsați-o la odihnă 4 – 5 minute înaintea servirii.
Serviți cu parmezan ras, alături de un pahar de vin alb. Sec sau demisec – contează mai puțin. Important este să fie bine răcit (8 – 10 ˚C).
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!