Quantcast
Viewing all articles
Browse latest Browse all 569

Tocăniță de porc cu arome ușor asiatice

Image may be NSFW.
Clik here to view.
În fiecare vineri, soția mea își cumpără, de la tutungeria din stația de autobuz, reviste pentru femei. Le frunzăresc și eu la sfârșit de săptămână ca să constat că, deși aparținând unor trusturi de presă diferite, tratează concomitent cam aceleași subiecte, au cam aceleași reclame, același mod de aranjare a subiectelor, aceeași punere în pagină ș.a.m.d. Dacă n-ar fi titlul de pe copertă, n-ai ști care-i una și care-i alta. De ce-mi pierd timpul cu așa ceva? Mă mai uit la subiectele pe teme culinare, subiecte care n-au cum lipsi dintr-o asemenea publicație. Și, uneori, mă mai inspir din rețetele publicate. Așa s-a întâmplat și cu tocănița de față. Nesemnată fiind, n-am pe cine credita pentru rețetă. Las o poză, dacă o revendică cineva, am să-i acord necesara citare. Până atunci, nici măcar nu pot preciza dacă a apărut în Click, Libertatea (ambele “pentru femei”) sau în Femeia de Azi.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
DSC_4598

Față de cele scrise în imaginea de mai sus, am făcut ceva mici modificări și am venit cu precizări suplimentare.

Ce vă trebuie?

Image may be NSFW.
Clik here to view.
101

  • 1 bucată (500 – 600 g) de mușchiuleț de porc;
  • 1 ardei gras roșu;
  • 150 – 200 g ciuperci champignon (5 – 6 ciuperci medii);
  • 1 morcov;
  • 1 ceapă galbenă mică;
  • 2 linguri de ulei din sâmburi de struguri;
  • ½ linguriță ulei de susan sau 1 linguriță de ulei de arahide;
  • 100 mL vin alb, sec;
  • ½ cană (125 mL) apă;
  • 2 – 3 lingurițe de amidon din porumb;
  • 2 – 3 linguri de sos de soia;
  • ½ lămâie (numai zeama);
  • 1 cutie mică (200 g) ananas cuburi;
  • 1 linguriță de miere;
  • Sare, piper – după gust.

Pentru garnitură:

  • 1 punguță (150 g) orez cu bob lung;
  • 1,5 L apă;
  • ½ lămâie;
  • 1 linguriță sare;
  • 1 lingură sos de soia;
  • 1 lingură ulei de măsline.

Cum procedați?

Image may be NSFW.
Clik here to view.
103

Pregătiți ingredientele:

  • Carnea de porc se taie în cuburi de 1,5 cm.
  • Ardeiul gras se curăță, se spală și se taie în bucăți mari.
  • Ceapa se curăță și se taie julien (peștișori).
  • Ciupercile se șterg bine, îndepărtându-se urmele de pământ, apoi se feliază subțire.
  • Morcovul se curăță și se taie în rondele fine.
  • Bucățile de ananas se scot din conservă și se scurg bine.
  • Se amestecă amidonul cu sosul de soia până când se obține un sos omogen.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
102

Image may be NSFW.
Clik here to view.
104

Se dau bucățile de carne prin acest sos, astfel încât să fie acoperite peste tot.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
105

Într-un wok încăpător se încinge amestecul de ulei de sâmburi de struguri și de susan/arahide. Se pun bucățile de carne în tigaie și se prăjesc la foc mediu spre mare, până când se rumenesc frumos pe toate părțile, adică vreo 8 – 10 minute.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
106

Se stinge carnea cu vin și se lasă să fiarbă înăbușit, la foc mediu spre mic, încă 10 – 15 minute.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
107

Se adaugă ceapa, ardeiul gras, morcovul, ciupercile și mierea și se mai înăbușă încă vreo 10 – 15 minute. Dacă lichidul din wok scade amenințător, completați cu apă (sau vin), să nu rămână tigaia chiar uscată.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
108

Image may be NSFW.
Clik here to view.
109

Stoarceți zeama de la o jumătate de lămâie în tigaie, adăugați bucățile de ananas și mai fierbeți ușor, fără capac, încă 5 minute.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
110

Image may be NSFW.
Clik here to view.
111

Nu v-am spus, dar bănuiesc că v-ați dat seama că, din când în când, trebuie să mai și amestecați în tigaie (ăsta e rostul lingurii de lemn care mai apare prin poze).

Image may be NSFW.
Clik here to view.
112

Cât bolborosește tocana în wok, puteți pregăti garnitura. Puneți apa la fiert, dizolvați în ea sarea, apoi adăugați punguță cu orez și jumătatea de lămâie tăiată în patru. Fierbeți orezul atât cât scrie pe ambalaj.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
113

Scurgeți orezul, răsturnați-l din punguță într-un castron și asezonați-l apoi cu sos de soia (pentru gust) și ulei de măsline (pentru luciu).

Image may be NSFW.
Clik here to view.
114

În final, montați farfuria, așa cum se vede în poză. Sau cum vă pricepeți.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
115

Serviți alături de un pahar de rosé bine răcit. Eu am avut un Cabernet Sauvignon de la Cricova. Nu vă grăbiți să-mi reproșați că vinul obținut din soiul Cabernet Sauvignon este roșu, nu rosé. Am colegi, specialiști în tehnologii fermentative, care vă pot explica modul în care din struguri roșii, prin vinificație în alb, se poate obține vinul rosé.

Image may be NSFW.
Clik here to view.
116

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 569