Măcar o dată pe săptămână, de regulă la sfârșit de săptămână (în weekend, cum s-ar zice în zilele noastre), la noi în familie se mănâncă pește proaspăt. Avem, nu departe de casă, o pescărie la care se găsește în permanență, pește viu, de acvacultură: păstrăv, crap sau sturion. Cum sturionii sunt cam măricei pentru o masă de două persoane (trei, dacă socotesc și soacra), crapul are gust de mâl (zice consoarta), singura opțiune rămâne, n-o să ghiciți, păstrăvul. Funcție de anotimp, păstrăvii respectivi oscilează între 200 g și 1,5 kg bucata. Acum, la sfârșit de noiembrie, am luat doi păstrăvi care n-aveau mai mult de 2,5 kg împreună. După ce păstrăvii au trecut pe la cuțitele lui nea Sandu (specialistul în desolzire, eviscerare și filetare al stabilimentului), m-am întors acasă cu patru fileuri mari (băteau cam la 300 g bucata), din care am scos opt porții – suficiente pentru 2 – 4 prânzuri (în funcție și de numărul de musafiri la masă).
În materie de gătit peștele, în familia restrânsă (adică eu + consoarta) există două curente: cel progresist și cel conservator. Vă las să ghiciți singuri cine cărui curent aparține (indiciu: conservatorii câștigă în 99% din cazuri 
). Cum și de data aceasta conservatorii au avut câștig de cauză (a se citi “păstrăv în crustă de mălai cu mămăligă și mujdei de usturoi”) mie mi-a revenit sarcina – deloc simplă, de altfel, de a pregăti usturoiul:
Se iau 3 – 4 căței mari de usturoi, se zdrobesc cu latul cuțitului, se curăță, apoi se trec prin presa de usturoi (în ciuda faptului că “usturoiul trecut prin presă nu-i la fel cu cel zdrobit cu pisălogul”, “presa e din metal și oxidează”, ori “presa este din aluminiu, care este câh” – citate din folclorul internetic). Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de la tradiții, usturoiul zdrobit se pisează împreună cu câteva cristale de sare marină (care, pe lângă iodul pe care ni-l adaugă “ăștia care vor să ne omoare”, conține și iod de la mama (marea) natură).
La pasta formată se adaugă o linguriță de zeamă de lămâie (nu cumva să puneți E330 – adică acid citric care – se știe este cancerigen/lecuiește cancerul – funcție de conspiraționiștii pe care-i citiți pe net) și o lingură de ulei de turnesol (dacă-i citiți pe “experții” APC), sau de floarea-soarelui (dacă sunteți normali la cap), și se amestecă hotărât.
Se diluează pasta obținută cu 150 g iaurt grecesc, cu 10% grăsime (dacă țineți post, ori sunteți vegani, folosiți iaurt din soia – chiar există năzbâtia asta!).
În vreme ce m-am ocupat de dificila sarcină a încropirii mujdeiului, consoarta mea s-a ocupat de semifileurile de păstrăv. Se procedează cam așa:
Într-o tigaie antiaderentă (căptușită cu ceramică, precum cea din imagine) se pune la încins, pe flacără medie, ulei de turnesol floarea-soarelui – un strat adânc cam de vreo 4 – 6 mm.
Cât se încinge uleiul, bucățile de pește se șterg cu prosoape absorbante, se asezonează cu sare și piper, apoi se dau prin mălai.
Se pun la prăjit în tigaie (câte încap) și se rumenesc (6 minute pe o parte, apoi încă 3 – 4 minute pe partea opusă).
Se scot din tigaie pe șervete absorbante (ca să se scurgă uleiul excedentar), apoi se țin la cald, până în momentul servirii.
Merg împreună cu mămăligă proaspătă, ori cu mămăligă veche (nu mai mult de o zi), feliată și rumenită (câte 5 – 6 minute pe fiecare parte) în tigaia antiaderentă în care NU puneți ulei, și cu niște ciuperci champignon sotate (o să vă zic ceva mai încolo ce și cum).
Am combinat acest minunat preparat cu niște Busuioacă de Bohotin de la Bucium, Iași. Un rosé demisec, pe care l-am achiziționat cu ocazia unei degustări săvârșite direct la sursă (documentarea foto a degustării o găsiți aici).
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
P.S.: Dacă păstrăvul nu-i pe gustul vostru, încercați acest macrou, tot în crustă de mălai, de la Claudia.
