Pe 31 decembrie, la 23:59:59, tragem linie și facem bilanțul (de materiale și energie) al anului care tocmai se încheie: ce-am făcut, ce n-am făcut dar am fi putut face, ce n-am făcut și bine am făcut că n-am făcut.
Pe 1 ianuarie, la 00:00:59, ne facem planurile (dacă încă n-am apucat să le facem) pentru anul care abia începe. Ce dorim să realizăm, ce ne propunem să realizăm, ce vom realiza, astfel încât după 366 de zile să facem un nou bilanț.
Între cele două momente, ciocnim un pahar (sau mai bine sună “o cupă”) de vin spumant produs după metoda din Champagne și ne pupăm cu cei apropiați (aveți grijă lângă cine vă poziționați). În lipsă, puteți ciocni și-o felie de pită prăjită unsă cu unt. Cu o icră, două, acolo.
Iar dacă spumantul balonează și provoacă ulterior o ușoară cefalee, luați cu jinars.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
Și în me-me-ics-ics (MMXX). La mulți ani!