Păstrăv pe pat de legume la cuptor

Ante Scriptum: Deși pare a fi un articol publicitar, nu este.

În weekendul prelungit de Ziua Națională din 2016 am aflat că, în orașul vecin și prieten, Piatra-Neamț, s-a deschis un mall. Unul adevărat. Așa că ne-am hotărât să mergem să vedem minunea. De obicei sunt conștiincios și îmi fac temele. Adică mă documentez, să văd ce și cum. Nu și de această dată, bazându-mă doar pe mitul urban eufemistic botezat “intuiție feminină”. Așa că am poposit la Galleria Piatra Neamț. Mi s-a părut cam ciudat că am găsit loc de parcare fără probleme, că lumea nu-și rupea hainele ca să pătrundă înlăuntru, că stabilimentul conținea mult mai mulți vânzători decât cumpărători, dar mi-am zis că pietren-nemțenii (asta o fi denumirea corectă?) sunt un popor civilizat, care nu se calcă pe picioare pentru niște tigăi promoționale care costă numai 399,99 lei. Așa că ne-am făcut cumpărăturile în liniște, precum Michael Jackson (Dumnezeu să-l odihnească) când închiria tot Harrod’s-ul londonez ca să șopinguiască în tihnă.

După ce am umplut portbagajul cu varii obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, întrucât companioanele mele n-au apreciat generoasa ofertă “Meniul zilei” din mall (antipasti, fettucini cu chestii, tiramisu sau pannacotta – la numai 15 Lei/pers.), ne-am oprit pentru un lunnner (lunch + dinner, dacă n-ați priceput din prima) la hotarul interjudețean Neamț-Bacău. Respectiv la Pensiunea Rechinul din Costișa.

Acuma nu știu dacă am nimerit la momentul nepotrivit acolo, pentru că pe net au o grămadă de recenzii negative (nu vă dau link, pentru a nu vă influența). Noi am fost foarte mulțumiți, din toate punctele de vedere. Poate și datorită faptului că eram unicii clienți? Aflaserăm că oamenii aceștia gătesc nemaipomenit peștele, pe care și-l procură din iazul propriu, dotat inclusiv cu LBD.

În urma atentei studieri a meniului – echilibrat și nu excesiv de încărcat – doamnele care mă însoțeau (în număr de două) au poftit la saramură de crap cu mămăliguța aferentă. Eu am mers pe clasicul păstrăv la grătar, cu mujdei și mămăligă, plus o porție de cartofi prăjiți (care n-a mai venit, probabil doamna de la bucătărie m-a scanat – ca Arnold Schwarzenegger în primul Terminator – și a considerat că sunt suficient de împlinit și fără French fries). Am luat și un desert lejer, clătite cu dulceață de afine (a doua opțiune, ar fi fost, bine’nțeles, papanași). Plus o butelie de Sec de Murfatlar (Sauvignon Blanc) și apa plată aferentă (Aqua Carpatica, la 750 mL). Deschid o paranteză: a fost singurul loc în care, când am făcut “repetir” la apă, mi s-a răspuns cu “Sorry, asta a fost ultima”. Mi s-a mai întâmplat cu vinul, dar nu cu apa. Închid paranteza.

Peștii au fost demențiali. Am gustat, prin bunăvoința doamnelor care mi-au făcut favorul de a mă însoți, și saramura de crap. Și, de atunci, mi-a rămas un gust de crap care s-a înșurubat temeinic în mintea mea, așa că mi-am zis că trebuie să fac, neapărat, un crap cu legume la cuptor, cum făceăm în vremurile în care nu găseam alți pești proaspeți decât crapi, în comerțul nostru socialist.

Cu gustul ăsta de crap în minte, în weekendul următor m-am prezentat la Peștișorul Auriu. Acvariul de crapi era populat cu un singur locatar, și ăla păstrăv. În celelalte acvarii zburdau fericiți păstrăvi și sturioni (în număr de doi). I-am cerut vânzătorului un păstrăv cam de-un kil jumate. M-a privit luminat – de obicei ceream păstrăvi de 250 g bucata. Mi l-a pescuit și m-a-ntrebat: “Îl vreți viu?” Am zis: “Da! Și în plus să fie desolzat și eviscerat.” Mi-a îndeplinit ½ din doriță: i-a eliminat solzii, după care zis-a: “Nu pot să-i scot mațele, că are icre. Îl rezolvi matale acasă.” Ajung acasă cu monstrul și sunt luat la interogatoriu: “Curățat?” “Parțial” – zic eu. “Cum adică?” (interogare lansată cu una dintre sprâncene lejer ridicată spre ISS). “Adică nu este păstrăv, este păstrăvoaică și trebuie deposedată de icre.” Am scos (nu eu, nevastă-mea) cam ½ lbs (voi ăștia care nu locuiți în UK sau în USA, citiți 227 g) de icre. Care au trebuit spălate, sărate, scurse și congelate (în caz că aveau ouă de tenie, din care ies tenii lungi de aproape 10 m – sau yarzi, funcție de sistemul de UM folosit).

Am mai rămas cu circa 1550 g păstrăv, fără solzi, fără mațe, fără icre, pe care l-am făcut la cuptor. Cu puțină trudă și cu multe legume. Citiți mai departe.

Am uns tava mare a cuptorului cu ulei de măsline. Am făcut în ea un pat alcătuit din:

½ kg cartofi albi, mici (curățați și tăiați în jumătate, pe lungime);
1 țelină (curățată și tăiată în rondele de 3 – 5 mm grosime);
3 morcovi medii (curățați și tăiați în rondele de 3 mm grosime);
2 cepe albe + 2 cepe roșii (curățate și tăiate julien);
½ ardei gras verde (tăiat julien);
½ ardei gras galben (tăiat julien);
½ ardei gras roșu (tăiat julien).

Peste patul astfel conceput, am așezat păstrăvul (ori păstrăvoaica) în burta căruia/căreia am îndesat câțiva căței de usturoi, jumătăți de felii de lămâie, cimbru, sare și piper.

În păstrăvul în prealabil crestat diagonal în 3-4 locuri am înfipt jumătăți de lămâie, apoi l-am garnisit cu jumătăți de roșii cherry (sunt singurele roșii cu gust de roșii pe timp de iarnă), apoi l-am asezonat cu sare marină și piper mixt.

Am acoperit tava cu folie de aluminiu, apoi am dat-o la cuptorul în prealabil preîncălzit la 190 ˚C, timp de 30 de minute. Suficient cât să fiarbă peștele și să se înmoaie legumele (mai puțin cartofii).